Suprarealism

Termenul suprarealism, folosit întâia oară de poetul francez Guillaume Apollinaire, este format din supra şi realitate (fr. surrealisme) şi denumeşte o mişcare literar-artistică ale cărei prime manifestări datează de la începutul anilor ’20.

Tineri poeţi, precum Andre Breton, Paul Eluard, Benjamin Peret, Louis Aragon, încurajaţi de nonconformismul dadaismului, dar şi de personalitatea unor mari precursori revoltaţi ai literaturii moderne, precum Rimbaud, Lautreamont şi Alfred Jarry, se grupează iniţial în jurul revistei „Litterature” şi organizează spectacole-provocări la Paris.

Odată cu ruptura de mişcarea dadaistă şi sub influenţa psihanalizei lui Freud, suprarealiştii vor deveni interesaţi de inconştient, de vis, de automatismul psihic pur pe care le opun formelor artistice sclerozate, instituţionalizate ale culturii.

În anul 1924, Breton publică primul Manifest al suprarealismului. Gruparea se măreşte prin aderarea unor pictori precum Max Ernst, Salvador Dali, Giorgio de Chirico şi Francis Picabia.

În România, suprarealismul este promovat cu precădere de artiştii grupaţi în jurul revistelor „Punct”, „Urmuz”, „Alge”, „unu”. Pe plan artistic, suprarealismul propune o tehnică a surprizei prin sabotarea universului imagistic şi metaforic, „hazard obiectiv”, „delir metodic”, exploatarea fenomenelor onirice, „scriere automată”, iar în pictură, metoda „paranoia-critică” a lui Salvador Dali.