Teodor Duţescu-Duţu

Teodor Duţescu-Duţu (8 noiembrie 1870, Vărzaru, judeţul Argeş - 8 decembrie 1949, Bucureşti) - poet şi dramaturg. Fiu de ţăran, Duţescu-Duţu face primele clase în satul natal, apoi urmează cursurile unei şcoli comerciale din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1885. În 1894, se căsătoreşte cu Eugenia Burelly, fiica mezină a arhitectului Gaetano Burelly şi sora Alexandrinei Caragiale, soţia marelui dramaturg. În 1895, conducea, împreună cu ilustrul său cumnat, restaurantul gării Buzău.

Din 1904, îndeplineşte la Casa Şcoalelor funcţia de conferenţiar şi inspector al cercurilor culturale de la sate, până în aprilie 1907, când, în toiul răscoalelor ţărăneşti, Spiru Haret îl înlocuieşte cu Mihail Sadoveanu. Începe să publice versuri în 1894, în revista „Vatra”, şi continuă să colaboreze, mai ales cu poezii, dar şi cu schiţe, editoriale sau eseuri scurte, în felurite publicaţii: „Vieaţa”, „Lumea nouă literară”, „Activitatea”, „Deşteptarea”, „Epoca”, „Familia”, „Noua revistă română”, „Rampa nouă ilustrată”, „Telegraful român” etc. Rareori, semnează şi T. Duţu.

Debutul editorial şi-l face în 1896, cu volumul de versuri Crâng şi luncă, reeditat de două ori în următorii doi ani. În ciuda unei tehnici poetice aproape fără cusur şi a faptului că o oarecare unitate există în plan stilistic, textele rămân mediocre. Celui de-al doilea volum, Freamăt (1898), nu-i lipseşte o prefaţă laudativă, semnată de Alexandru I. Hodoş. Dar nici de data aceasta autorul nu se înalţă cu adevărat la poezie.

Într-un alt fel de ars poetica, Scrisoare, alcătuită după modelul epistolelor eminesciene, se afirmă valorile vieţii şi sunt sancţionaţi ironic pesimiştii declaraţi. Scriind despre iubire, stihuitorul tresaltă de sentiment şi se extaziază în faţa frumuseţilor naturii. Apar, de asemenea, dar mai rar decât în primul volum, poezia revoltei şi scenele dramatice versificate. Reînnodând o tradiţie ce părea de mult timp pierdută, autorul compune un soi de versuri la stemă, cu caracter ocazional (închinare praznicului adormirii de patru veacuri a lui Ştefan-Vodă-Cel-Mare şi Sfânt, 1904, dar şi balada Carol-Vodă-Fătfrumos, 1907, etc.).

Duţescu-Duţu a dobândit faimă mai ales pentru piesele sale, scrise toate în colaborare cu Vasile Leonescu, actor al Teatrului Naţional din Bucureşti. Întâiul fruct al colaborării lor este „legenda naţională în versuri în cinci acte” Jianu (1900). Autorii versifică voiniceşte, replicile au fluenţă, iar atmosfera nu suferă acut de artificialitate. Succesiunea tablourilor arată dorinţa de evidenţiere a spectaculosului: nuntă ţărănească, divan de judecată, ceată de haiduci în pădure, revoluţia lui Tudor la Bucureşti. Compunând febril situaţii care să legitimeze exaltarea sentimentului eroic şi declamaţia ieftină, autorii neglijează personajele, care rămân neindividualizate.

Parada patriotismului a gustat-o publicul şi Ia spectacolele cu Peneş Curcanul, „dramă războinică” în patru acte, jucată cu mare succes la Teatrul Naţional din Bucureşti (1901), scrisă tot în colaborare cu Vasile Leonescu. Caracterele sunt aici ceva mai pregnante, în bună măsură se evită preţiozităţile, dar scenele declamative, în continuare prezente, scad valoarea textului. Când renunţă la retorica patriotică, cei doi autori aduc pe scenă piese reuşite. Zavistie, dramă în patru acte, reprezentată în 1901-1902, constituie o variantă a mitului justiţiar ţărănesc, ilustrat, la alt nivel, de Năpasta lui I.L. Caragiale.

Zavistie apare în volumul Două drame ţărăneşti (1903), alături de drama în trei acte Ucigă-l crucea, produs al aceleiaşi colaborări. Accentele sociale capătă întindere aici: sătenii bogaţi şi-au însuşit averile altora prin înşelăciune sau crimă, iar dreptatea vine fie de la om, fie de dincolo de acesta.

Ultima piesă scrisă de Duţescu-Duţu în colaborare cu actorul Vasile Leonescu se deplasează spre mediul urban, pătrunzând în culisele cercurilor politice. Jucată de mai multe ori din 1912 şi până în 1916 la Teatrul Naţional din Bucureşti, piesa Oricum! este o izbutită satiră cu accente comice. Protagonistul, Dinu Roteanu, un escroc capabil să-şi înlăture rivalii fie şi prin crimă, ajunge ministru. Personajele, creionate burlesc sau sentimental, au mai multă viaţă, cu toate că acuză adesea lipsa de profunzime.

Cunoscător al mediului sătesc, Duţescu-Duţu încearcă să lămurească probleme legate de specificul etnic şi de situaţia ţăranilor. Aşa apare, în 1903, broşura Avem cu ce să ne mândrim. În capitole despre grai, cântec şi moşia strămoşească, schiţa de istorie şi teorie etnofolclorică a românilor este bogat ilustrată cu fragmente de cântec popular.

Perioada tulburărilor ţărăneşti din 1907 avea să-i inspire alte două texte: O părere în chestia ţărănească (1907), în care, nepărtinitor, preconizează rezolvarea crizei prin reforme culturale şi administrative, şi Din vatra unui sătean cuminte (1911), proză de oarecare abilitate epică, pledoarie nedisimulată în favoarea culturalizării satelor.

Duţescu-Duţu tinde să elaboreze şi comentarii mai ambiţioase, după cum o dovedeşte un prim volum din Consideraţiuni critice asupra poeziei noastre poporane, intitulat Doine (1903). Într-un proiect, erau anunţate alte patru volume, despre doinele „voiniceşti-haiduceşti”, „de străinătate”, despe balade, cântece haiduceşti şi strigături.

Autorul delimitează „folklorele” de „ştiinţa folklorelui”, analizează comparativ diferite colecţii (Vasile Alecsandri, G. Dem. Teodorescu, Grigore Tocilescu) şi, oarecum amatoristic, evidenţiază deformările din variantele doinelor, propunând soluţii pentru culegerea folclorului autentic. În afară de un libret propriu, reuşit, la opereta în trei acte Dora, compusă de Ionel G. Brătianu, Duţescu-Duţu mai traduce libretul operetei Lăutarul de Kalman şi libretul operetei Noaptea în Veneţia.

Opera literară

  • Crâng şi luncă, Bucureşti, 1896;
  • Freamăt, prefaţă de Alexandru I. Hodoş, Bucureşti, 1898;
  • Jianu (în colaborare cu Vasile Leonescu), Bucureşti, 1900;
  • Peneş Curcanul (în colaborare cu Vasile Leonescu), Bucureşti, 1901;
  • Avem cu ce să ne mândrim, Bucureşti, 1903;
  • Consideraţiuni critice asupra poesiei noastre poporane, vol. I: Doine, Bucureşti, 1903;
  • Două drame ţărăneşti (în colaborare cu Vasile Leonescu), Bucureşti, 1903;
  • Închinare praznicului adormirii de patru veacuri a lui Ştefan-Vodă-Cel-Mare şi Sfânt, Bucureşti, 1904;
  • Prolog în 16 cântări la „Povestea neamului de la Traian la Carol I. 106-1906”, de Alexandru Davila, Bucureşti, 1906;
  • Versuri din „Povestea neamului” (în colaborare cu Vasile Leonescu), Bucureşti, 1906;
  • Carol-Vodă-Fătfrumos, Bucureşti, 1907;
  • O părere în chestia ţărănească, Bucureşti, 1907;
  • Din vatra unui sătean cuminte, Bucureşti, 1911;
  • Contra Austriei, Bucureşti, 1915.

Check Also

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …

Anghel Dumbrăveanu

Anghel Dumbrăveanu (21 noiembrie 1933, Dobroteasa, judeţul Olt) – poet, prozator şi traducător. Este fiul …