Tag Archives: Politică

Diplomaţia, o realitate politică în secolul al XVII-lea

Consideraţii generale Secolul al XVII-lea a reaşezat raporturile între Marile Puteri. În acelaşi timp, în răsăritul Europei au apărut noi pericole. În lupta pentru supremaţie politică s-a afirmat o nouă putere, Rusia. Astfel, teritoriul românesc intrase în zona de influenţă a patru mari puteri: Imperiul Habsburgic, Polonia, Poarta şi Rusia. După domnia lui Mihai Viteazul, Poarta a înţeles că pentru menţinerea stabilităţii în ţările române se impunea respectarea statutului lor de autonomie. Deşi iniţial obligaţiile ţărilor române au fost reduse simţitor, către sfârşitul secolului ele au sporit din nou. În 1658, cetăţile Lugoj, Ineu şi Caransebeş, Ţinutul Hălmagiului şi zona …

Read More »

Conştiinţa naţională şi emanciparea politică în secolul al XVIII-lea

Trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic a modificat statutul politic al principatului, căruia i s-a limitat autonomia internă. Locul principelui a fost luat de un guvernator numit de împărat. Curtea de la Viena a reprezentat speranţa unui sprijin pentru obţinerea drepturilor politice pe care autorităţile locale şi nobilimea maghiară refuzau să le acorde românilor. Prevederile Diplomei Leopoldine din 1701, care acorda drepturi civile românilor trecuţi la greco-catolicism, nu au fost aplicate. Principalul avantaj al unirii cu biserica romano-catolică a fost doar ameliorarea situaţiei economice a clerului unit. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în lipsa unei nobilimi naţionale, lupta …

Read More »

Diversitatea etnică şi confesională. Soluţii politice în România modernă (1859-1918)

Aşezarea geografică a ţărilor române, aflate într-o zonă de confluenţă a intereselor puterilor europene din regiune, cât şi resursele economice au făcut ca încă din Evul Mediu acestea să devină o zonă de atracţie pentru străini. De-a lungul timpului diverse grupuri de imigranţi s-au aşezat în spaţiul românesc dar numărul lor n-a determinat o modificare semnificativă a structurii etnice, care a rămas preponderent românească. La momentul proclamării independenţei circa 86% din populaţie o reprezentau românii. Minorităţile etnice cele mai numeroase erau: evreii, care numărau aproximativ 250.000 de persoane (5%), ţiganii, al căror număr era apreciat la 230.000 de persoane (4,6%) …

Read More »

Securitatea şi represiunea politică din România

Lichidarea prin teroare poliţienească a vechilor elite politice şi culturale, precum şi a oricărei opoziţii, inclusiv a celei dinlăuntrul partidului, a început încă înainte de 1948. Au fost vizaţi pe rând liderii regimului antonescian (1946), elita PNŢ (1947), liderii liberali şi ai social-democraţilor (1948), fruntaşii bisericii greco-catolice (1948). Demnitarii României interbelice au fost cu toţii supuşi regimului de exterminare din închisoarea de la Sighet. Un moment important l-a constituit anul 1948, când autorităţile sovietice de ocupaţie, împreună cu conducătorii comunişti, au apreciat că regimul din România devenise destul de puternic pentru a lichida vechile organe de ordine şi informaţii. Siguranţa, …

Read More »

Începuturile vieţii politice moderne în ţările române în secolul XIX

Încă din 1802, programele politice ale partidei naţionale ceruseră alegerea unui domn străin, iar cererea a fost inclusă şi în rezoluţiile adunărilor ad-hoc din 1857. Românii voiau astfel să înlăture certurile interne pentru domnie care afectaseră viaţa politică a ţărilor române de-a lungul întregii epoci medievale. În acelaşi timp, ei voiau să consolideze noul stat român prin definitivarea unirii şi obţinerea independenţei. Grupul oamenilor politici care l-au înlăturat pe Al. I. Cuza au oferit mai întâi coroana lui Filip de Flandra şi, după refuzul acestuia, lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un tânăr de 27 de ani, înrudit cu suveranii Prusiei şi …

Read More »

În căutarea unor noi soluţii politice în secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea

Elita românească În societatea românească din secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea, elita era reprezentată de boierime. Domnitorii fanarioţi au respectat cursus honorum caracteristic vechilor familii autohtone, dar au împărţit dregătoriile şi marilor familii fanariote deja stabilite în Principate sau celor venite o dată cu alaiul lor. După 1822, data restabilirii domniilor pământene, celor 30-40 de mari familii boiereşti autohtone sau alogene, înrudite toate între ele, le reveneau funcţiile în administraţie. Treptat, fiii boierilor pământeni şi-au schimbat opţiunile intelectuale şi apoi politice. Datorită preceptorilor angajaţi să-i înveţe limba franceză şi după ce studiaseră în Occident, ei …

Read More »

Cucerirea puterii politice de către Tudor Vladimirescu. Relaţiile sale cu boierii divaniţi în a doua etapă a mişcării revoluţionare din 1821

Cel care s-a opus venirii lui Tudor Vladimirescu cu Adunarea norodului în capitală a fost şeful gărzii de arnăuţi din Bucureşti, colonelul Sava Fochianos, atât în calitatea sa de căpetenie eteristă, cât şi în aceea de vechi slujbaş al regimului fanariot, iar în momentul acela, de slujitor al principelui Scarlat Callimachi. Sava păzea oraşul şi nu voia să-l încredinţeze decât fie lui Alexandru Ipsilanti, fie domnitorului numit de Poartă, Scarlat Callimachi, el însuşi partizan ascuns al Eterei. La 16 martie, caimacamii lui Callimachi – Constantin Negri şi Ştefan Vogoride -, văzându-şi autoritatea ameninţată de răsculaţii ce se apropiau de Bucureşti, …

Read More »

Diversitatea etnică şi confesională, soluţii politice în perioada interbelică

O nouă structură etnică şi confesională După 1918, România a cuprins patru regiuni care fuseseră multă vreme despărţite una de alta. Această situaţie a influenţat tendinţele demografice, culturale şi lingvistice ale diferitelor provincii şi componenţa socială şi a elitelor din aceste regiuni. Unirea din 1918 a determinat apariţia unui stat în care majoritatea populaţiei era formată din romani, dar şi dintr-un procent de 28,1% minorităţi etnice. Configuraţia confesională a României interbelice ne arată că 27,8% din populaţie nu aparţinea religiei ortodoxe. Existenţa unei populaţii de altă origine etnică în România nu a fost un fenomen singular. În majoritatea statelor europene …

Read More »

Noi orientări în politica externă a României după 1989

Prăbuşirea sistemului comunist în 1989-1990, destrămarea URSS şi dispariţia sferei ei de influenţă au pus capăt sistemului bipolar dominat de URSS şi Statele Unite, două superputeri militare şi, în acelaşi timp, două rivale pe plan ideologic. Rolul de mare putere îl joacă acum Statele Unite, care se implică activ alături de ONU. În rezolvarea marilor crize politico-diplomatice. După revoluţia din decembrie 1989, România se află în căutarea unui drum propriu de dezvoltare şi în planul relaţiilor internaţionale. Cadrul geopolitic din sud-estul Europei s-a schimbat radical. În sud-vest, federaţia iugoslavă s-a destrămat şi a cunoscut un război sângeros. La nord şi …

Read More »

Noile alianţe politico-militare şi relaţiile internaţionale la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea

Tripla Alianţă (Puterile Centrale) Cursa înarmării şi rivalităţile dintre statele europene manifestând tendinţe imperialiste au determinat formarea unor alianţe politice şi militare. Consecinţe ale unor conjuncturi şi interese de moment, unele dintre aceste alianţe au fost efemere. Altele, mai durabile, au fost germenul unor grupări politico-militare care au precedat în plan diplomatic izbucnirea primului război mondial. „Alianţa celor trei împăraţi” a fost creată între anii 1872 şi 1873 între Germania, Austro-Ungaria şi Rusia şi făcea parte din „sistemul bismarkian” de alianţe, urmărind izolarea diplomatică a Franţei, care era angajată într-o politică externă revanşardă faţă de Germania. Fără prea mare eficacitate …

Read More »