Teatrul şi muzica în Transilvania în secolul al XVII-lea

Ca o tradiţie din perioada de înflorire a umanismului, a continuat sa ne cultivata în şcoli arta dramatica. Astfel, la liceul din Braşov s-au jucat în anii 1665-1688 peste 30 de piese. Subiectele lor erau împrumutate din istoria romanilor, grecilor, germanilor, din istoria Transilvaniei, din poezia populară, mitologie şi din Biblie, încă din secolul al XVI-lea, muzica era prezentă în aceste piese, sub forma odelor corale, cântate de elevi, pe versuri de Horaţiu, Virgiliu etc.

Limba lor până la mijlocul veacului e latina, iar de atunci înainte au început să apară şi drame în limba maternă. Într-o pastorală jucată la colegiul unitarian din Cluj în ultimul deceniu al secolului al XVII-lea, în limba maghiară, găsim amestecate fraze româneşti, iar la liceul iezuit din acelaşi oraş, în 1709, elevii au prezentat scenete în patru limbi (latină, maghiară, germană şi română).

Arta dramatică în limba poporului a încercat să iasă dintre zidurile şcolilor şi să se adreseze unui public mai larg. Gheorghe Felvinczi (mort după 1706) a reuşit să primească în 1696 un privilegiu de la împăratul Leopold I pentru înfiinţarea unei trupe teatrale, cu care îşi propunea să dea reprezentaţii în toată Transilvania. Condiţiile economico-sociale nu erau însă coapte pentru desfăşurarea unei activităţi teatrale şi astfel încercarea lui Felvinczi a rămas aproape un secol fără urmări. Felvinczi s-a manifestat şi ca scriitor dramatic şi poet.

În muzică, apropierea de tradiţiile populare şi creaţia specifică locală se manifestă tot mai mult începând din vremea lui Gheorghe Rakoczi I. De atunci muzicanţii sunt mai ales localnici, şi în tarafuri încep să predomine instrumente de suflat: trâmbiţa, naiul şi cimpoiul. Muzica preferată era aşa-numita muzică de masă (Tafelmusik) şi muzica de tabără, în care predominau mai ales instrumentele de suflat. Lui Daniel Speer, trâmbiţaş german la curtea Moldovei, îi datorăm cele mai vechi notaţii de folclor muzical românesc cunoscute până azi.

Izvorul cel mai preţios privind atât muzica populară contemporană, cit şi cea cultă, îl constituie aşa-numitul Codice Caioni, datorat călugărului muzician Ioan Caioni pomenit şi mai sus, cu ajutorul căruia se poate urmări fenomenul pătrunderii elementelor de muzică populară în muzica cultă din Transilvania şi care păstrează şi muzica unor dansuri populare româneşti, precum şi „cântecul voivodesei Lupu”, notate pentru clavecin.

De asemenea, melodia unui „dans valah”, care se păstrează în Codicele Vietoris (alcătuit în Slovacia pe la 1680) devine un adevărat cântec revoluţionar de mase în epoca răscoalelor curuţe, conduse de Francisc Rakoczi al II-lea. Ea este, ca şi unele melodii din Codicele Caioni, o veche variantă a jocului căluşăresc şi a cunoscut o largă răspândire sub denumirea de Cântecul lui Rakoczi (Rakoczi-nota). În 1659, la intrarea lui Gheorghe Rakoczi al II-lea în Târgu Mureş, însoţit de Constantin Şerban fostul voievod al Ţării Româneşti, s-a cântat cântecul românesc al ciobăniţei care şi-a pierdut oile.

Check Also

Literatura beletristică în Transilvania în secolul al XVII-lea

Literatura beletristică din Transilvania înregistrează ecourile târzii ale umanismului aflat în decadenţă. Golită tot mai …

Formaţiunile politice din Transilvania în secolul al X-lea

Dezvoltarea forţelor de producţie la nivelul înfăţişat mai sus a determinat apariţia claselor sociale cu …

Scrisul şi literatura în limba latină în timpul feudalismului în Transilvania

Paralel cu dezvoltarea culturii feudale slavo-române în regiunile de la est şi sud de Carpaţi, …

Ecoul Războiului de Independenţă în Transilvania

Războiul de Independenţă purtat de România în 1877-1878 a avut un puternic ecou în Transilvania, …

Clasele şi păturile sociale din Transilvania în perioada 1849-1867

Ţărănimea Procesul de diferenţiere a ţărănimii, început încă înainte de evoluţia din 1848, s-a accentuat …