Sufleţelul învaţă, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Sufleţelul învaţă, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

Când Ionel se apucă de învăţat, toată lumea din jur păşeşte în vârful picioarelor. De fapt, „toată lumea din jur” e numai bunica, măruntă, slabă şi puţin gârbovită. Mama e la serviciu. Tatăl e plecat de vreo trei săptămâni în delegaţie.

Se-nţelege, bunicii nu-i vine prea uşor să calce în vârful picioarelor - are aproape şaptezeci de ani. Ea ştie însă că târşitul papucilor îl enervează pe băiat. Şi doar sufleţelul învaţă. „Lasă-l să înveţe... dragul de el! Ce silitor e! Cum vine de la şcoală se apucă de-nvăţat. Nici să mănânce nu are răbdare. Dragul de el, mănâncă cu ochii pe carte... Şi când se-ncalţă e cu cartea alături... Sărăcuţul, de-abia nimereşte copcile de la bocanci.” De aceea îl încalţă bunica, în timp ce sufleţelul citeşte. Dacă s-a mai pomenit un băiat mai sârguincios?! Se spală cu cartea în mână... Şi, culmea! îl persecută la şcoală. Cum poate să susţină dirigintele că nu învaţă deloc? Uite-l chiar acum: stă cu picioarele pe perete - aşa învaţă el, micuţul - şi înghite carte după carte,

pagină după pagină. Pe alţi copii trebuie să-i împingi de la spate: „Învaţă, scrie, desenează, ai terminat?” Cu Ionel nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Conştiincios, mânca-l-ar bunica, şi cât de mult învaţă!... Nu e de mirare că e cam nervos... Şi cum să nu fie nervos, când are atâta de învăţat, şi dânsa, uite, chiar adineauri, a trântit lemnele la gura sobei. Erau cam grele, ce-i drept, dar băiatul învaţă. Şi mai are bunica un cusur: uite, acum aduce o găleată cu apă... Doamne, cum mai fâşâie papucii! Cum să nu se enerveze băiatul? E atât de afundat în carte...

Dar n-are încotro. Tot trebuie să-l deranjeze să cumpere pâine:

- Ionel... Ionel, sufleţelule...

- Ce vrei?

Drăguţul de el, nici când vorbeşti cu dânsul nu-şi desprinde ochii de pe carte!...

- Comoara lui bunica, nu te duci tu după pâine?

- Uff. Nu poate omul să citească un rând... trosc! lemnele... bang! găleata cu apă... pâinea! Eu nu mănânc pâine. Du-te dumneata, dacă vrei pâine... Pe mine să mă lăsaţi în pace. Am de învăţat... Dumneata nu vezi?

Şi agită în faţa bunicii o cărţoaie cât toate zilele, îmbrăcată într-un jurnal pe care scrie mare: „Istoria”.

Bunica priveşte cu admiraţie cartea cea groasă şi îşi cere iertare:

- Nu te enerva, scumpule, mă duc eu... Învaţă, învaţă... sufleţelule...

Când bunica se întoarce, băiatul e tot neclintit. Şi-a mutat doar picioarele de pe un perete pe altul.

- Mânca-l-ar bunica, cum mai zboară paginile! A şi isprăvit-o...

- Dă-mi zoologia... E în ghiozdan... Îmbrăcată în albastru, mormăie Ionel.

Zoologia e ceva mai subţire. Ce noroc că au zoologie ! Tii, dacă i-ar fi cerut limba română... două kilograme. Sau geografia...

Săracul băiat... Iacă: au şi început să zboare paginile. Şi profesorul de zoologie susţine că nu învaţă. El, care a fost premiant în fiecare an: dintr-a-ntâia până-ntr-a patra... E drept că-n ultimul timp se cam lăsase pe tânjală... Dar acum? Mânca-l-ar bunica... Primul o să fie... Şi bunica continuă să păşească în vârful picioarelor... De-abia răsuflă. Lui Ionel nu-i place cum răsuflă. Nici ei, de altfel. Răsuflă greu. Deh, ce să-i faci. Bătrâneţea!

Un singur lucru o îngrijorează pe bunica, Ionel nu prea scrie. Ba chiar nu scrie deloc. Bunica îşi ia inima în dinţi:

- Ionel... sufleţelule, voi n-aveţi de scris?

Băiatul răspunde plictisit, fără să-şi ia ochii de pe carte:

- Mda... avem...

- Şi... şi nu scrii, sufleţelule?

Sufleţelul zvârle furios cartea:

- Nu vezi că învăţ?

- Nu te supăra, sufleţelule... Poate, ziceam, de, să te ajut niţel... Ionel se dă repede jos din pat. I-a trecut furia. Ochii îi sclipesc vesel:

- Bunică, dumneata scrii frumos, nu-i aşa? Scotoceşte în ghiozdan. Scoate o carte şi un caiet Bunico dragă, uite, numai atâta... Aici... zece rânduri... Până aici... Scrii dumneata... E de copiat... Eu trebuie să-nvăţ... Da?

Bunica şi-a pus ochelarii şi s-a aşternut pe scris. Ionel a cules cartea de pe jos şi citeşte cu picioarele pe pereţi. După treizeci de minute, bunica se apropie de băiat:

- Uite... e bine? Am terminat.

- Foarte bine, bunico, foarte bine... Vino să te sărut. Ţocăie fericit din buze. A scos din ghiozdan un alt caiet Bunicuţo dragă, fă şi harta asta... Uite aici... Afluenţii Siretului.

Bunica se freacă la ochi.

- Nu prea văd bine... E scris mărunt, sufleţelule...

- Hai, bunicuţo, ajută-mă... Eu am de învăţat.

A două zi, Ionel soseşte furios de la şcoală:

- Ce mi-ai făcut? Mi-a dat patru... Numai din cauza ta. Uite! Toată harta e tăiată cu roşu! Ce, Dunărea e afluentul Siretului? Şi Mureşul?! Oltul se varsă în Marea Neagră? Ăsta-i ajutor? Deschide bine ochii, citeşte şi-n carte, dacă nu te pricepi... Apoi, după un moment în care a privit-o aspru: Ce mai stai? Fă-o din nou...

Bunica s-a aşezat la masă. Citeşte, urmărind cu degetul pe carte:

- „Siretul este foarte bogat în aa... aflu... afluenţi... De la nord la sud, pe partea dreaptă: Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Milcov, Buzău...”

Băiatul stă ca de obicei cu picioarele pe perete şi cu zoologia în mână... Citeşte şi el. Dar, după vreo jumătate de ceas, ochii i se îngustează din ce în ce. Clipeşte des. Întoarce toropit o pagină. Mai citeşte câteva rânduri şi, pe nesimţite, picioarele îi alunecă de pe perete, iar zoologia se rostogoleşte pe covoraşul de lângă pat.

- Sufleţelul, cum să nu-l doboare?... Atâtea lecţii... oftează bunica. Ridică cu grijă cartea. O cântăreşte în mână: Pe vremea mea erau mai subţirele... Începe s-o răsfoiască... Şi ce mărunt e scris!! îşi potriveşte ochelarii şi citeşte la întâmplare în josul unei pagini:

„... Rămas pe ţărm, fugarul privea piraţii ce se-ndreptau cu toate pânzele în vânt... Atunci, apucând cu o mână calul de căpăstru, iar cu cealaltă scărpinându-se în ceafă, scoase pistolul şi începu să tragă...”

Bunica nu pricepe nimic. Scoate ochelarii, îi şterge şi-i potriveşte mai bine. Întoarce pagina:

„Scoase un urlet fioros şi zvârli cuţitul spre palmier, dar acesta dispăruse... O bănuială încolţi în mintea piratului: nu cumva era o păcăleală?”

O bănuială, vorba cărţii, încolţi în mintea bunicii. Asta era zoologie? Nu cumva era o păcăleală? Se îndreptă spre masă şi scoase din ghiozdan „Româna”. Era cu poze. Oftă uşurată. Va să zică se înşelase. Scriitorii aveau poza în cărţile de română şi pe vremea ei. Se uită atent la prima figură. Nu-i cunoştea. Era, desigur, un scriitor mai tânăr... Şi avea, săracul, un bandaj peste ochi. Cine o fi? Citi explicaţia: „Tom Chiorul, tânărul bandit din Chicago”. Alta poză: „Dik Balena”...

Din ce în ce mai nedumerită, scoase Aritmetica”. Căuta o socoteală, ca-n orice aritmetică. Şi o găsi. Ca-n nicio aritmetică. Citi:

- „Socoteala dumitale e greşită, mister. Am furat împreună trei mii de dolari. Mi se cuvin o mie cinci sute.

- Da? îndrăzneşti? Se ridicase în picioare dintr-un singur salt. Nu pui la socoteală aceste şase gloanţe cu care aş putea să-ţi găuresc scăfârlia?”

Îngrozită, bunica scăpă „Aritmetica” din mână. Se aplecă s-o ridice şi o lovi în faţă căldura sobei în care duduiau lemnele aduse de dânsa.

- Ionel! strigă bunica. Ce materii aveţi voi pentru mâine? Băiatul se răsuci zgomotos pe canapea:

- Zoologia, româna, geografia...

- Va să zică, zoologia... Alese cărţulia cu scoarţe albastre şi o vârî pe foc. Pe urmă, româna, zici? Paginile gălbui se răsuciră, cuprinse de vâlvătaie, şi începură să pârâie.

- Ce faci, bunicuţo? sări ars băiatul, mai ars decât „tânărul bandit din Chicago” care îl privea cu singurul său ochi, din maldărul de scrum.

Dar bunica nu răspundea. Arunca în foc cărţoaie după cărţoaie. Se-ntoarse apoi cu faţa roşie, îmbujorată, spre băiatul ce rămăsese năuc:

- Ce fac? Nimic... Am aţâţat niţel focul... Şi adăugă aspru, privindu-l peste ochelari: Să lipseşti din ochii mei... Du-te de adu două braţe de lemne şi pe urmă stăm noi de vorbă. Mă mai pricep şi eu la zoologie, sufleţelule...

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …