Toma Alimoş, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Apartenenţa operei la genul epic, specia literară baladă populară

Balada este o operă literară epică în versuri, inspirată de obicei din tradiţia istorică sau populară, în care se povesteşte o întâmplare neobişnuită, la care iau parte două sau mai multe personaje, prezentate de obicei în antiteză şi în care realul se împleteşte cu fabulosul. Baladele populare se mai numesc şi cântece bătrâneşti.

Toma Alimoş, de Vasile Alecsandri, are toate însuşirile unui autentic cântec bătrânesc nepieritor prin valorile sale artistice, prin răspândirea la românii de pretutindeni, prin vechimea sa, când oamenii îşi făceau singuri dreptate, animaţi de simţul spontan al justiţiei, existent în fiecare.

Toma Alimoş are caracteristicile exemplare ale baladei populare de netăgăduită valoare: un subiect palpitant, plin de neprevăzut şi încordare, elemente fabuloase ce duc gândul spre lumea basmelor şi a cântecelor vitejeşti şi o realizare artistică deosebită, care a făcut să fie cântată cu uşurinţă în orice împrejurare. Fiind o baladă populară, această creaţie are toate caracteristicile literaturii populare: caracter oral, anonim, colectiv, sincretic şi naţional.

Ca în orice operă literară epică, autorul îşi exprimă indirect gândurile şi sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor, Iar cel care povesteşte subiectul acţiunii este naratorul.

Titlul

Titlul exprimă intenţia poetului anonim de a evidenţia o atitudine morală de excepţie simbolizată de personajul Toma Alimoş.

Acţiunea

Acţiunea, care se constituie în momente ale subiectului - ca în orice operă literară epică - este simplă. Se disting trei secvenţe narative delimitate prin versurile: „Foicica fagului”, „Foicică de rogoz”, „Foicică micşunea”.

Momentele subiectului

Expoziţiunea

La începutul baladei, Toma Alimoş este situat în cadrul armonios al naturii: „În mijlocul / Câmpului, / La puţul / Porumbului, / Pe câmpia verde, -ntinsă,” şi este „Haiduc din Ţeara de jos”. I se creează un portret exemplar pentru virtuţile omului din popor. Printr-o singură expresie de maximă concentrare a semnificaţiilor - „Nalt la stat”, se sugerează trăsăturile fizice ale haiducului: forţă, măreţie, frumuseţe a trupului.

Vasile Alecsandri

Similar cu portretul fizic, sunt sugerate însuşirile sale morale prin expresia „Mare la sfat”, ceea ce înseamnă judecată dreaptă, înţelepciune, cinste desăvârşită, toate încununate de însuşirea cea mai de preţ a voinicului, vitejia, redată prin superlativul popular absolut, „cum n-a mai stat”. Toate aceste calităţi îl transformă pe Toma într-un exemplu, într-un erou al poporului şi al acestei balade.

Singur în mijlocul naturii, haiducul îşi exprimă, printr-un monolog, dorinţa de a închina, de a mulţumi celor apropiaţi. El închină codrului care-l ocroteşte, iar acesta, personificat, îi răspunde: „Codrul se cutremura, / Ulmi şi brazi / Se clătina / Fagi şi paltini / Se pleca, / Fruntea / De i-o răcorea, / Mâna / De i-o săruta”. În această secvenţă sunt evidenţiate două motive folclorice: cel al singurătăţii şi cel al comuniunii omului cu natura.

Intriga

Prin apariţia vijelioasă a lui Manea, conflictul baladei prinde contur, manifestându-se între bine şi rău, întocmai ca şi în basmele populare. Încă de la intrarea în scenă, el se defineşte prin trăsături negative: „Manea, slutul / Şi urâtul; / Manea, grosul / Ş-arţăgosul”. Manea este întruchiparea răului şi a urâţeniei fizice şi morale.

Cele două personaje, Toma şi Manea, se caracterizează reciproc, prin antiteză. Manea îl acuză pe Toma Alimoş de fapte pe care acesta nu le-a făcut şi-l înjunghie cu perfidie, iar apoi fuge mişeleşte. Este înfăţişat ca un exponent al laşităţii fără margini: „Şi fugea, nene, fugea, / Vitejia / Cu fuga!”.

Desfăşurarea acţiunii

Toma îşi leagă rana cu puteri supraomeneşti şi, cuprins de datoria sacră a dreptăţii, face acţiuni ce ţin de fabulos. Murgul vorbeşte, este un cal fantastic, care zboară „ca vântul / Fără s-atingă pământul”, iar haiducul are puterea de a-l provoca la luptă dreaptă pe Manea: „Ia mai stai ca să-ţi vorbesc / Pagubele să-ţi plătesc”.

Punctul culminant

Pedepsirea boierului ucigaş se face rapid, printr-o singură lovitură care-l răpune: „Şi cu sete mi-l lovea / Capu-n pulbere-i cădea”.

Deznodământul

Ultima parte a baladei este învăluită de tristeţe, căci voinicul moare şi el, după ce împlinise dreptatea: „Vreme multă nu trecea / Şi pe Toma-l ajungea / Moartea neagră, moartea grea”. Haiducul îşi exprimă dorinţa de a fi îngropat în mijlocul naturii, în mari singurătăţi, ritualul înmormântării fiind preluat şi desăvârşit de elementele naturii: „Codrul se cutremura, / Ulmi şi brazi / Se clătina, / Fagi şi paltini / Se pleca, / Fruntea / De i-o răcorea, / Mâna / De i-o săruta, / Şi cu freamăt îl plângea”.

Sfârşitul haiducului nu înseamnă şi anularea idealului de dreptate pentru care a luptat el. În clipa morţii, Toma îşi trimite calul la cel care va fi urmaşul său, un voinic ce îi va continua lupta: „un tânăr sprâncenat / Şi cu semne de vărsat / Cu păr lung şi gălbior”. Dorinţa haiducului de a fi înmormântat în mijlocul naturii pune în evidenţă concepţia poporului nostru referitoare la moarte, care nu este considerată un sfârşit, ci doar o trecere în elementele naturii veşnice.

Limbajul artistic

Valoarea acestei balade este întregită şi de arta cu care poetul popular şi-a exprimat gândurile şi sentimentul de admiraţie pentru haiducul care reprezintă cinstea, dreptatea şi curajul. Poetul anonim a îmbinat armonios cele trei moduri de expunere - naraţiunea, descrierea şi dialogul - şi a folosit figuri de stil cu o mare valoare de sugestie: epitete - „fiare reci”, „câmpia verde-ntinsă”.

„Manea slutul şi urâtul”, „moartea neagră, moartea grea”: comparaţii - „venea ca vântul, / ca vântul şi ca gândul”, „să mă porţi ca gândul meu”, „viteaz ca o muiere”: metafore - „câine rău”, „fecior de lele”, „fiară rea”; repetiţii, personificarea elementelor naturii şi a calului şi hiperbole, cu ajutorul cărora evidenţiază, mai ales, fabulosul din baladă - „Maţele că-şi aduna / Cu brâu lat se încingea”, „Şi zbura tocmai ca vântul, / Fără s-atingă pământul”.

Un rol important în dinamizarea acţiunii îl are numărul mare de verbe folosite la diferite moduri şi timpuri. Fiind o creaţie populară se remarcă prezenţa unor elemente caracteristice exprimării orale: interjecţii - „măre”, „d’alelei”, „ia”; formule populare de adresare - „verişcane”, „frate Mane”, „măi fârtate”; interogaţii retorice şi exclamaţii -”Şi departe ce-mi zărea?”, „Ia mai stai ca să-ţi vorbesc”, precum şi cuvinte şi expresii populare - „viteaz cum n-a mai stat”.

Acest cântec bătrânesc este o dovadă a spiritului de dreptate şi a legăturii omului din popor cu natura Mesajul baladei poate fi concentrat în afirmaţia poetului Nichita Stănescu: „Haiducul din Ţara de Jos ne-a învăţat lupta, dar mai presus de luptă, cinstea luptei [...]. Toma Alimoş este steagul de bărbăţie al poeziei noastre”.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …