Tingguian

Tingguian este o societate din Filipine aparţinând ansamblului igorot, trăind în regiunea central-nord-estică a Cordilierei, în bazinul superior al fluviului Abra (circa 60.000 de persoane).

Se deosebesc două grupuri: cei din văi, rizicultori pe terase irigate, şi cei din zona de deal, cultivatori prin esartaj şi buni prelucrători ai fierului.

Cătunele sunt guvernate de sfaturi ale înţelepţilor (menggal), formate din întâii născuţi ai familiilor lărgite, care s-au distins prin bogăţie, prin eroism în lupte sau prin talentul oratoric.

Ei mediază conflictele dintre familii şi, în calitate de deţinători ai tratatelor de pace (bodong), pe cele dintre cătune (ca şi la populaţiile kalinga, isneg şi bontoc).

Puterea religioasă este deţinută de femei şamani-vraci (mandadawak) aşa cum se întâmplă şi la kalinga.

Istoric

Au început să migreze de la câmpie către zona de deal probabil încă dinainte de cucerirea spaniolă.

Recenta instalare a filipinezilor creştini veniţi de pe coasta vestică a insulei Luzon este pe calc săi copleşească numeric.

Protestează vehement împotriva exploatării pădurilor lor de către societăţi naţionale şi multinaţionale.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …