Tag Archives: Personaje literare

Caracterizarea personajului principal Ştefan Gheorghidiu din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu, este cel care, prin opera lui, fundamentează principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii române cu literatura europeană (europenizarea literaturii române), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substanţialitatea, relativismul şi prin crearea personajului intelectual lucid şi analitic, în opoziţie evidentă cu ideile sămănătoriste ale vremii, care promovau „o duzină de eroi plângăreţi”. Camil Petrescu opinează că literatura trebuie să ilustreze „probleme de conştiinţă”, pentru care este neapărată nevoie de un mediu social, în cadrul căruia acestea să se poată manifesta. Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită …

Read More »

Caracterizarea personajului principal Ştefan cel Mare din drama „Apus de soare”, de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Sub influenţa ideologiei paşoptiste, în literatura română se dezvoltă interesul pentru trecutul naţional, pentru istoria patriei şi apar primele opere literate şi în domeniul dramaturgiei. O primă izbândă a acestui gen literar este drama lui B.P. Haşdeu, Răzvan şi Vidra (1867), urmată de drama Despot-Vodă (1879) a lui Vasile Alecsandri, iar în 1902 apare Vlaicu-Vodă, de Alexandru Davilla. Barbu Ştefănescu Delavrancea desăvârşeşte evocarea istorică a evenimentelor şi personalităţilor eroice ale acestui neam, într-o trilogie care începe cu vremea lui Ştefan cel Mare în Apus de soare (1909), continuă cu domnia tiranică a lui Ştefăniţă în Viforul (1910) şi se încheie …

Read More »

Caracterizarea personajului secundar Şerban Saru-Sineşti din drama „Jocul ielelor”, de Camil Petrescu

Camil Petrescu este un scriitor analitic atât în romane, cât şi în piesele de teatru, construind personaje frământate de idealuri ce rămân la stadiul de teorie, intelectuali trăind în lumea ideilor pure, care sunt imposibil de aplicat în realitatea concretă. Concepţia lui Camil Petrescu despre drama umană evidenţiază ideea că „o dramă nu poate fi întemeiată pe indivizi de serie, ci axată pe personalităţi puternice, a căror vedere îmbrăţişează zone pline de contraziceri”, că personajele nu sunt caractere, ci cazuri de conştiinţă, personalităţi plenare, singurele care pot trăi existenţa ca paradox: „Câtă luciditate, atâta existenţă şi deci atâta dramă.” Prima …

Read More »

Caracterizarea personajului Stănică Raţiu din romanul „Enigma Otiliei”, de George Călinescu

În 1932, George Călinescu susţinea necesitatea apariţiei – în literatura română – a unui roman de atmosferă modernă, deşi respingea teoria sincronizării obligatorii a literaturii cu filozofia şi psihologia epocii, argumentând că literatura trebuie să fie în legătură directă cu „sufletul uman”. Prin romanele lui, Călinescu depăşeşte realismul clasic prin atribuirea unor dimensiuni sociale şi psihologice caracterelor dominate de o trăsătură definitorie, construind astfel personaje realiste tipice. Scriitorul modernizează tehnica narativă, foloseşte detaliul în descrieri arhitecturale şi în analiza personajelor, particularizând astfel realismul modern al secolului al XX-lea, cu trimitere certă către creaţia lui Balzac prin istoria unei moşteniri, în …

Read More »

Caracterizarea personajului principal Stavrache Georgescu din nuvela „În vreme de război”, de I.L. Caragiale

Hangiul Stavrache Georgescu, personajul principal şi „rotund” („care nu poate fi caracterizat succint şi exact”, E.M. Forster) al nuvelei În vreme de război, de I.L. Caragiale, este prezentat în mod direct încă din expoziţiune ca fiind un bărbat respectat, cu un statut social bine consolidat şi cu un aer „foarte mulţumit” pentru că afacerile îi mergeau bine. Stavrache avea hanul aşezat „în drum”, era „om cu dare de mână”, de aceea fusese şi înfricoşat să nu-l calce hoţii, aşa că răsuflase uşurat când auzise că aceştia căzuseră în „lanţurile justiţiei”. Hangiul află cu stupoare că popa Iancu este „capul bandei …

Read More »

Caracterizarea personajului secundar Spânul din basmul „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă

Ion Creangă este considerat creatorul basmului cult în literatura română, a cărui principală particularitate este caracterul realist al întâmplărilor, iar personajele sunt puternic umanizate şi individualizate. Spaţiul desfăşurării acţiunii este ancorat într-o realitate socială şi istorică determinată, iar faptele ilustrate izvorăsc din legile firii care guvernează omenirea. Povestea lui Harap-Alb este cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creangă, fiind publicat la 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare”, reprodus apoi de Mihai Eminescu în ziarul „Timpul”. Spânul este un personaj secundar şi negativ nu atât prin însuşiri supranaturale, ca în basmele populare, ci mai ales prin autenticitatea lui umană. …

Read More »

Caracterizarea personajului secundar Sfânta Duminică din basmul „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă

Ion Creangă este considerat creatorul basmului cult în literatura română, a cărui principală particularitate este aceea că marele povestitor păstrează caracterul realist al întâmplărilor, iar personajele sunt puternic umanizate şi individualizate. Spaţiul desfăşurării acţiunii este ancorat într-o realitate socială şi istorică determinată, iar faptele ilustrate izvorăsc din legile firii care guvernează omenirea. Povestea lui Harap-Alb este cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creangă, fiind publicat la 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare”, reprodus apoi de Mihai Eminescu în ziarul „Timpul”. Sfânta Duminică este un personaj fabulos prin apariţiile ei ciudate, o dată ca cerşetoare, apoi locuind pe o …

Read More »

Caracterizarea personajului Sbilţ din drama „Patima roşie”, de Mihail Sorbul

În primăvara anului 1916, în ziua de 3 martie, a fost reprezentată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti piesa Patima roşie, de Mihail Sorbul. Spectacolul a avut un mare răsunet atât în rândul publicului, neobişnuit cu teme îndrăzneţe, cât şi în presa vremii. Critica teatrală a reacţionat în favoarea piesei, consacrându-l definitiv pe Mihail Sorbul între dramaturgii de valoare ai literaturii române. Piesa ilustrează o imagine a societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, în care oamenii au un mod de viaţă dubios şi contradictoriu, un comportament indecent, trăiesc în condiţii de imoralitate, fără idealuri, degradarea umană mergând până …

Read More »

Caracterizarea personajului secundar Rudy din drama „Patima roşie”, de Mihail Sorbul

În primăvara anului 1916, în ziua de 3 martie, a fost reprezentată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti piesa Patima roşie, de Mihail Sorbul. Spectacolul a avut un mare răsunet atât în rândul publicului, neobişnuit cu teme îndrăzneţe, cât şi în presa vremii. Critica teatrală a reacţionat în favoarea piesei, consacrându-l definitiv pe Mihail Sorbul între dramaturgii de valoare ai literaturii române. Piesa ilustrează o imagine a societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, în care oamenii au un mod de viaţă dubios şi contradictoriu, un comportament indecent, trăiesc în condiţii de imoralitate, fără idealuri, degradarea umană mergând până …

Read More »

Caracterizarea personajului Rim din romanul „Concert din muzică de Bach”, de Hortensia Papadat-Bengescu

Romanul Concert din muzică de Bach este al doilea din ciclul Hallipilor şi a apărut în anul 1927, fiind una dintre cele mai realizate creaţii din întreaga proză a Hortensiei Papadat-Bengescu. Toate romanele acestui ciclu urmăresc destinul Hallipilor, al rudelor şi prietenilor lor, care fac parte din lumea mondenă a Capitalei, aşa-zisa „lume bună”, o faună care este compusă mai ales din snobi şi mai puţin din aristocraţi adevăraţi, exagerat stilizaţi. Perspectiva auctorială asupra lumii este adesea grotescă, romanele Hortensiei Papadat-Bengescu fiind create prin modalităţi narative moderne, în care investigaţia psihologică şi fiziologică introspectează cele mai obscure zone ale conştiinţei …

Read More »