Sur les elements turcs dans la langue roumaine, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Sur les elements turcs dans la langue roumaine, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie a fost publicată sub formă de broşură în 1886; pe pagina de gardă e dată indicaţia: Notice lue au VIIe. Congrès des Orientalistes à Vienne, le 2 octobre 1886, par le professeur B.P. Hasdeu, délégué de la Roumanie.

Pal Hunfalvy era un aprig susţinător al ideii că poporul român s-a format în sudul Dunării şi a venit în nord târziu, după stabilirea maghiarilor în Transilvania. În Etymologicum Magnum Romaniae, Hasdeu scrie despre el că este „un faimos agitator maghiar”, că „acest polemist nu este decât o foarte palidă repercuţiune a lui Roesler”. La congresul de la Viena, Hunfalvy nu rezistă prezenţei lui Hasdeu, care îl întrerupe cu întrebări în cursul expunerii determinându-l să renunţe la lectura întregului referat.

Este întru totul adevărată observaţia lui Hasdeu că deplasările pastorale în zona balcanică s-au efectuat dinspre nord spre sud, şi nu invers; chiar în condiţiile transhumantei întemeiate pe aşezări stabile pentru văratec e de presupus deplasarea pentru iernat numai de la nord spre sud. Acest sens al mişcărilor pastorale l-am remarcat de curând şi la aromânii din Albania.

Opera lui Lazăr Şăineanu consacrată elementelor turceşti din română este valabilă aproape în întregime şi astăzi. Ea a apărut întâi în „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, vol. IV, 1885. Şăineanu a reluat cercetarea elementelor turceşti în Influenţa orientală asupra limbei şi culturei romane, I-II, Bucureşti. 1900; vezi şi varianta franceză, uşor modificată, publicată doi ani mai târziu: L’influence orientale sur la langue et la civilisation roumaine, I-II, Paris, 1902.

B.P. Hasdeu

Numărul exact al cuvintelor împrumutate de română din turcă este, după studiul lui Şăineanu din „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie” din 1445. În statistica întocmită de D. Macrea (Fizionomia lexicală a limbii române, în Dacoromania) pe baza Dicţionarului lui I.A. Candrea, elementele turceşti sunt, în total, 1889 (din care 1116 sunt cuvinte de bază, iar 773 sunt derivate pe teren românesc şi variante), ceea ce reprezintă 4,36% din totalul vocabularului românesc (43.269 de unităţi) înregistrat în acest dicţionar.

Dimitrie Macrea a refăcut ulterior statistica etimologică a vocabularului românesc pornind de la Dicţionarul limbii române moderne (1958), care conţine 49.649 de cuvinte, din care de origine turcă sunt 1827 (împrumuturi directe 1048 şi derivate pe teren românesc din radicale turceşti 779), adică 3,62% (în Dimitrie Macrea, Probleme de lingvistică română, Bucureşti, 1961).

După Alexandru Graur (încercare asupra feudului principal lexical al limbii române, Bucureşti, 1954) sunt 13 cuvinte turceşti care aparţin fondului principal al lexicului românesc: cafea, chef, chior, chirie, ciomag, cântar, hai, moft, murdar, para, soi, a tăbăci, zor. Raportate la totalul de 1.419 unităţi lexicale de bază în limba română, cele de origine turcă apar în cantitate neînsemnată. O selecţie mai severă, făcută după criterii bine determinate, n-ar reţine din această listă decât pe chef, cântar, hai şi murdar (cafea e mai degrabă din franceză, iar chirie din bulgară sau sârbo-croată).

Hasdeu greşeşte afirmând că Ţara Românească ar fi fost vreodată „province ottomane”, iar vechii domni ar fi fost reduşi „au rang de beys”. După cum se ştie, ţările româneşti nu au fost ocupate niciodată de turci; ele şi-au păstrat întotdeauna independenţa, recunoscând însă suzeranitatea Porţii, ceea ce este cu totul altceva.

De menţionat că şi alb. abrash, tot din turcă, a dezvoltat sensul figurat de „nărăvaş, cu care nu te poţi înţelege” (conferă Fjalor i gjuhes shqipe, Tirana, 1954).

Cele trei pagini consacrate originii lui aslam şi întrebuinţării acestui cuvânt în textele vechi se regăsesc, aproape neschimbate, în Etymologicum Magnum Romaniae, unde se adaugă, în încheiere, observaţia că aslam e atestat numai în texte din Moldova (Varlaam, Dosoftei), ceea ce ar dovedi că Psaltirea Scheiană, unde figurează pentru prima dată, ar fi fost scrisă de un moldovean. În legătură cu copiştii Psaltirii Scheiene, vezi recent Ion Gheţie şi Alexandru Mareş, Originile scrisului în limba română, 1985 (cu bibliografie).

Elementele pecenege, cumane, turceşti din limba română au fost studiate ulterior de numeroşi învăţaţi: Lazăr Şăineanu şi Ovid Densusianu (câteva pagini devenite clasice în lingvistica românească); Aspecte lingvistice ale păstoritului, I-II, Bucureşti, 1930; Alexandru Philippide în OR.

Check Also

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …

Cuvântul „samă” este el latin sau maghiar?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Cuvântul „samă” este el latin sau maghiar?, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a …