Tag Archives: Istorici literari

Efrosinia Dvoicenco-Markova

Efrosinia Dvoicenco-Markova (13 martie 1901, Ocertino, Ucraina – 7 octombrie 1980, Moscova) – istoric literar. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1930) şi a rămas asistentă la Catedra de cultură slavonă, lucrând apoi ca cercetător ştiinţific la secţia de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române. A emigrat în Statele Unite, iar din 1957 s-a stabilit la Moscova. Până aproape de sfârşitul vieţii, a fost cercetător ştiinţific la Institutul de Literatură Universală „Maxim Gorki” al Academiei de Ştiinţe a URSS. Preocuparea ştiinţifică prioritară pentru Dvoicenco-Markova a constituit-o studierea relaţiilor literare româno-ruse. Cercetătoarea a debutat cu studiul Influenţa literaturii ruse …

Read More »

Alexandru Duţu

Alexandru Duţu (2 septembrie 1928, Bucureşti – 19 ianuarie 1999, Bucureşti) – comparatist, traducător, critic şi istoric literar. Este fiul Elenei (născută Negoescu), medic, şi al lui Nicolae Duţu, jurisconsult. Urmează Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, dându-şi bacalaureatul în 1947. Se înscrie apoi la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din acelaşi oraş, obţinând licenţa la cea din urmă în 1951. Funcţionează apoi un timp ca bibliograf şi cercetător ştiinţific la Biblioteca Academiei (1951-1963), după care se transferă la Institutul de Studii Sud-Est Europene, unde în 1974 este promovat redactor-şef adjunct al revistei institutului. …

Read More »

Victor Durnea

Victor Durnea (26 octombrie 1951, Zăiceşti, judeţul Botoşani) – editor, traducător şi istoric literar. Este fiul Mariei (născută Zăiceanu) şi al lui Dumitru Durnea, miner. A făcut clasele primare la Vulcan (judeţul Hunedoara), unde a absolvit şi liceul. Între 1970 şi 1974, urmează cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Repartizat în învăţământul gimnazial, predă la o şcoală generală din oraşul studenţiei sale până în 1980, când devine cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iaşi. Studios şi tenace, cu o putere de muncă deosebită, Durnea îşi consolidează pregătirea în cele câteva stagii de …

Read More »

Dana Dumitriu

Dana Dumitriu (9 septembrie 1943, Bucureşti – 10 octombrie 1987, Bucureşti) – prozatoare, istoric şi critic literar. Este fiica Elenei (născută Ionescu) şi a lui Ilie Dumitriu, cofetar. După Liceul „Petru Groza” din Bucureşti (1961), urmează Facultatea de Limba şi Literatura Română la Bucureşti (1966), devenind succesiv redactor la Radio (1966-1967), la „Munca” (1967-1968), „România literară” (1968-1985), „Secolul 20”. Are o activitate publicistică permanentă la „Luceafărul” (1968), „Argeş” (1969-1973) şi „România literară” (1968-1987). Prima ei carte, o culegere de nuvele, Migraţii, apare în 1971, iar primul volum de critică, „Ambasadorii” sau Despre realismul psihologic, în 1976. Exerciţiul critic constant, atent …

Read More »

Serafim Duicu

Serafim Duicu (6 august 1938, Tismana, judeţul Gorj – 19 octombrie 1996, Târgu Mureş) – folclorişti şi istoric literar. Este fiul Elenei (născută Răcoina) şi al lui Serafim Duicu, tâmplar. A urmat clasele primare în satul natal. După studii pedagogice la Târgu Jiu şi Craiova (absolvite în 1956), face studii universitare de filologie la Cluj (1956-1961). Funcţionează ca profesor la Blaj (1961-1964), asistent universitar la Târgu Mureş (1964-1974), redactor la „Vatra” (1974-1978), profesor la Academia de Artă Teatrală din Târgu Mureş (din 1978), consilier-şef al Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Mureş (1990-1992), secretar de stat în Ministerul Culturii (1995), redactor …

Read More »

Paul Dugneanu

Paul Dugneanu (23 aprilie 1951, Cluj) – critic şi istoric literar. Este fiul Victoriei (născută Antipa) şi al lui Petre Dugneanu, profesori. A absolvit Facultatea de Filologie, secţia română-franceză, a Universităţii din Bucureşti şi şi-a luat doctoratul în filologie cu teza Opera poetică a lui Ion Heliade-Rădulescu. Este, succesiv, profesor de limba şi literatura română la Maia, Brazi, judeţul Ilfov (1974-1975), Bucureşti (1975-1978), redactor pentru versiunea franceză a revistei „Cărţi româneşti”, redactor-şef la „Universul cărţii” (1991-1995), redactor-şef adjunct la „Revista română”, conferenţiar la Universitatea „Ovidiu” din Constanţa şi profesor la Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti. Primeşte Premiul pentru critică …

Read More »

Florian Dudaş

Florian Dudaş (19 martie 1947, Tăgădău-Beliu, judeţul Arad) – istoric literar. Este fiul Floricăi (născută Mihoc) şi al lui Florian Dudaş, ţărani. A urmat Facultatea de Istorie din Oradea şi Cluj (1960-1965), apoi a lucrat ca cercetător la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, redactor responsabil al revistei „Lumina” şi director al Editurii Lumina din acelaşi oraş. În volumele publicate, ca şi în numeroasele studii şi articole pe care le semnează, Dudaş îşi îndreaptă atenţia în primul rând asupra circulaţiei cărţilor româneşti vechi, manuscrise şi tipărituri din Transilvania, dar se opreşte şi asupra culturii orale, în măsura în care în aceasta …

Read More »

Charles Drouhet

Charles Drouhet (22 ianuarie 1879, Bârlad, judeţul Vaslui – 8 ianuarie 1940, Bucureşti) – comparatist, critic şi istoric literar. Este descendent al unei familii franceze expatriate – Natalia (născută Olivari) şi Pierre Drouhet -, care se stabilise în jurul anilor 1860 în România, la Bârlad. În 1884, tatăl lui Drouhet obţine naturalizarea; între 1869 şi 1899, este titular al Catedrei de limba şi literatura franceză a liceului din oraşul său de adopţie, Bârlad; în 1868, publică la Iaşi, la editura societăţii Junimea, Precis de versification specialement redigepour les cours de langue francaise dans les lycees. În această ambianţă, formaţia şi …

Read More »

Ovidiu Drimba

Ovidiu Drimba (3 septembrie 1919, sat Margine, comuna Abram, judeţul Bihor) – comparatist, traducător şi istoric literar. Este fiul Mariei (născută Samuilă) şi al lui Eugen Drimba, învăţător, şi frate cu Lucian Drimba. Urmează Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea (1930-1938), apoi se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj (1938-1942), luându-şi licenţa în literatura franceză (principal) şi italiană (secundar); în 1948, va obţine şi licenţa în filosofie. În 1948 şi 1949, este asistent al lui Lucian Blaga, răstimp în care îşi susţine teza de doctorat, Les Premieres influences du symbolisme francais sur la poesie roumaine. După …

Read More »

Lucian Drimba

Lucian Drimba (4 noiembrie 1929, Lugaşu de Jos, judeţul Bihor – 3 mai 1997, Oradea) – istoric literar. Este fiul Mariei (născută Samuilă) şi al lui Eugen Drimba, învăţător, şi frate cu Ovidiu Drimba. A urmat Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, specialitatea limba şi literatura română (1948-1952). În 1971 a obţinut titlul de doctor în istoria literaturii române, cu o teză despre Iosif Vulcan, publicată în 1974. A funcţionat ca profesor la diferite licee, devenind ulterior cadru didactic la Institutul Pedagogic din Oradea, apoi la Universitatea din acelaşi oraş. A fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor şi Oamenilor de …

Read More »