Traian Bratu

Traian Bratu (25 octombrie 1875, Răşinari, judeţul Sibiu - 21 iulie 1940, Bucureşti) - critic şi istoric literar. Este fiul Stancăi şi al lui Ion Bratu, ţărani. Urmează la Sibiu Liceul Maghiar de Stat şi va absolvi la Bucureşti Facultatea de Litere şi Filosofie. Până în 1902, a fost profesor suplinitor de germană la Râmnicu Vâlcea, apoi la Liceul Naţional din Iaşi (unde a predat până în 1916).

Între 1902 şi 1907 s-a specializat în limba şi literatura germană la Universitatea din Berlin, trecându-şi doctoratul în 1907 cu teza Fouques Lyrik. Este numit, în acelaşi an, conferenţiar suplinitor de limba şi literatura germană la Universitatea din Iaşi (profesor titular din 1916), al cărei rector a fost în 1921-1922 şi între 1933 şi 1938. Personalitate cu largi vederi democratice, era adeptul unei atitudini judicioase faţă de naţionalităţile conlocuitoare şi un tenace adversar al mişcărilor extremiste de dreapta. La 1 martie 1937, este victima unui atentat făptuit de o grupare legionară. Zdruncinat moral şi fizic, se retrage, în primăvara lui 1940, din învăţământ.

Bratu a fost, în primul rând, un remarcabil profesor. Format la şcoala unor mari germanişti, a predat peste trei decenii cursuri de limbă şi literatură germană, a publicat, în reviste străine, studii de filologie germanică, a alcătuit, împreună cu Karl Kurt Klein, manuale de gramatică a limbii germane. În critica şi istoria literară, a fost adeptul „metodei ştiinţifice”, pe care a opus-o impresionismului francez. Influenţat de şcoala pozitivistă germană, considera că personalitatea criticului nu trebuie să se substituie celei a scriitorului.

Criticul este dator să urmărească mai ales motivele care au determinat orientarea scriitorului către un anumit subiect, prin investigarea manuscriselor, a corespondenţei, a variantelor (precum în documentata lucrare despre drama Warbeck de Friedrich Schiller). Deşi exprimate greoi pe alocuri, intuiţiile critice au o fineţe datorită căreia, de exemplu, portretul unui scriitor, Ernst Zahn. O evoluţie de scriitor (1912), se distinge prin acurateţe şi putere de convingere.

Prea legat însă de principii, Bratu s-a limitat adesea la ilustrarea lor, poate şi dintr-o înnăscută pasiune didactică (Creaţiunea poetică, cu deosebită privire asupra clasicilor germani, 1909). Convins că „maturitatea internă” a unui scriitor asigură şi o formă „exterioară” durabilă pentru operă, el s-a adresat cu precădere valorilor consacrate (mai ales Friedrich Schiller şi J.W. Goethe; din literatura română - Mihail Sadoveanu). Contribuţii notabile a adus şi în ceea ce priveşte căile de pătrundere la noi a cărţilor populare prin filieră germană (Til Buhoglindă, Genoveva de Brabant). Într-o frazare corectă, a tălmăcit, în 1925, tragediile lui Goethe: Stella, Clavigo şi Egmont.

Opera literară

  • Pouques Lyrik, Berlin, 1907;
  • Limba şi literatura germană în universităţile noastre, Bucureşti, 1908;
  • Creaţiunea poetică, cu deosebită privire asupra clasicilor germani, Iaşi, 1909;
  • Ernst Zahn. O evoluţie de scriitor, Iaşi, 1912;
  • Die deutschen Volksbucher bei den Rumanen, Jena-Leipzig, 1936;
  • Din înţelepciunea lui Goethe, Bucureşti, 1937.

Traduceri

  • J.W. Goethe, Stella. Clavigo. Egmont, Bucureşti, 1925.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …