Tren de plăcere, de I.L. Caragiale (comentariu literar, rezumat literar)

I.L. Caragiale a rămas, până astăzi, cel mai mare dramaturg din literatura română, dar numele său este legat şi de inegalabilele Momente şi schiţe, în care se vădeşte un analist lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea sa, un scriitor realist şi moralizator, dovedind un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane.

Înzestrat cu o „inteligenţă spăimântătoare” (Garabet Ibrăileanu) şi cu o imaginaţie ieşită din comun, el foloseşte cu măiestrie ironia, satira şi sarcasmul pentru a ilustra moravurile societăţii româneşti şi a contura personaje dominate de o tară (defect) morală reprezentativă pentru caracterul uman. Întrucât Caragiale a dat viaţă unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice în literatura română, personajele sale trăiesc în orice epocă şi societate prin vicii, impostură, ridicol şi prostie. Garabet Ibrăileanu afirma că dramaturgul face „concurenţă stării civile”, iar Tudor Vianu considera că formula artistică a lui Caragiale este „realismul tipic”.

Scriitor realist, I.L. Caragiale creează o galerie de tipuri umane reprezentative nu numai pentru epoca sa, ci pentru întreaga societatea românească din orice timp, de aceea se spune despre acest inegalabil scriitor că este „contemporan” cu noi.

Schiţa satirică Tren de plăcere, scrisă în august 1900, este o naraţiune la persoana a III-a, naratorul omniscient relatând întâmplările într-un interval de timp scurt - pe durata unei călătorii cu trenul şi un spaţiu de desfăşurare restrâns. Fiind o operă epică, autorul îmbină, în principal, două moduri de expunere, naraţiunea şi dialogul, care au rolul de a evidenţia întâmplările povestite cronologic.

Titlul

Titlul sugerează o călătorie cu încărcătură emoţională, efectuată cu trenul pentru a vedea locuri şi oameni noi.

Tema

Tema succintă, intriga simplă şi substanţa epică bogată ilustrează excursia de agrement pe care familia Georgescu o întreprinde la Sinaia, pe care sarcasmul auctorial o transformă într-o pierdere stupidă de vreme, într-o agitaţie ridicolă.

Incipitul

Incipitul schiţei Tren de plăcere este reprezentat de intriga subiectului: „S-a hotărât, care va să zică...”, exprimând încă de la început decizia soţilor Miţa şi Mialache Georgescu să meargă într-o excursie la Sinaia cu „trenul de plăcere”, care urmează să plece sâmbătă din Gara de Nord, la orele trei fără cinci după amiaza. Ionel şi „gramama”, soacra lui Mialache, vor merge şi ei în această călătorie „de plăcere”.

Expoziţiunea

În expoziţiune se prezintă pregătirile care se fac în vederea plecării. După ce cucoanele s-au hotărât asupra toaletelor pe care le vor purta, consideră că cel mai potrivit pentru „puiul” lor este „uniforma de vânători’„ asemănătoare cu cea a prinţului Carol.

I.L. Caragiale

Întors de la serviciu, Mialache se enervează că soacra sa, cocoana Anica, nu plecase încă spre gară şi că o să piardă trenul, aşa că aceasta se grăbeşte „să caute tramvaiul”. Familia Georgescu, având şi „un coşuleţ elegant cu provizii”, se urcă într-o birjă şi ajung în Gara de Nord mai devreme cu aproape o oră iar Mialache speră că va cumpăra numai trei bilele de tren, însă „gramama” soseşte gâfâind în ultimul moment. El îi dă bani pentru „un bilet de dus şi-ntors clasa III”, iar familia se urcă la clasa I. Conductorul controlează biletele şi, aruncând o privire către „ofiţeraşul de vânători, care s-a suit cu picioarele pe bancheta de catifea”, întreabă, politicos, dacă „mititelul” este al lor.

Reacţia doamnei Georgescu este bizară şi, aparent, neîntemeiată. Ea devine agresivă, se răsteşte la conductor spunându-i că băiatul „n-a-mplinit patru ani” şi că nu are nevoie să-i înveţe el legea. Adevărul era că „puiul” avea „cinci anişori împliniţi” şi ar fi trebuit să-i cumpere şi lui bilet. Soţii Georgescu socotesc cei cincizeci de bani pe care-i dăduseră bătrânei: treizeci pentru tramvai şi douăzeci de bani ca „să cumpere două legături de vişine” în gară la Comarnic, pe care „le şi mănâncă pe jumătate [...] cu sâmburi cu tot”.

Desfăşurarea acţiunii

Urmează desfăşurarea acţiunii care ocupă cea mai mare întindere în schiţă, ilustrând sejurul petrecut de familia Georgescu în frumoasa staţiune montană. Ajunşi la Sinaia, familia Georgescu ia o birjă „şi merg drept la parc”, unde cântă muzica militară, urmând să se ducă la hotel Regal, „ca să se asigure de o odaie cu două paturi. Gramama pleacă pe jos, spre hotelul Mazăre, ducând cu ea şi coşuleţul cu merinde. Aşadar, familia Georgescu este foarte organizată şi ştie „pas cu pas şi minută cu minută” ce are de făcut.

Seara, d. Georgescu îşi lasă soţia pe o bancă în parc, unde „e toiul promenadei de lume bună” şi pleacă împreună cu „puiul” la gramama, pentru că-i era foame. Causticul narator exclamă „Fatalitate!”, deoarece la Mazăre nu erau locuri şi gramama fusese trimisă la hotel Manolescu. Aici află că, din lipsă de odăi, „fatalitate!”, fusese îndrumată spre hotel Voinea. După ce-i cumpără o franzelă şi-i dă să bea apă copilului, cei doi se abat prin parc, ca s-o anunţe pe madam Georgescu, dar „Fatalitate!”, ea nu este de găsit.

Tatăl îl lasă pe Ionel să se odihnească pe o bancă şi pleacă în căutarea soţiei dar, negăsind-o, se întoarce „să ia pe puiul”, însă, „Fatalitate!”, nici copilul nu mai este acolo unde îl lăsase. Un domn îi spune că băieţelul plecase „cu o damă” care-i zicea „puiule” şi el „mamiţico”. D. Georgescu porneşte din nou spre Mazăre, unde află, „fatalitate!”, că acesta o trimisese pe madam Georgescu la Manolescu, care, la rândul său, a îndrumat-o către Voinea ca s-o găsească pe gramama. Dar, „Fatalitate!”, la Voinea „nu se află nici madam Georgescu, nici puiul, nici gramama, nici coşul”. Se duce înapoi în parc şi aici, „Fatalitate”, nu găseşte pe nimeni.

În această secvenţă epică, naratorul reia acelaşi motiv literar, „fatalitate”, care devine laitmotivul acestei situaţii şi a cărei semnificaţie, strecurată subtil şi ironic de naratorul omniscient, este agitaţia ridicolă şi fără rost a personajului care venise la munte pentru relaxare şi odihnă, în schimb el aleargă bezmetic şi dezorientat de la un hotel la altul. În acest episod se manifestă genial comicul de situaţie, care este, de altfel, şi principala formulă de construire a acestei schiţei.

Caragiale introduce aici o inserţie de dialog absurd, de un comic irezistibil, o formulă ce se vrea glumeaţă şi care se adresează reciproc între cunoscuţi: „să-mi scrii”. Această expresie ar sugera ideea că întâlnirea dintre Mitică şi d. Georgescu displace amândurora, fiecare ar prefera să nu se mai vadă, ci „să-şi scrie”. Aceeaşi semnificaţie o are şi expresia aluzivă „Adio şi n-am cuvinte!”.

Flămând şi epuizat după o alergătură de cinci ceasuri, d. Georgescu se aşează pe o bancă în parc, prilej pentru narator de a surprinde, printr-un monolog interior, gândurile negre ale personajului, care consideră că cea care a provocat toată această încurcătură este cocoana Anica, „dumneei face toate încurcăturile”. Se învinovăţeşte apoi pe sine, că a luat-o în excursie, „trebuia s-o lase la Bucureşti”. Stând pe o bancă, bărbatul este copleşit de „fatalitatea” agitaţiei zadarnice, „înjură în gând” şi nici nu observă că „muzica a plecat şi că lumea încet-încet s-a strecurat mergând fiecare cătră culcuşul său”.

În cele din urmă, tot cocoana Anica îl găseşte, târziu în noapte, pe banca din parcul pustiu. Cu nervii întinşi la maximum, Mialache se dezlănţuie, amândoi ţipă şi se jignesc reciproc („Mialache! eşti nebun? [...] Cucoană! eşti nebună?”) până când, în sfârşit, se dumireşte că soţia sa îl aştepta „la Oppler cu Vasileasca şi cu fratele Vasileaschii, locotenent Mişu de la itidenţă”. D. Georgescu „înjură bombănind” şi din nou se enervează atunci când află de la „o servitoare somnoroasă” că plecaseră cu toţii „la Sfânta Ana”.

Sfârşit de oboseală, Mialache refuză să plece după ei şi se aşează „să supeze” cu soacra sa. În timpul mesei, el povesteşte în detaliu despre toate drumurile pe care le făcuse în căutarea lor, iar cocoana Anica relatează, încântată, întâlnirea cu madam Vasilescu şi cu locotenentul Mişu care „e mucalit al dracului «şi cântă teribel!»” (comic de situaţie).

Bătuse miezul nopţii şi fiecare dintre ei merge la culcare. În dimineaţa următoare, pe la cinci şi jumătate dimineaţa, un zgomot puternic „de trăsură, lăutari şi chiote, i-a smuls din braţele lui Morfeu”. Ceata, alcătuită din şapte-opt persoane, se-ntorcea „de la Urlătoare” şi nicidecum de la Sf. Ana, ceea ce-l face pe Mialache să se felicite că nu pornise după ei.

Finalul

Finalul schiţei ilustrează extazul doamnei Georgescu, al cărei suflet este „încărcat de fermecătoare amintiri” şi ale cărei gânduri zboară la menuetul pe care-l cânta d. Mişu: „- Ah! mamiţo! menuetul lui Pederaski..., mă-nnebunesc!”.

Comicul de limbaj

Comicul de limbaj se manifestă cu genialitate şi în schiţa Tren de plăcere, fiind unul dintre mijloacele indirecte de caracterizare a personajelor:

  • deformarea cuvintelor, mai ales a neologismelor, denotă lipsă de instrucţie, incultură - „teribel!” (teribil), „itidenţă” (intendenţă - serviciu de aprovizionare a unităţilor militare), „antreluţă” (antreu, vestibul), „bulivar” (bulevard), „Pederaski” (Paderewski - pianist şi compozitor polonez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea);
  • amestecul ridicol al cuvintelor de jargon cu limbajul de mahala atestă originea lor socială: „Ah! mamiţo! menuetul lui Pederaski..., mă-nnebunesc!”.

I.L. Caragiale este la fel de bun cunoscător al limbajului şi mentalităţii de mahala, precum este desăvârşit în relevarea moravurilor politice, de unde reiese un foarte dezvoltat spirit de observaţie al vieţii în toate zonele ei sociale: „Eu nu scriu decât despre viaţa noastră şi pentru viaţa noastră, căci alta nu cunosc şi nici mă interesează”.

Check Also

Bucea şi căpăţână, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bucea şi căpăţână, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie a …

Sur les elements turcs dans la langue roumaine, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Sur les elements turcs dans la langue roumaine, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic …

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …