Tag Archives: Caracterizări de personaje

Caracterizarea personajului Stănică Raţiu din romanul „Enigma Otiliei”, de George Călinescu

În 1932, George Călinescu susţinea necesitatea apariţiei – în literatura română – a unui roman de atmosferă modernă, deşi respingea teoria sincronizării obligatorii a literaturii cu filozofia şi psihologia epocii, argumentând că literatura trebuie să fie în legătură directă cu „sufletul uman”. Prin romanele lui, Călinescu depăşeşte realismul clasic prin atribuirea unor dimensiuni sociale şi psihologice caracterelor dominate de o trăsătură definitorie, construind astfel personaje realiste tipice. Scriitorul modernizează tehnica narativă, foloseşte detaliul în descrieri arhitecturale şi în analiza personajelor, particularizând astfel realismul modern al secolului al XX-lea, cu trimitere certă către creaţia lui Balzac prin istoria unei moşteniri, în …

Read More »

Caracterizarea personajului principal Stavrache Georgescu din nuvela „În vreme de război”, de I.L. Caragiale

Hangiul Stavrache Georgescu, personajul principal şi „rotund” („care nu poate fi caracterizat succint şi exact”, E.M. Forster) al nuvelei În vreme de război, de I.L. Caragiale, este prezentat în mod direct încă din expoziţiune ca fiind un bărbat respectat, cu un statut social bine consolidat şi cu un aer „foarte mulţumit” pentru că afacerile îi mergeau bine. Stavrache avea hanul aşezat „în drum”, era „om cu dare de mână”, de aceea fusese şi înfricoşat să nu-l calce hoţii, aşa că răsuflase uşurat când auzise că aceştia căzuseră în „lanţurile justiţiei”. Hangiul află cu stupoare că popa Iancu este „capul bandei …

Read More »

Caracterizarea personajului secundar Spânul din basmul „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă

Ion Creangă este considerat creatorul basmului cult în literatura română, a cărui principală particularitate este caracterul realist al întâmplărilor, iar personajele sunt puternic umanizate şi individualizate. Spaţiul desfăşurării acţiunii este ancorat într-o realitate socială şi istorică determinată, iar faptele ilustrate izvorăsc din legile firii care guvernează omenirea. Povestea lui Harap-Alb este cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creangă, fiind publicat la 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare”, reprodus apoi de Mihai Eminescu în ziarul „Timpul”. Spânul este un personaj secundar şi negativ nu atât prin însuşiri supranaturale, ca în basmele populare, ci mai ales prin autenticitatea lui umană. …

Read More »

Caracterizarea personajului secundar Sfânta Duminică din basmul „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă

Ion Creangă este considerat creatorul basmului cult în literatura română, a cărui principală particularitate este aceea că marele povestitor păstrează caracterul realist al întâmplărilor, iar personajele sunt puternic umanizate şi individualizate. Spaţiul desfăşurării acţiunii este ancorat într-o realitate socială şi istorică determinată, iar faptele ilustrate izvorăsc din legile firii care guvernează omenirea. Povestea lui Harap-Alb este cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creangă, fiind publicat la 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare”, reprodus apoi de Mihai Eminescu în ziarul „Timpul”. Sfânta Duminică este un personaj fabulos prin apariţiile ei ciudate, o dată ca cerşetoare, apoi locuind pe o …

Read More »

Caracterizarea personajului Sbilţ din drama „Patima roşie”, de Mihail Sorbul

În primăvara anului 1916, în ziua de 3 martie, a fost reprezentată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti piesa Patima roşie, de Mihail Sorbul. Spectacolul a avut un mare răsunet atât în rândul publicului, neobişnuit cu teme îndrăzneţe, cât şi în presa vremii. Critica teatrală a reacţionat în favoarea piesei, consacrându-l definitiv pe Mihail Sorbul între dramaturgii de valoare ai literaturii române. Piesa ilustrează o imagine a societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, în care oamenii au un mod de viaţă dubios şi contradictoriu, un comportament indecent, trăiesc în condiţii de imoralitate, fără idealuri, degradarea umană mergând până …

Read More »

Caracterizarea personajului secundar Rudy din drama „Patima roşie”, de Mihail Sorbul

În primăvara anului 1916, în ziua de 3 martie, a fost reprezentată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti piesa Patima roşie, de Mihail Sorbul. Spectacolul a avut un mare răsunet atât în rândul publicului, neobişnuit cu teme îndrăzneţe, cât şi în presa vremii. Critica teatrală a reacţionat în favoarea piesei, consacrându-l definitiv pe Mihail Sorbul între dramaturgii de valoare ai literaturii române. Piesa ilustrează o imagine a societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, în care oamenii au un mod de viaţă dubios şi contradictoriu, un comportament indecent, trăiesc în condiţii de imoralitate, fără idealuri, degradarea umană mergând până …

Read More »

Caracterizarea personajului Rim din romanul „Concert din muzică de Bach”, de Hortensia Papadat-Bengescu

Romanul Concert din muzică de Bach este al doilea din ciclul Hallipilor şi a apărut în anul 1927, fiind una dintre cele mai realizate creaţii din întreaga proză a Hortensiei Papadat-Bengescu. Toate romanele acestui ciclu urmăresc destinul Hallipilor, al rudelor şi prietenilor lor, care fac parte din lumea mondenă a Capitalei, aşa-zisa „lume bună”, o faună care este compusă mai ales din snobi şi mai puţin din aristocraţi adevăraţi, exagerat stilizaţi. Perspectiva auctorială asupra lumii este adesea grotescă, romanele Hortensiei Papadat-Bengescu fiind create prin modalităţi narative moderne, în care investigaţia psihologică şi fiziologică introspectează cele mai obscure zone ale conştiinţei …

Read More »

Caracterizarea personajului Rică Venturiano din drama „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale

Comedia O noapte furtunoasă, de I.L. Caragiale, a fost citită la Iaşi, în cadrul cenaclului „Junimea” în ziua de 12 noiembrie 1878 şi a avut premiera la 18 ianuarie 1879, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Piesa a fost publicată în revista „Convorbiri literare” în 1879 şi inclusă în volumul Teatru din 1889. Dramaturg şi prozator, I.L. Caragiale a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, dovedind un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie. …

Read More »

Caracterizarea personajului principal regele Berenger I din drama „Regele moare”, de Eugen Ionescu

Piesa Regele moare face parte din creaţia de maturitate a lui Eugen Ionescu, fiind scrisă în 1962, an când a avut loc şi premiera la „Theatre de l’Alliance Francaise”, în regia lui J. Mauclair. Piesa este o tragedie cu personaje comice, ilustrând concepţia lui Eugen Ionescu despre spiritul modern al dramaturgiei absurdului, constituind o adevărată artă programatică a scriitorului: „Cât despre logică, despre cauzalitate, să nu mai vorbim. Trebuie să le ignorăm cu totul. S-a sfârşit cu drama, cu tragedia. Tragicul devine comic, comicul devine tragic”. De aici rezultă, de altfel, ideea teatrului absurd, care neagă raţionalul, logica firească a …

Read More »

Caracterizarea personajului principal Răzvan din drama „Răzvan şi Vidra”, de B.P. Hasdeu

Bogdan Petriceicu Hasdeu, spirit enciclopedic, se înscrie în descendenţa marilor personalităţi culturale ale românilor, fiind preocupat de istoria patriei asemenea lui Miron Costin, Dimitrie Cantemir şi Ion Heliade Rădulescu. Monografia dedicată lui Ioan-Vodă cel Cumplit (1865) sau lucrarea ştiinţifică Istoria critică a românilor (1873) urmează direcţiile trasate de „Dacia literară”, ilustrând totodată interesul deosebit al scriitorului pentru adevărul istoric, pentru evocarea unor evenimente şi personalităţi reprezentative pentru neamul românesc. Prin piesa Răzvan şi Vidra (1867), Hasdeu poate fi considerat creatorul dramei istorice româneşti, deoarece încercările literare anterioare ale lui Bolliac, Asachi sau Bolintineanu nu au o valoare artistică deosebită. În …

Read More »