Tag Archives: Basm

Basmele lui Ioan Slavici

Partizan al criteriului valoric, conform căruia crezul său artistic se subsumează celui moral, fidel ideii moralei în artă, văzută ca singura modalitate de manifestare justă a geniului creator, Ioan Slavici şi-a subsumat permanent acestor principii moral-artistice parcursul devenirii scriitoriceşti. Această problemă a raportului dintre artă şi morală a constituit una din temele intens dezbătute de exegeţii operei slaviciene. Pornind de la afirmaţiile lui Titu Maiorescu, din articolul Comediile d-lui Caragiale, în care criticul dezbate influenţa morală a artei şi cele două condiţii ale unei opere (înălţarea morală şi ideală a artistului şi puterea creatoare – geniul), Ion Dodu Bălan remarcă …

Read More »

Coordonatele basmului

Una dintre coordonatele importante ale basmului este atemporalitatea – care exprimă prin formula introductivă: „A fost odată ca niciodată… pe când erau muştele cât găluştele / Şi le prindeau vânătorii cu puştile;… pe când purecele zbura în slava cerului şi se lăsa pe foaia teiului…” (Dumitru Stăncescu, Fratele Bucăţică). Timpul desfăşurării acţiunii are fie valori arhaice, fie fabuloase, toate aduse într-un etern prezent. Curgerea lui are alte ritmuri decât cele fireşti, sunt posibile întoarceri în trecut, opriri ale prezentului, trăiri în viitor. Toate aceste valori ilustrează aspiraţiile omului de a învinge o categorie obiectivă a existenţei. Timpul fantastic al basmului …

Read More »

Structura compoziţională a basmului

Definirea basmului subliniază ca notă caracteristică, prezenţa miraculosului, fantasticului, deci desfăşurarea epică a acestuia cuprinzând întâmplări supranaturale. Tatăl Ilenei Sânziene, pentru a-i încerca vitejia, ridică poduri de aramă, argint şi aur şi, prefăcându-se în lup, leu sau balaur, o înfruntă. Sfătuită de calul ei cel năzdrăvan, fata iese învingătoare. Naraţiunea, împletind miraculosul şi fantasticul cu realul, se structurează într-un anumit tipar compoziţional. Termenii „fantastic” şi „miraculos” sunt doar parţial sinonimi, în sensul că exprimă imaginarul, irealul, incredibilul, fictivul. Miraculosul este propriu unor situaţii, întâmplări sau eroi care aparţin unei lumi supranaturale. În acest sens, sunt semnificative personajele lui Ion Creangă …

Read More »

Personajele basmului

În basm, personajele sunt tipice numai ca rezultat al elaborării îndelungate până la schematism. Eroul este, totdeauna, axul naraţiunii, prin aceea că îşi asumă deliberat misiunea reechilibrării unei stări dezechilibrate sau a suprimării unei carenţe. Făt-Frumos dă sens unei situaţii tipice care şi-l revendică şi de aceea el este atacantul central al întregii naraţiuni. Un caz aparte îl prezintă basmul lui Petre Ispirescu, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, în care eroul, şi el un Făt-Frumos, prezintă un caz particular, în care se realizează individualul prin general. La acest erou original, cu vădită înrâurire mitică, apare luciditatea şi …

Read More »

Mesajul basmului

Odată desprins din mitologie şi constituit ca gen literar, basmul dobândeşte o serie de atribute esenţiale, finalitate etică (triumful integral al binelui asupra răului), în funcţie de care tot materialul capătă o anumită structură; apar personajele opuse, iar tema este constituită din obstacole pe care eroul le înlătură cu sau fără ajutor; deplasarea temporală şi spaţială se face pe baza unor elemente ale realităţii reorganizate în funcţie de scopul final; nu apar localizări în timp şi spaţiu, timpul material este abolit; existând o simbolistică a cifrelor. În prefaţa de la ediţia a IV-a a Poveştilor (1695), Charles Perrault arată că …

Read More »

Culegători şi creatori de basme culte

În literatura română: Vasile Alecsandri, Alexandru Odobescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, I.L. Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea şi George Coşbuc. Aceştia s-au bucurat fie de orientarea lor spre creaţia populară, datorită şi instinctului lor artistic, fie de îndrumarea teoretică a unor adevăraţi ctitori ai culturii române din această perioadă: Titu Maiorescu, A.D. Xenopol şi B.P. Hasdeu. În privinţa acţiunii de colecţionare a folclorului, Vasile Alecsandri este cel care a restituit culturii noastre poeziile populare, iar basmele populare au fost povestite la noi prima dată de către Petre Ispirescu. Pornind de la un motiv popular autentic, creatorul cult reţine momentele …

Read More »

Teme şi motive populare ale basmului

Tema generală a basmului este lupta dintre bine şi rău, concretizată însă diferit, ca o luptă între dreptate şi nedreptate, adevăr şi minciună, curaj şi laşitate, bunătate şi răutate, hărnicie şi lene, generozitate şi egoism, cu victoria indiscutabilă a binelui. Însuşi modul în care se împlineşte această finalitate – în contradicţie acerbă cu desfăşurarea vieţii de toate zilele, care poate ajunge la un final întunecos – elimină contradicţia fundamentală a basmului, transformând-o într-o interpenetraţie fără surpriză pentru eroii săi, a realului cu fantasticul, într-o coabitare firească a acestora, chiar pentru ascultători. În lumea în care basmul a fost creat şi …

Read More »

Clasificarea basmelor

Dacă este să ţinem cont de structură, de personaje, de organizarea şi desfăşurarea acţiunii, în parte, după mediile simbolizate, după unele caracteristici ale naraţiunii, atunci basmele pot fi clasificate în trei mari grupe: basmul fantastic (sau basmul propriu-zis) – o naraţiune complexă pluriepisodică, care îşi desfăşoară acţiunea dinspre zona realului spre cea a imaginarului, antrenând personaje reale şi supranaturale şi vehiculând înţelesuri adânci despre viaţă şi rosturile ei (oglindire a vieţii în moduri fabuloase, cum sună cunoscuta definiţie călinesciană) Basmul fantastic poate fi considerat un dublet ideal al existenţei pentru că el relevă întotdeauna triumful binelui asupra răului, al ordinii …

Read More »

Basm

Basmul este o specie a epicii populare în proză, cunoscută în mediile folclorice sub numele general de poveste. Termenul basm, de origine slavă, basn’, cu sensul originar de „fabulă”, „apolog”, „minciună”, „născocire”, a intrat în textele scrise româneşti sub formele basnă şi basnu încă din secolul al XVII-lea şi a fost adoptat, mai târziu, de către culegătorii de proză populară din Muntenia (Nicolae Filimon, Petre Ispirescu) pentru a desemna o naraţiune orală de mari dimensiuni, „pluriepisodică” (Ovidiu Bârlea), aparţinând „poveştilor complexe” („complex tales”, după Stith Thompson), în care un erou, aparţinând de regulă umanului, se confruntă cu adversari veniţi din …

Read More »