Un ambiţios, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Un ambiţios, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

Aţi mai cunoscut vreun băiat care, în loc să-şi mănânce supa de găină, şi friptura, şi plăcinta cu nuci, să prefere nişte biete legume? Nu, nu din cei puşi la regim. Sandu Bundache e sănătos tun. Dar poate nu-i e foame? Aş! Vă rog să mă credeţi pe cuvânt: i se învârteşte casa în faţa ochilor de foame. Atunci? N-o să ghiciţi niciodată! Să vă spun eu: Sandu Bundache e ambiţios. Asta-i. Atât de ambiţios, încât e în stare să nu mănânce nimic trei zile în şir, iar a patra doar nişte foi de ceapă. Aşa... din pură ambiţie. Sandu nu admite să fie certat pe nedrept. Se pare însă că mama neglijează această nobilă trăsătură a fiului său. Îl ceartă mereu. Pentru toate nimicurile. Judecaţi şi voi.

Acum câteva zile gerul s-a înăsprit. Sandu a umplut galoşii bunicii, aşa, cam cu un deget de apă, şi i-a lăsat afară, în curte. A două zi, bunica a încercat să-i încalţe. A început cu stângul. Nu intra deloc. Nici dreptul.

- Of, doamne! Iar mi s-au umflat picioarele, se necăji bunica.

Sandu râdea cu lacrimi. Spuneţi şi voi, nu era de râs? Dar mama l-a certat. Bineînţeles, Sandu s-a supărat. N-a mai mâncat toată ziua. De fapt, n-a mâncat la masă, căci bunica îl iubeşte; nu-l lasă dânsa niciodată flămând. De altfel, Sandu o „pedepseşte” numai pe mama. De la bunică mănâncă, dar pe furiş. Aşa, ca mama să nu ştie, să-l creadă flămând, să sufere, să-şi ceară iertare de la el şi... să nu-l mai certe. Dar deocamdată mama nu numai că nu-şi cere iertare, dar îl şi ceartă fără încetare.

Noroc de bunica. Cum îl vede bosumflat la masă, în faţa farfuriilor aburinde, înţelege totul: „Săracul băiat, ce sensibil e!” şi îndată după masă începe să-i care toate bunătăţile pe care „ambiţiosul” le înfulecă pe nerăsuflate.

Nu peste mult, Sandu uită supărarea şi începe să mănânce la masă, până când... mama îl ceartă din nou.

Şi pentru ce? Pentru alt fleac. Lega, să zicem, cozile celor doi pisoi bine de tot, cu un cauciuc. Aceştia începeau să miorlăie, să se zgârie, să sară pe pereţi... Fireşte, urmau observaţii, Sandu se supăra, iar seara... nu mai mânca. Şi nici a două zi dimineaţa, în afară de... cele trei plăcinte, cinci chifteluţe şi patru cornuri cu unt, pe care i le aducea bunica. Nici la prânz nu se atingea de mâncare. În afară de două şniţele, o pulpă de pui şi vreo trei felii de cozonac, apărute pe măsuţa sa, din grija bunicuţei. Spre seară, uita totul. Şi probabil că ar fi mâncat la masă, dacă mama nu l-ar fi certat din nou. Şi pentru ce?! Pentru alt lucru de nimic. Punea, să zicem, sub scaunul bunicii, nişte coji de nucă.

- Vai de mine, s-a rupt scaunul! ţipa dânsa.

Sandu se prăpădea de râs. Fireşte, mama s-a supărat, şi din nou ambiţiosul n-a mai mâncat... decât ceea ce i-a adus bunica: nişte ardei umpluţi, vreo opt clătite şi trei cârnaţi prăjiţi. La masă, se înţelege, a stat bosumflat şi aproape plângând. Îi era milă de el însuşi. Mama îl privea aspru, cu coada ochiului, în timp ce bunica lăcrima. Apoi, ca de obicei, a „iertat-o” pe mama şi a început să mănânce iarăşi la masă. Da, chiar la masă, mama l-a certat din nou. Asta era prea de tot După ce îşi calcă pe inimă şi primeşte să mănânce, să fie certat chiar la masă? Şi de ce? Pentru că a luat un patru la română? Binee! Supa a rămas neatinsă.

- Nu mănânci? l-a întrebat mama.

- Nu mi-e foame.

Dar mama nu părea dispusă să se înduioşeze. Da dăscălit toată seara, şi pe deasupra a hotărât că nu mai are ce căuta la patinaj, decât cu lecţiile învăţate şi temele scrise. Bunica avea obligaţia să-l controleze.

A două zi, Sandu a frunzărit câteva cărţi, a deschis un caiet şi a început să-l mâzgălească cu un creion. După ce a desenat vreo patru perechi de patine, s-a sculat de la masă.

- Gata, am învăţat.

- Arată-mi temele!

- A! Temele? Nu avem multe. Le scriu pe urmă. Bunico, bunicuţo dragă, lasă-mă la patinaj. În cinci minute le fac... pe urmă.

- Nu se poate, mai întâi temele!

- Bunicuţo dragă, uite: numai o jumătate de oră... un sfert.. cinci minute.

- Mai întâi temele!

Sandu a început să caute patinele din ochi. Nu erau la locul lor. A îngenuncheat şi a început să cotrobăiască pe sub pat, în dulap, pe sub divan, pretutindeni.

- Bunico, spune-mi unde sunt patinele? Bunica rămase neclintită.

- Temele!

Sandu s-a posomorât. Stătea cu capul în mâna stângă, iar cu cealaltă desena furios patine: o foaie, două, trei, pline cu patine. Apoi deodată s-a luminat. A intrat fuga în cămară şi a prins să ţipe:

- Bunico, bunico, repede! S-a spart butoiul cu varză. Bunica a intrat speriată în cămară:

- Care, unde?

Dar Sandu - o ţâşti! o şi zbughise pe lângă dânsa. A răsucit cheia pe dinafară şi a început să râdă:

- Ha, ha, te-am păcălit!

- Sandule, dă-mi drumul, Sănducule, Săndel, deschide-mi!

- Unde-s patinele? Spune-mi unde-s patinele şi-ţi dau drumul.

- Doamne, dar fă-ţi temele. Ce-o să zică mama?

- Unde-s patinele? Acum vreau să patinez! Spune-mi unde sunt? După vreo cinci minute, bunica a cedat:

- Caută-le sub tigaia din cuptor.

Într-o clipă, Sandu le-a găsit. A deschis cămara şi a şters-o. S-a întors de-abia seara. La masă, mama l-a certat. Sandu s-a ridicat furios de la masă:

- Nu mai mănânc!

Seara, în pat, a aşteptat ca de obicei să vină bunica cu mâncare, îl rodea o foame... Trei ore patinase. Bunica însă n-a mai venit. N-a mâncat nici la micul-dejun. A plecat de-a dreptul la şcoală. Era sigur că bunica i-a pus în ghiozdan măcar o chiflă cu unt, dar ghiozdanul era gol.

„Bineee!” Va lupta şi împotriva bunicii. Nu s-a atins de mâncare nici la prânz. Nu era uşor. Ameţea de foame, iar friptura era rumenă şi aburindă. A lăsat-o să se sleiască în farfurie.

După-masă pe la patru, a găsit în bucătărie nişte foi de ceapă. Le-a înghiţit pe furiş. Nici seara n-a mâncat. Dar nu mai putea de foame. Îi venea să mănânce penele din pernă. S-a sculat şi a pătruns în vârful picioarelor în bucătărie. A găsit într-o plasă două cepe şi le-a mâncat goale, din trei înghiţituri.

De dimineaţă, a mai mâncat o ceapă pe furiş şi a plecat la şcoală. La prânz, se clătina de-a binelea. Stătea însă bosumflat pe divan. La început, s-a servit supa. Nu, nu va mânca nimic, nimic... Apoi a venit friptura. Lui Sandu i s-a urcat un nod în gât, îi tremurau picioarele de foame, dar nu s-a lăsat. Nu, nu... Mai bine va muri. Apoi mama a adus cel de al treilea fel. L-a întrebat în treacăt:

- Mănânci tocană?

Sandu simţea că leşină. S-a ridicat de pe divan şi s-a întors spre masă:

- Mănânc... dar altceva... altceva, mamă dragă... Te rog... orice, nu tocană de ceapă...

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …