Stratificarea ţărănimii din Transilvania în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea

Politica social-economică a statului feudal, a nobilimii şi a bisericii catolice, dezvoltarea relaţiilor băneşti şi a producţiei de mărfuri au avut consecinţe şi în ce priveşte situaţia ţărănimii; pe de o parte, se tinde la uniformizarea ţărănimii din punct de vedere juridic, iar pe de alta, se creează posibilităţi de diferenţiere a ei din punct de vedere economic.

Numeroasele legiuiri din veacul al XIV-lea şi din prima jumătate a secolului al XV-lea urmăreau, în primul rând, uniformizarea ţărănimii din punct de vedere juridic, cu tendinţe de a o supune la aceleaşi obligaţii. În acelaşi timp, în sânul ţărănimii se petrece o stratificare de natură economică: o pătură subţire reuşeşte să-şi creeze o situaţie materială mai bună, în timp ce marea majoritate a ţărănimii sărăceşte din ce în ce mai mult.

Fenomenul îşi găseşte explicaţia în realităţile societăţii transilvănene din acea vreme. Obştile ţărăneşti din ţinuturile mărginaşe (Banat, Haţeg, Făgăraş, Maramureş şi Secuime) suferă în veacul al XIV-lea transformări esenţiale, atât datorită prefacerilor dinlăuntrul lor, cât şi a cotropirii dinafară. Tendinţa unor membri ai obştilor de a se îmbogăţi în dauna celorlalţi este tot mai vădită.

În al doilea rând, o parte a cnezilor şi voievozilor români, a fruntaşilor secui şi a greavilor saşi, încearcă, prin felurite mijloace, sa intre în rândurile nobilimii maghiare, să obţină diplome de proprietate asupra satelor obşteşti. Datorită colaborării lor cu puterea centrală, unii dintre cnezii şi voievozii români reuşesc să devină nobili, înzestraţi cu privilegii prin diplome regale, cum au fost familiile Dragoşeştilor şi Giuleştilor maramureşeni, Cândeştilor şi Huniazilor hunedoreni, Bizereştilor şi Mutniceştilor bănăţeni etc.

Este concludentă din acest punct de vedere diploma regelui Ludovic I din anul 1366, în care cnezul întărit în cnezatul său, printr-o diplomă regească, era „socotit ca un adevărat nobil”, iar cnezul de rând, ca „un jude” (sătesc). Poziţia juridică a persoanelor sau a unor categorii de oameni reflectând situaţia socială a acestora, deosebirea ce se face în document între cele două pături ale cnezilor înseamnă sublinierea stării lor sociale deosebite. Marea majoritate a cnezilor de rând vor reprezenta mai departe interesele obştilor, conducând lupta acestora împotriva cotropirii, fie din partea voievozilor şi cnezilor înnobilaţi, fie din partea altor feudali.

Situaţia e întrucâtva asemănătoare şi la secui. În prima jumătate a secolului al XV-lea continuă diferenţierea între păturile populaţiei secuieşti, care vor deveni mai târziu tot mai distincte: fruntaşii (seniores, primores), călăreţii (primipili) şi populaţia de rând (pixidarii); dregătoriile sunt deţinute într-o măsură tot mai mare de fruntaşi şi călăreţi, secuii de rând fiind îndepărtaţi şi de la participarea la scaunul de judecată.

Fruntaşii secui merg pe acelaşi drum cu unii cnezi români, reuşind, cu ajutorul puterii regale, cu care colaborează, să fie înnobilaţi şi să cotropească pământul obştilor, transformând pe unii membri ai acestora în iobagi şi chiar în jeleri. Împotriva cotropirii obştilor, a iobăgirii membrilor lor, luptă şi ţăranii secui, cum fac cei din scaunele Arieşului, Sepsi etc.

Transformări asemănătoare se petrec şi în sânul populaţiei săseşti, unde greavii (Graven, comites) şi patriciatul orăşenesc manifestă tendinţe de cotropire a obştilor săseşti. Cei dintâi vor folosi toate mijloacele pentru a supune masele populare la felurite obligaţii cu caracter feudal. Totuşi, datorită privilegiilor acordate saşilor la venirea lor în Transilvania şi reînnoite apoi periodic, obştea saşilor şi-a putut păstra libertatea. Unora dintre greavii saşi, care reuşesc să intre în rândurile nobilimii, li se dăruiesc proprietăţi în afara scaunelor săseşti, în comitate.

Ţărănimea săsească din scaune a putut astfel scăpa de iobăgire în marea ei majoritate; cea aşezată pe teritoriile organizate în comitate a avut, însă, aceeaşi soartă ca şi ţărănimea română, maghiară şi secuiască. Aşa se explică lupta pe care ţărănimea săsească a dus-o neîntrerupt - singură sau în unire cu cea română majoritară şi cu cea secuiască - împotriva patriciatului şi a greavilor saşi.

O stratificare din punct de vedere economic se petrece şi în rândul ţărănimii aservite. Semnul cel mai evident al acestui fenomen este fărâmiţarea sesiilor. În documentele vremii întâlnim ţărani cu sesii întregi, proprietari de mori, cu situaţie materială bună, în stare să zălogească pământuri nobiliare, cum făcea, la 1335, un iobag al capitlului din Oradea, care primea ca zălog o jumătate de moşie, pentru 15 mărci.

Tot mai des apar, însă, în aceleaşi documente, fracţiunile de sesie: jumătate, o treime sau chiar o pătrime. În condiţiile înăspririi exploatării feudale şi a dezvoltării producţiei de mărfuri, pierderea animalelor, recolta proastă, luptele feudale împingeau pe ţăranii săraci la împrumuturi, pe care nu le mai puteau plăti. Nefiind în stare să facă faţă datoriilor şi obligaţiilor feudale, ei ajung să piardă bucata de pământ pe care o posedau şi să sporească rândurile jelerilor.

Pătura ţărănească a jelerilor înregistrează o creştere în secolul al XIV-lea, atât în satele, cit şi în oraşele Transilvaniei (la Oradea este pomenită în 1312, la Cluj în 1316 etc.). În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, proporţia jelerilor faţă de celelalte pături ţărăneşti sporeşte, datorită înmulţirii obligaţiilor feudale, a introducerii dării de război şi a cotropirii obştilor. Numărul lor era mare de îndată ce au fost incluşi şi în înţelegerea din 6 octombrie 1437 dintre ţărani şi nobili, ca unii care, neavând animale, erau siliţi să-şi câştige hrana prin muncă cu braţele la alţii.

Check Also

Clasele şi păturile sociale din Transilvania în perioada 1849-1867

Ţărănimea Procesul de diferenţiere a ţărănimii, început încă înainte de evoluţia din 1848, s-a accentuat …

Industria în Transilvania (1822-1847)

În deceniile premergătoare revoluţiei burgheze, chiar şi unii stăpâni de moşie care urmăreau lărgirea pieţei …

Adâncirea crizei feudale în Transilvania. Încercări de reforme (1822-1847)

În deceniul al treilea din secolul al XIX-lea, Imperiul habsburgic continuă să rămână sub raportul …

Consolidarea voievodatului Transilvaniei şi lupta antiotomană a ţărilor române sub conducerea lui Iancu de Hunedoara (1441-1456)

În prima jumătate a veacului al XV-lea, primejdia cotropirii otomane a început să ameninţe direct …

Dezvoltarea capitalismului în agricultura din Transilvania în perioada 1849-1867

Revoluţia din 1848-1849, cu toate că a fost înfrântă, a adus schimbări hotărâtoare în economia …