Tag Archives: Personalităţi din judeţul Iaşi

Miron Costin

Miron Costin (1633, Iaşi – 1691, Roman, judeţul Neamţ) – cronicar, poet şi traducător. S-a născut în familia unui boier foarte bogat, Ion (Iancu) Costin, el însuşi fost conducător de armată (hatman). Angajat politic faţă de dinastia Movilă, Iancu s-a refugiat în Polonia, la urcarea pe tron a lui Vasile Lupu, adversar al Movileştilor. În 1636, el, împreună cu primii trei fii ai săi, între care şi Miron, au primit titlul de nobil polon cu blazon. Costin îşi face studiile la Colegiul iezuit din Bar, un orăşel situat în sudul regatului polon. Programul de studii umaniste, în limba latină (istorie, …

Read More »

Mihail Kogălniceanu

Mihail Kogălniceanu (6 septembrie 1817, Iaşi – 20 iunie 1891, Paris) – istoric, politician, diplomat, prozator, gazetar şi îndrumător literar. Provenind dintr-o veche familie moldovenească de răzeşi înstăriţi şi cu slujbe (avea printre strămoşi şi un presupus cronicar, Enache Kogălniceanu), tatăl scriitorului, Ilie Kogălniceanu, a izbutit să ajungă la ranguri şi funcţii însemnate. Mama, Catinca (născută Stavilă), a fost crescută în familia lui Mihail Sturdza, viitorul domn al Moldovei. Dintre cei zece copii ai lor, Kogălniceanu este cel dintâi născut. După primele învăţături primite în casă, el urmează, alături de Vasile Alecsandri, lecţiile călugărului maramureşean Gherman Vida, adept al Şcolii …

Read More »

Dimitrie Anghel

Dimitrie Anghel (16 iulie 1872, Corneşti, judeţul Iaşi – 13 noiembrie 1914, Iaşi) – poet şi prozator. Tatăl lui Anghel, Dimitrie Anghel, comerciant şi moşier, descindea din aromâni refugiaţi din părţile Ianinei, iar mama, Erifilia (născută Leatris), era grecoaică din insula Antigoni. Familia izbutise să intre în protipendada ieşeană, însă cunoaşte curând declinul. După ce Erifilia se stinge prematur, în 1879, tatăl lui Anghel, angajat în câteva întreprinderi hazardate, dă faliment, ceea ce îi provoacă şi moartea, în 1888. Cei patru copii vor avea totuşi condiţii pentru a-şi desăvârşi instrucţia. Însă Mitif, cum e alintat cel de-al treilea, lipsit de …

Read More »

Ionel Teodoreanu

Ionel Teodoreanu (6 ianuarie 1897, Iaşi – 3 februarie 1954, Bucureşti) – prozator, romancier, memorialist şi avocat. Este fiul Sofiei Teodoreanu (născută Muzicescu), profesoară la Conservatorul din Iaşi, şi al lui Osvald Teodoreanu, avocat, om politic, gazetar. Bunicul dinspre tată, Alexandru Teodoreanu, a fost o figură de prestigiu a magistraturii ieşene, iar cel dinspre mamă, Gavriil Musicescu, originar din sudul Basarabiei, s-a impus ca o personalitate proeminentă a muzicii româneşti. Scriitorul Al. O. Teodoreanu este fratele său, iar prozatoarea Ştefania Velisar-Teodoreanu i-a fost soţie. După ce termină şcoala primară germană „Pitar Moş” şi urmează între 1909 şi 1916 cursurile Liceului …

Read More »

Garabet Ibrăileanu

Garabet Ibrăileanu (23 mai 1871, Târgu Frumos, judeţul Iaşi – 11 martie 1936, Bucureşti) – prozator, eseist, romancier, redactor, traducător, critic, istoric şi teoretician literar. Este fiul Mariei (născută Marcovici) şi al lui Teodor Ibrăileanu, mici comercianţi armeni, tatăl fiind apoi administrator de moşie şi slujbaş la Roman. Pentru Nicolae Iorga (născut în acelaşi an), viitor adversar de idei, Ibrăileanu era, în 1905, „unul de la Brăila, care iscăleşte Ibrăileanu”. La 5 ani, orfan de mamă, băiatul se afla la Roman, unde Ibrăilenii se mutaseră încă din 1872, lângă rudele lor, spre a depăşi dificultăţile materiale. Primele clase le face …

Read More »

Costache Negruzzi

Costache (Constantin) Negruzzi (1808, Trifeşti, judeţul Iaşi – 24 august 1868, Iaşi) – prozator, traducător şi politician. Este fiul Sofiei (născută Hermeziu) şi a fostului răzeş Dinu Negruţ, intrat nu de multă vreme în rândul micii boierimi. Leon şi Iacob Negruzzi sunt fiii săi. Înainte de a deprinde slova românească, învaţă greceşte şi franţuzeşte. La 1821, izbucnind mişcarea eteristă, familia se refugiază la moşia Şărăuţi din ţinutul Hotin (unde Negruzzi face primele încercări literare), apoi la Chişinău. Aici, în 1822, după propria-i mărturie, l-ar fi cunoscut pe Puşkin. Întors la Iaşi în 1823, va fi numit peste 2 ani diac …

Read More »

Cezar Petrescu

Cezar Petrescu (1 decembrie 1892, Hodora, judeţul Iaşi – 9 martie 1961, Bucureşti) – prozator, romancier, nuvelist, gazetar şi traducător. Este fiul Olgăi, fiica senatorului liberal Iordache Comoniţă, moşier şi arendaş, şi al lui Dimitrie D. Petrescu, doctor în ştiinţe agricole la Paris. După două clase primare pregătite acasă (1899-1901) şi două la Roman (1901-1903), începe gimnaziul la Liceul Internat din Iaşi (1903-1904), îşi continuă învăţătura la Roman (1904-1907) şi iarăşi la Iaşi, la Liceul Naţional (1907-1910), cu ultima clasă în particular. Urmează Facultatea de Drept la Universitatea din Iaşi (1911-1914). Este codirector la revista „Hiena” (1919), redactor la „Adevărul”, …

Read More »

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673, Iaşi – 21 august 1723, Dmitrovka, azi Dmitrovsk-Orlovski, Rusia) – domn al Moldovei, prozator, istoric al religiilor, istoriograf, etnograf, folclorist, filozof, geograf, compozitor şi orientalist de renume. Tatăl lui Cantemir, Constantin Cantemir, răzeş, de origine modestă, s-a ridicat la demnitatea de domnitor al Moldovei prin merite militare. Mama, Ana Bantaş, era coborâtoare dintr-o familie de mici boieri. Fratele său, Antioh Cantemir, parvine şi el, ca principe ereditar, la poziţia de domnitor. În maniera timpului, Dimitrie îşi începe instruirea intelectuală cu un profesor de familie, grecul Ieremia Cacavelas, teolog, poliglot şi călător pe drumuri europene. Din …

Read More »

Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880, Paşcani, judeţul Iaşi – 19 octombrie 1961, Bucureşti) – prozator, povestitor, nuvelist, romancier, politician şi şahist. Este fiul Profirei Ursachi, urmaşă a unei familii de răzeşi, şi al lui Alexandru Sadoveanu, de origine oltenească, avocat. Creşte mai mult sub influenţa mamei, câştigând în casa bunicilor de la Verşeni un contact intim cu lumea satului şi cu natura. Urmează şcoala primară în târgul natal (1887-1891), unde dascălul Mihai Busuioc, devenit „domnul Trandafir” în povestirea intitulată astfel, îi insuflă dragostea pentru istoria neamului. În 1897 va absolvi Gimnaziul „Alecu Donici” din Fălticeni. Intern la Liceul Naţional din …

Read More »