Toamna, de Octavian Goga (comentariu literar, rezumat literar)

Apartenenţa operei la genul liric, specia literară pastel

Octavian Goga a fost denumit „poet al pătimirii noastre”, întreaga sa operă fiind închinată istoriei vitrege şi îndurerate a neamului său de plugari ardeleni, întrucât ţinuturile Transilvaniei aparţineau Imperiului Austro-Ungar. Cele patru volume de versuri, Poezii (1905), Ne cheamă pământul (1909), Din umbra zidurilor (1913) şi Cântece fără ţară (1916) constituie o monografie lirică a satului ardelenesc, ivită din inima îndurerată a poetului pentru soarta poporului său.

Între creaţiile lirice ale lui Octavian Goga se numără şi pastelul Toamna, publicat în anul 1902, în revista „Luceafărul” şi inclus apoi în primul volum de Poezii (1905). Pastelul este specia lirică, în care poetul descrie un tablou din natură, apelând la imagini vizuale, motorii, olfactive, auditive, precum şi la figuri de stil şi motive literare care compun armonizarea planului terestru cu cel cosmic. Eul liric îşi exprimă direct sentimentele faţă de peisajul conturat prin descriere.

Titlul

Poezia are ca titlu numele anotimpului toamna, care este descris cu toate ornamentele specifice, în tonuri de culoare sugestive pentru o atmosferă apăsătoare, deprimantă.

Structura, semnificaţiile şi limbajul artistic

Poezia Toamna este alcătuită din cinci catrene (strofe de câte patru versuri) şi construieşte un tablou specific acestui anotimp.

Primele două versuri ale poeziei descriu o realitate imediată - „Văl de brumă argintie / Mi-a împodobit grădina” -, care precizează momentul, timpul, ce conturează graniţa dintre cele două anotimpuri succesive, toamna-iarna, prin elementul specific „bruma” însoţit de epitetul sugestiv „argintie”.

Apropierea anotimpului geros este anunţată şi de alte elemente din natură - norii plumburii şi vântul de la miazănoapte: „Peste creştet de dumbravă / Norii suri îşi poartă plumbul”, iar „de la miazănoapte / Vine vântul fără milă”.

Aliteraţia „vine vântul” accentuează sălbăticia cu care acest fenomen al naturii se dezlănţuie asupra întregii firi, pentru că „Smulge-n zbor câte-o şindrilă”. Aceste vitregii ale naturii aduc suferinţă şi tristeţe plantelor şi animalelor „Firelor de lămâiţă / Li să uscă rădăcina”, „Cu podoaba zdrenţuită / Tremură pe câmp porumbul”. „De viforniţa păgână / Se-ndoiesc nucii, bătrânii”, iar „pe cumpăna fântânii”, personificat, „Plânge-un pui de ciocârlie”.

Elementele din natură asupra cărora se opreşte poetul aparţin atât spaţiului terestru - grădina, firele de lămâiţă, dumbrava, porumbul, nucii cât şi celui cosmic - norii, vântul, viforniţa. Această atmosferă apăsătoare, dezolantă, este în concordanţă cu starea de spirit a poetului, al cărui suflet este dominat de melancolie şi deznădejde.

Octavian Goga

În ultimele versuri ale poeziei, eul poetic îşi exprimă direct sentimentul de tristeţe profundă prin intermediul eului liric, stabilind o identitate între suferinţa sa şi cea a puiului de ciocârlie: „Îl ascult şi simt subt gene / Cum o lacrimă-mi învie: / Ni se-aseamănă povestea, / Pui golaş de ciocârlie”.

Exprimarea directă a stării interioare a eului liric se realizează prin folosirea verbelor la prezent - „ascult”, „simt” -, a pronumelor la persoana I - „-mi”, „ni” - şi a vocativului „pui golaş”.

Tristeţea atmosferei este sugerată prin imagini vizuale, cu ajutorul epitetelor cromatice (de culoare) „brumă argintie”, „norii suri”, a metaforei „plumbul”, creând un tablou în nuanţe de gri. Personificarea este şi ea prezentă, deoarece bruma „a împodobit grădina”, iar norii „îşi poartă plumbul”.

Suferinţa generală este ilustrată şi prin epitetele „podoaba zdrenţuită”, „viforniţa păgână”, personificările „Tremură pe câmp porumbul”, „vine vântul”. „Plânge-un pui de ciocârlie”, ultimele două contribuind şi la realizarea unor imagini auditive.

Natura devastată de vitregiile vremii este în concordanţă cu sentimentele eului poetic, sugerând comuniunea om-natură. Cu toate că a trecut un secol de la publicarea poeziei Toamna, ea continuă să impresioneze pe cititor. O mărturie a vechimii acestei creaţii lirice o constituie arhaismele fonetice „văl”, „subt”.

Prozodia

Poezia Toamna are un ritm trohaic, o singură rimă încrucişată în fiecare strofă, iar măsura versurilor este de 8 silabe. Deoarece în această creaţie lirică natura nu este numai decor, ci şi o oglindă a stărilor interioare şi a sentimentelor poetului, poezia Toamna este un pastel.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …