Tag Archives: Poezie

Marin Sorescu – poezii şi proze despre vieţuitoare

Prin volumele Unde fugim de-acasă? (1966), Cocostârcul Gât-Sucit, O aripă şi-un picior – Despre cum era să zbor (1970), Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic (1973), Cirip-Ciorap (1993), Lulu şi Gulu-Gulu (1995) şi Diligenţa cu păpuşi, Marin Sorescu aduce în literatura pentru copii o operă originală nu atât prin conţinut, cât prin formă – foarte modern scrisă şi accesibilă copiilor. Unde fugim de-acasă?, apărută în 1966, cu subtitlul Aproape teatru, aproape poeme, aproape poveşti reprezintă o antologie de mici proze ritmate care descriu universul infantil într-o permanentă relaţie cu cei cărora li se adresează. M.N. Rusu îl consideră un …

Read More »

George Topârceanu – poezii şi proze despre vieţuitoare

George Topârceanu aduce în literatura română, cu volumele sale de versuri Parodii originale. Balade vesele şi triste, Migdale amare, o poezie tradiţională, realistă, delicată, fiind definit, de criticul Constantin Ciopraga, drept un umorist sentimental. În cadrul operei lui George Topârceanu baladele şi rapsodiile ocupă un loc important. În volumul Balade vesele şi triste este fascinat de existenţa plantelor, păsărilor, gâzelor, pe care le descrie în imagini graţioase ce alternează umorul şi lirismul. Poetul umanizează lumea plantelor şi a gâzelor, de aceea a fost mereu comparat cu Emil Gârleanu, datorită sensibilităţii sufleteşti şi realizării artistice. În volumele Baladele vesele şi triste …

Read More »

Tudor Arghezi – poezii şi proze despre vieţuitoare

Poet cu o îndelungată şi bogată activitate literară, Tudor Arghezi a debutat la sfârşitul secolului al XIX-lea în cercul literar al lui Al. Macedonski, făcând parte din grupul de liceeni bucureşteni atraşi de inovaţiile liricii simboliste pe teme religioase. Poet şi prozator, dar şi un temut şi talentat publicist, Tudor Arghezi a fost cel care a inaugurat în presa noastră interbelică o specie de mare succes, tableta. A creat versuri inspirate din teme majore (viaţă, moarte, iubire, ură, prietenie, condiţia creatorului şi a artei, raporturile omului cu divinitatea şi cu celelalte fiinţe din univers etc.) şi a tipărit peste 20 …

Read More »

Otilia Cazimir – poezii şi proze despre vieţuitoare

Poetă, prozatoare, publicistă, traducătoare, Otilia Cazimir s-a dedicat poeziei (60 de volume), primind numeroase premii literare (premiul Academiei Române, premiul „Femina Vie-Heureuse” (1927), premiul Naţional pentru Literatură (1937). Volumele sale, de sursă biografică, sunt adevărate confesiuni sentimentale strecurate în mici pasteluri, care păstrează ecouri simboliste, relevând aceeaşi delicateţe în perceperea naturii şi a sufletului infantil, cu inflexiuni de umor gentil. A debutat cu volumul Lumini şi umbre (1923), pentru care i s-au recunoscut afinităţi cu Alice Călugăru în privinţa talentului deosebit, a formei concentrate, a capacităţii de a obţine maximum de efect artistic, însuşiri rare ale poeziei feminine: sobrietatea în …

Read More »

Elena Farago – poezii şi proze despre vieţuitoare

„Vestală neobosită a focului sacru” (Perpessicius), poetă de o mare sensibilitate, Elena Farago se detaşează printr-o creaţie complexă şi viguroasă, marcată de muzicalităţi suave şi claritate imagistică, chiar cu implicaţii sociale, folosind uneori metodele semănătoriste ca fundal pentru o formulă lirică de mediere a tradiţionalismului cu modernismul de expresie simbolistă. A apărut într-o epocă în care poezia feminină nu cunoştea decât scrisul minor al Mariei Cunţan. Îşi începe activitatea literară în publicistica muncitorească, semnând mai întâi reportaje în „România muncitoare” în 1902, cu pseudonimul Fatma. Figura şi în registrele socialiştilor sub pseudonimul Elena Făgărăşeanu. Cu toate că unele încercări literare …

Read More »

Poezia obiceiurilor

Obiceiurile calendaristice la români apar puternic reprezentate în folclorul literar. Obiceiurile tradiţionale ocupă un loc aparte prin durată şi amploare. Sărbătorile de iarnă acoperă două săptămâni pline (24 decembrie – 7 ianuarie) şi au puncte centrale Crăciunul şi Anul Nou. Repertoriul lor bogat cuprinde: colindele – colinde propriu-zise, colinde de copii – urările de belşug şi recoltă bogată cu pluguşorul şi cu buhaiul, urarea cu sorcova, urarea cu zorile sau zioritul, urare făcută în zorii zilei de Crăciun şi Anul Nou, vasilca; jocurile cu măşti: turca sau cerbul, brezaia, cămila, capra, cerbuţul, malanca, jocurile cu păpuşi; dansurile: căiuţii sau bumbierii …

Read More »

Diversitate stilistică în poezia interbelică

Limbajul liricii moderne se revendică nu doar din avangarda poetică, ci şi din simbolism. O demonstrează şi părerea lui Stephane Mallarme cum că „a numi un lucru înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea poemului”, o justificare, în fond, a poeziei ermetice. Dar ermetismul este doar o ipostază a marii poezii a secolului al XX-lea. Cuvintele lui Mallarme fixează precis una dintre dimensiunile esteticii simboliste – sugestia. De fapt, prin evitarea tabloului descriptiv, poezia simbolistă se desparte de întreaga lirică anterioară – clasică şi romantică – deschizând porţile tuturor experimentelor moderniste de la suprarealism la ermetism. Poezia modernă afirmă însă …

Read More »

Ipostaze şi semnificaţii ale unor motive asociate naturii în poezia romantică şi bacoviană

Ipostaze ale naturii în poezia romantică temă favorită alături de iubire, istorie, trecut, având rolul unui cadru al emoţiilor; natură sălbatică sau surprinsă în momente ale genezei; dublă reprezentare: terestră şi cosmică; spaţiu originar al evadării, imagine a paradisului pierdut şi a unităţii originare a eului şi a lumii, cadru al iubirii şi al izolării cuplului de lume; motive poetice recurente: codrul, izvorul, lacul, teiul, salcâmul, luna, marea etc., interpretate idilic sau feeric (Mihai Eminescu: Dorinţa, Floare albastră, Crăiasa din poveşti etc.); corespondenţe de tip romantic între sentimentele eului şi înfăţişarea naturii, mai ales atunci când se asociază temei iubirii; …

Read More »

Diversitatea tematică, stilistică şi de viziune în poezia interbelică

Premisă. Definirea cazului Destinul literaturii în anii ’20-’30 a fost profund marcat de două fenomene: manifestarea simbolismului, care precede poezia modernistă interbelică, şi teoretizarea sincronismului de către Eugen Lovinescu. Dacă prin sincronismul lovinescian se explică, în parte, dezvoltarea întregii literaturi a epocii, inclusiv a romanului modern, experienţa simbolismului european devine punctul de pornire al poeziei interbelice. Dar şi romanul şi poezia sunt expresia unei noi sensibilităţi, citadine, care modifică relaţia dintre om şi lume, felul în care artistul se înţelege acum pe sine şi în raport cu lumea exterioară. Perioada interbelică înseamnă, pe de altă parte, şi separarea definitivă a …

Read More »

Diversitate tematică în poezia interbelică. Motive poetice

Lucrul cel mai evident care particularizează, la o privire de ansamblu, lirica interbelică este diversitatea tematică. Ea se motivează prin sensibilitatea artistică novatoare, modernistă, prin modul nou de raportare la existenţă şi, ca o consecinţă, prin diversitatea formulelor estetice, a apartenenţei la curente şi orientări literare. De exemplu, Ovid S. Crohmălniceanu, în Literatura română între cele două războaie mondiale, inventariază numai în lirica argheziană un număr impresionant de teme şi de ipostaze ale lirismului: de la lirismul individualismului impenitent, la lirica mândriilor solitare, lirica neînţeleşilor, a blestemaţilor şi a însetaţilor de absolut, a universului ţărănesc, a temniţei ca infern, a …

Read More »