Tag Archives: Personalităţi din Bucureşti

Alexandru Duţu

Alexandru Duţu (2 septembrie 1928, Bucureşti – 19 ianuarie 1999, Bucureşti) – comparatist, traducător, critic şi istoric literar. Este fiul Elenei (născută Negoescu), medic, şi al lui Nicolae Duţu, jurisconsult. Urmează Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, dându-şi bacalaureatul în 1947. Se înscrie apoi la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din acelaşi oraş, obţinând licenţa la cea din urmă în 1951. Funcţionează apoi un timp ca bibliograf şi cercetător ştiinţific la Biblioteca Academiei (1951-1963), după care se transferă la Institutul de Studii Sud-Est Europene, unde în 1974 este promovat redactor-şef adjunct al revistei institutului. …

Read More »

Dan Duţescu

Dan Duţescu (21 octombrie 1918, Bucureşti – 26 septembrie 1992, Bucureşti) – traducător. Este fiul Eleonorei (născută Palatini) şi al lui Constantin Duţescu, ziarist. A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Şincai” din Bucureşti (1929-1937) şi ale Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, secţia limba şi literatura engleză (1937-1941). În liceu, s-a bucurat de preţuirea profesorului de limba română, Ion Negoescu, care i-a publicat versurile în revista scolii (1934), iar în facultate a fost unul dintre studenţii preferaţi ai lui Dragoş Protopopescu. După 1944, a urmat o lungă perioadă în care Duţescu a avut o existenţă plină de privaţiuni: …

Read More »

Dana Dumitriu

Dana Dumitriu (9 septembrie 1943, Bucureşti – 10 octombrie 1987, Bucureşti) – prozatoare, istoric şi critic literar. Este fiica Elenei (născută Ionescu) şi a lui Ilie Dumitriu, cofetar. După Liceul „Petru Groza” din Bucureşti (1961), urmează Facultatea de Limba şi Literatura Română la Bucureşti (1966), devenind succesiv redactor la Radio (1966-1967), la „Munca” (1967-1968), „România literară” (1968-1985), „Secolul 20”. Are o activitate publicistică permanentă la „Luceafărul” (1968), „Argeş” (1969-1973) şi „România literară” (1968-1987). Prima ei carte, o culegere de nuvele, Migraţii, apare în 1971, iar primul volum de critică, „Ambasadorii” sau Despre realismul psihologic, în 1976. Exerciţiul critic constant, atent …

Read More »

Ion Dumitrescu-Movileanu

Ion Dumitrescu-Movileanu (circa 1830 – 28 decembrie 1912, Bucureşti) – prozator şi autor dramatic. A studiat, pe cât se pare, la Paris. Întors în ţară, ia parte la mişcarea revoluţionară de la 1848 şi, drept urmare, va avea de suportat unele consecinţe. Actor el însuşi, la Bucureşti şi la Craiova, Dumitrescu-Movileanu se apucă să scrie teatru. Piesele lui, care s-au bucurat de succes în deceniile al cincilea şi al şaselea ale secolului al XIX-lea, îl recomandă ca pe un cunoscător perspicace al realităţilor sociale şi politice ale vremii. Comedia Două sute de galbeni sau Păhărnicia de trei zile (1848) surprinde …

Read More »

Mariana Dumitrescu

Mariana Dumitrescu (27 august 1924, Bucureşti – 4 aprilie 1967, Bucureşti) – poetă şi traducătoare. Este fiica Eufrosinei (născută Ştefan) şi a lui Nicolae Şerban, funcţionar. A absolvit Liceul „Regina Maria” din Bucureşti, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1946) şi Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (1947). După dubla licenţă, a lucrat scurt timp ca actriţă şi asistent de regie la Teatrul Naţional din Bucureşti. În 1947, s-a căsătorit cu compozitorul Ion Dumitrescu. A debutat la 12 ani, cu o scurtă povestire în revista „Muguraşul” (1936), colaborând în continuare la publicaţii ale elevilor, precum şi …

Read More »

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, traducător, redactor şi academician. Este fiul Aureliei (născută Buiculescu) şi al lui Vasile Oprea, care îşi schimbă numele în Dumitrescu. Tatăl este cizmar şi proprietar al unui magazin de încălţăminte pe Calea Griviţei din Bucureşti. Dumitrescu (al cărui prenume la naştere este Gheorghe) face cursul primar la Şcoala „Regina Margherita” şi la Şcoala nr. 28, apoi studii secundare la Liceul „Marele Voievod Mihai” din Bucureşti (1930-1939). În clasa a VI-a, împreună cu Marin Sârbulescu şi cu alţi colegi, editează revista „Licăriri”, unde publică primele versuri. …

Read More »

Ion Gheorghe Duca

Ion Gheorghe Duca (20 decembrie 1879, Bucureşti – 29 decembrie 1933, Sinaia, judeţul Prahova) – memorialist. Duca este fiul Mariei, descendentă din familia Ghiculeştilor, şi al lui Gheorghe Duca, descendent al unei vechi familii de răzeşi, director general al Căilor Ferate Române, precum şi director al Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti. Şcoala primară şi primele două clase de liceu le-a urmat în particular, clasa a III-a şi a IV-a la Liceul „Cantemir”, iar cursul superior la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti. Aici este coleg şi prieten cu Gala Galaction, Tudor Arghezi şi N.D. Cocea. Pleacă apoi la Paris, …

Read More »

Paul P. Drogeanu

Paul P. Drogeanu (4 iunie 1948, Bucureşti) – etnolog. Este fiul Doinei (născută Dobo) şi al lui Paul Drogeanu, profesor universitar. După absolvirea Liceului „Mihai Eminescu” (1962-1966) şi a Facultăţii de Limba şi Literatura Română (1967-1972) a Universităţii din Bucureşti, a lucrat ca cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din Bucureşti, între 1991 şi 1994 urmează o specializare postuniversitară la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris. Practica fericirii. Fragmente despre sărbătoresc (1985; Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române şi Premiul Uniunii Scriitorilor), eseu scris cu supleţe analitică şi structurat pe o bogată bibliografie internaţională, …

Read More »

Sidonia Drăguşanu

Sidonia Drăguşanu (4 august 1908, Bucureşti – 3 mai 1971, Bucureşti) – prozatoare, traducătoare şi autoare dramatică. Este fiica Matildei şi a lui Leon Drăguşeanu. A urmat şcoala primară şi apoi Institutul Francez „Choisy-Mangâru” la Bucureşti (1919-1932). Debutează în revista „Reporter” (1933) şi va colabora, până spre sfârşitul vieţii, la un număr relativ mare de periodice, cu proză, teatru, reportaje, foiletoane, tablete sau comentarii pe teme diferite, prioritate având dialogul cu cititorii tineri. Semnează cu numele întreg, dar şi cu pseudonimele Dona Si, Donna Sy, Junona, Sid. D., Luiza, Sid, Catrinel, în „Dimineaţa copiilor”, „Adevărul”, „Almanahul şcolarilor”, „Femeia şi căminul”, …

Read More »

Radu Drăgan

Radu Drăgan (9 septembrie 1953, Bucureşti) – poet şi eseist. Este fiul Gabrielei şi al lui Constantin Drăgan. Urmează, la Bucureşti, Liceul „Tudor Vladimirescu” (1970-1974) şi Institutul de Arhitectură (absolvit în 1982). Publică versuri în revistele „Amfiteatru” şi „Luceafărul” şi debutează editorial cu volumul de versuri Marea transparenţă (1979; Premiul pentru debut al Editurii Albatros). Între 1982 şi 1990, Drăgan practică arhitectura la Romproiect şi Proiect Bucureşti şi este, din 1990, asistent, apoi conferenţiar la Institutul de Arhitectură. În ianuarie 1990, fondează revista „ Arhitext”. Publică aici, ca şi în „Arhitectura” şi „Revista de istorie şi teorie literară”, eseuri şi …

Read More »