Tag Archives: Opere literare

D-lui C. Hurmuzachi, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

D-lui C. Hurmuzachi, de Vasile Alecsandri, este o poezie scrisă la Iaşi, după 3/15 decembrie 1858, în focul luptei pentru alegerea unui domn dintre membrii partidei naţionale, potrivnici lui Mihail Sturza şi fiul său Grigore, acesta din urmă susţinut şi de Constantin Hurmuzachi. A fost publicată în revista „Steaua Dunării”, gazeta unionistă a lui Kogălniceanu, în decembrie 1858, semnată Un revoluţionar de la 1848. Vasile Alecsandri D-lui C. Hurmuzachi Tu, care în beţie de oarbă linguşire Pentr-un stăpân la care de ieri te-ai slugărit Reverşi fără mustrare venin şi clevetire Pe cei ce sunt în viaţă şi pe cei ce-au …

Read More »

Dimineaţa, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Dimineaţa, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă în primăvara anului 1868. În revista „Convorbiri literare” pastelurile împreună cu care este publicată poartă toate data: „Mirceşti, aprilie 1868”. A fost publicată pentru prima oară în revista „Convorbiri literare” nr. 6 din 15 mai 1868, apoi reprodusă în ediţia 1875, vol. III. Vasile Alecsandri Dimineaţa Ziori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură. În curând şi el apare pe-orizonul aurit, Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit. El se-nalţă de trei suliţi pe cereasca mândră scară Şi cu raze vii sărută june flori …

Read More »

Deşteptarea României, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Deşteptarea României, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă, după toate probabilităţile, către sfârşitul lui martie 1848, cu prilejul mişcării revoluţionare de la Iaşi, care se desfăşoară la 27 şi 28 ale acestei luni. A fost publicată pentru prima oară în repetate tiraje de foi volante, la Iaşi, poate într-o altă foaie volantă şi la Cernăuţi. Titlul iniţial era Cătră români. Cu acelaşi titlu este reprodusă în „Foaia pentru minte…”, nr. 21 din 24 mai 1848, în vremea când Alecsandri se afla la Braşov, în prima parte a exilului său. Poezia a fost reprodusă apoi cu titlul Deşteptarea României în …

Read More »

Desrobirea ţiganilor, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Desrobirea ţiganilor, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă poate chiar la 31 ianuarie 1844, în orice caz, în cele câteva zile ce urmează acestei zile, până la 6 februarie, data apariţiei. A fost publicată pentru prima oară în „Propăşirea” – supliment extraordinar – nr. 5 din 6 februarie 1844, apoi reprodusă în ediţia 1853, ediţia 1863, ediţia 1875, vol. I. În revistă, titlul poeziei este 31 ghenar 1844, iar în manuscrisul nr. 1.497, Desrobirea ţiganilor mănăstireşti. Problema ţiganilor, ţinuţi încă în stare de robie în Moldova, ca şi în Ţara Românească, agita în vremea aceea din ce în ce …

Read More »

Despărţirea (Unde te duci, bărbăţele), de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Despărţirea, de Vasile Alecsandri, este o poezie care face parte din ciclul Doine. Vasile Alecsandri Despărţirea Unde te duci, bărbăţele, Şi cui mă laşi, sufleţele? Cum de nu te-nduri de mine Şi laşi să plâng după tine? Te întoarce şi te uită Ca să-mi vezi jalea cea multă. Vai! nu mai pot, cad pe cale. Mă sfârşesc amar de jale. Stăi, drăguţul meu cel dulce, Stăi, nu grăbi de a te duce; Stăi, ori mă ie şi pe mine, Să fiu la un loc cu tine!

Read More »

Despărţirea (Te duci, iubită scumpă, în ţărmuri depărtate), de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Despărţirea, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă, aşa cum indică şi poetul, în mai 1846, la Iaşi. A fost publicată pentru prima oară în ediţia 1853, apoi reprodusă în ediţia 1863 şi ediţia 1875, vol. I. În manuscrisul nr. 1.497, unde poezia este transcrisă, ea are titlul Te duci… Poezia a fost scrisă în preajma plecării Elenei Negri în străinătate pentru îngrijirea sănătăţii. Cum Alecsandri soseşte în Iaşi chiar de la Mânjina pe la 25 mai, iar Elena pleacă din Moldova la 2 iunie, poezia a fost scrisă în acest interval, sau puţin înainte de a pleca poetul de …

Read More »

Descântic, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Descântic, de Vasile Alecsandri, este o poezie scrisă la o dată ce nu poate fi precizată. Poezia se află în manuscrisul nr. 821, fila 10, manuscris care, după cum am arătat, pare a data de prin 1882. Se află însă şi în manuscrisul nr. 819, filele 9v-10r, manuscris greu de datat, dar, după toate probabilităţile, de prin anii 1872-1873. Vasile Alecsandri Descântic Răsai, soare, Frăţioare, Cu 44 raze arzătoare, 40 ţine-ţi-le, 4 mie dă-mi-le, Două-n frunte Mai mărunte, Două mai scânteietoare Peste ochi şi ţâţişoare. Soare luminos, Cât eşti de răzos, Cât eşti de frumos, Aşa să fiu şi eu …

Read More »

Dedicare, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Dedicare, de Vasile Alecsandri, este o poezie scrisă în aceeaşi vreme cu Poiana farmecătoare. A fost publicată pentru prima dată, împreună cu poezia Poiana farmecătoare, căreia îi slujeşte de „dedicaţie”, în revista „Convorbiri literare” nr. 2 din 1 mai 1876, apoi reprodusă în ediţia 1880, vol. III. Vasile Alecsandri Dedicare Copiliţă,-n calea vieţii Deie Domnul să-ntâlneşti Pe cărarea tinereţii Visul gingaş ce iubeşti! Sufletele fără ştire Merg pe tainice cărări În poiana de iubire, Rai frumos de încântări.

Read More »

Decât ruda şi vecinul, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Decât ruda şi vecinul, de Vasile Alecsandri, este o poezie care face parte din ciclul Hore. Vasile Alecsandri Decât ruda şi vecinul Decât ruda şi vecinul, Leliţo, leliţă, Mult mai bine cu streinul, Leliţo, leliţă. Ruda că te necăjeşte Şi vecinul te vorbeşte. Iar streinul te agiută Şi face dragoste mută. Decât un tată ş-o mumă, Să te certe pentru-o glumă, Mai bine c-un bărbăţel, Dacă-i blând şi tinerel, Că-ţi spune două, trei glume Cum îţi e mai drag pe lume Şi-ţi aşează-o pernioară Pe prispă serile-afară. Decât un bărbat urât, Mai bine-un strein iubit. Cât şezi cu el împreună, …

Read More »

De crezi în poezie…, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia De crezi în poezie…, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă, aşa cum indică însuşi poetul, la Blânzi, în primăvara anului 1845, desigur prin martie, când au mai fost scrise şi alte poezii din acest ciclu. A fost publicată pentru prima oară în ediţia 1853, apoi reprodusă în ediţia 1863, ediţia 1875, vol. I. Vasile Alecsandri De crezi în poezie… De crezi în poezie, În sfânta armonie Din boitele cereşti, Când noaptea-nseninată Luceşte-ncoronată De stele ce iubeşti; De crezi în tinereţă, În gingaşa frumuseţă Ce-aprinde dulce dor, Şi-n tainica uimire Ce-nsuflă-a ta privire, O! scumpul meu odor! De crezi în …

Read More »