Stabilirea pe teritoriul Dobrogei a primelor oraşe-state de tip sclavagist: colonii greceşti

Întemeierea coloniilor greceşti de pe ţărmul de apus şi de nord al Mării Negre prezintă o însemnătate deosebită pentru istoria veche atât din punctul de vedere al lărgirii orizontului lumii greceşti, cât şi din acela al puternicei influenţe economice şi culturale, pe care aceste oraşe au exercitat-o de la înfiinţarea lor asupra populaţiei autohtone.

Pornită din centrele cele mai înaintate ale lumii greceşti din secolele VIII-VII î.Hr. - Chalcis din Eubeea, Milet, Foceea, Rhodos, Megara şi Corint - colonizarea greacă constituie un fenomen complex, izvorât din transformările economice şi sociale, care au însoţit instaurarea definitivă a modului de producţie sclavagist din aceste centre. Distribuţia inegală a pământului, acaparat din ce în ce mai mult de aristocraţia proprie, ca şi concurenţa crescândă pe care munca sclavilor tot mai numeroşi o făcea muncii oamenilor liberi, au împins pe mulţi locuitori ai acestor cetăţi să-şi caute departe, dincolo de mare, o nouă patrie.

În statele antice emigraţia forţată, care lua forma unei organizări periodice de colonii, alcătuia o verigă permanentă în lanţul social. Dezvoltarea insuficientă a forţelor de producţie făcea ca cetăţenii să depindă de un anumit raport cantitativ, care nu putea fi tulburat. De aceea singura soluţie era emigraţia forţată”. În căutarea de noi pământuri, coloniştii greci au întemeiat pe toate ţărmurile Mediteranei, Hellespontului şi Mării Negre un număr de oraşe, a căror activitate economică, politică şi culturală a deschis un nou şi însemnat capitol în istoria întregii antichităţi.

Alegerea locului pentru întemeierea noilor colonii, ca şi dezvoltarea ulterioară a acestor noi aşezări era, desigur, condiţionată de posibilitatea achiziţionării, pe cale paşnică sau violentă, a unor terenuri proprii agriculturii, precum şi de capacitatea economică a populaţiei băştinaşe din aceste regiuni. Schimburile regulate şi din ce în ce mai ample care se stabilesc între noii veniţi şi populaţia locală au grăbit, de altminteri, dezvoltarea forţelor de producţie în aceste oraşe. Ele au determinat, în bună măsură, şi dezvoltarea mai rapidă a unor colonii în raport cu altele. Din acest îndoit punct de vedere coloniile greceşti întemeiate pe ţărmurile Mării Negre au jucat un rol economic, politic şi cultural deosebit.

Nu pentru întâia oară, însă, populaţia locală de pe ţărmurile Mării Negre venea în contact cu sudul. Contactul dintre băştinaşii regiunilor pontice şi exploratorii din sud - piraţi sau negustori, dacă nu amândouă deodată - este cu mult mai vechi. Lucrul acesta a putut fi constatat - după cum s-a arătat cu suficientă precizie - încă din epoca bronzului. În această vreme pătrund în regiunile de nord şi vest ale Mării Negre produse şi influenţe miceniene, pe vechi căi de schimb intertribal, dintre care una trecea prin Dobrogea. Aceasta nu excludea însă şi comerţul maritim de-a lungul coastelor pontice. Un rol important în acest punct par să-l fi jucat corăbierii carieni, a căror experienţă a putut servi drept călăuză primilor călători greci.

Unele tradiţii literare târzii, Porphyrios din Tir, Periplul lui Arrian, Pomponius Mela, vorbesc de un port al carienilor şi o regiune Caria, în care ar fi fost întemeiat un astfel de emporion carian, situat la ţărmul de sud al Dobrogei, la capul Sabla. În orice caz este arheologic dovedit că în regiunea pontică au pătruns cel puţin produse târzii miceniene şi foarte probabil că, la nord de Dunăre, ele au ajuns pe calea străvechiului drum de schimburi intertribale. Astfel că, atunci când lumea greacă, de pe urma contradicţiilor sale interne, rezultând din descompunerea orânduirii gentilice şi a trecerii la orânduirea sclavagistă, a început între veacul al VIII-lea şi al VI-lea î.Hr. procesul de colonizare, calea înspre ţărmurile pontice nu era chiar cu totul necunoscută.

Ca şi în alte regiuni, colonizarea greacă din bazinul Mării Negre s-a făcut în mai multe etape. Luarea de contact, necesară identificării locurilor celor mai potrivite pentru întemeierea unei colonii şi mai ales cunoaşterii posibilităţilor de schimb cu populaţia locală, a fost urmată, începând cu secolul VII î.Hr., de instalarea unor factorii temporare. Ceva mai târziu, aceste factorii s-au transformat în colonii stabile, care - odată întemeiate - au desfăşurat în tot cursul secolelor VI-V î.Hr. o activitate economică tot mai vie, legată mai ales de comerţul de tranzit.

Populaţia locală, tracică sau getică, pe ţărmul de apus, populaţia scitică şi traco-scitică pe ţărmul de nord, cu care intră în contact coloniştii greci, se găsea, la această dată, în preajma unor prefaceri social-economice care o făceau aptă pentru schimburi comerciale intense cu noii veniţi. Grecii colonizatori puteau să-şi desfăşoare activitatea lor comercială stabilind o legătură strânsă cu şefii triburilor locale, al căror spor de produse putea constitui baza acestui schimb.

Pofta de câştig a acestor şefi, tendinţa de acaparare a mărfurilor greceşti de lux, au înăsprit exploatarea elementelor locale, grăbind un proces de diferenţiere economică şi socială mai vechi, de pe urma căruia se va ajunge la întărirea aristocraţiei tribale locale şi, într-o fază ulterioară, la apariţia primelor forme sclavagiste în rândurile populaţiei autohtone din Dobrogea. Şi aici, ca şi în alte părţi, colonizarea greacă a jucat un rol deosebit de important, contribuind la întărirea şi desăvârşirea procesului de diferenţiere social-economică, la extinderea schimbului, atât cu triburile din interior cât şi cu marile centre de producţie din sud.

Într-o fază ulterioară, cam de pe la mijlocul secolului V î.Hr., coloniile pontice devin ele însele centre de producţie locală. Producţia lor de mărfuri capătă în această perioadă o greutate specifică tot mai mare în viaţa economică a regiunilor pontice şi a determinat în toate aceste oraşe greceşti adânci transformări politice şi sociale. Cele mai vechi colonii greceşti din bazinul Mării Negre au fost precedate de întemeierea coloniilor de pe cele două ţărmuri ale Propontidei, pe la 670 î.Hr. Abydos, pe la 650 î.Hr. Lampsac, Selymbria şi Perint.

Puţin după această dată au fost înfiinţate oraşele Bizanţ, la intrarea în Marea Neagră, Sinope şi Trapezunt pe ţărmul său de sud. Până la sfârşitul secolului VII î.Hr. au fost întemeiate coloniile milesiene de la Apollonia şi Odessos pe ţărmul bulgar al Mării Negre şi Istros sau Histria pe ţărmul românesc al Dobrogei. Coloniile de pe ţărmul de nord, şi anume Olbia, Panticapaion, Phanagoreia şi altele au fost întemeiate cam în aceeaşi vreme sau în cursul deceniilor următoare.

„Pontul neospitalier” (acjsivoc), cum numeau grecii Marea Neagră - de fapt o adaptare în limba greacă a termenului iranian achşaena (scitic), care înseamnă „negru” - şi-a schimbat în această vreme numele în „Pontul ospitalier”, desigur fiindcă navigatorii greci doreau să câştige astfel bunăvoinţa aprigei divinităţi marine, care îi purta tot mai des pe valurile, încă nesigure, ale mării.

Corăbierii greci s-au obişnuit să transporte de la nord la sud nu numai de-a lungul ţărmurilor Pontului, dar şi de-a curmezişul său, mărfurile care formau obiectul comerţului cu populaţia locală. În schimbul sclavilor şi al cerealelor, al peştelui şi al pieilor, negustorii greci aduc produse meşteşugăreşti tot mai fine, mobile şi bijuterii, stofe, arme şi podoabe, vinuri şi uleiuri păstrate în vase frumos ornamentate, lucrate în atelierele din Milet şi Rhodos, din Chios şi Samos, din Naucratis şi Corint, şi, în sfârşit, ceva mai târziu, din Atena însăşi. Cele mai multe dintre aceste colonii, cu excepţia celor de la Heraclea pontică, Mesembria, Callatis şi Chersones, au fost întemeiate de colonişti milesieni.

Aşezat la gura Meandrului, Miletul a fost în secolele al VII-lea şi al VI-lea î.Hr. cel mai mare centru ionic de pe coasta de vest a Asiei Mici. Produsele agricole şi meşteşugăreşti ale Miletului, uleiuri şi vinuri, vasele frumos împodobite, ţesăturile fine de lână, armele, podoabele, mobilele, au dat un impuls neobişnuit de puternic schimburilor comerciale cu Egiptul, cu Siria, cu Italia, şi mai ales cu regiunile pontice. În interiorul Asiei Mici, dezvoltarea schimbului comercial pornind de la Milet era îngreuiată în secolul VII î.Hr. de expansiunea puternicului regat lidian. Cu atât mai activ va fi comerţul maritim milesian şi cu atât mai puternic va fi curentul de colonizare în bazinul Mării Negre.

Check Also

Monumentele arhitectonice din oraşele greco-romane din Dobrogea

Ruinele monumentale descoperite în oraşele pontice dovedesc, pe de altă parte, că şi în aceste …

Dobrogea în timpul stăpânirii romane

Prin poziţia sa geografică şi strategică, Dobrogea romană constituie un adevărat bastion, a cărui importanţă …

Distribuţia proprietăţii în Dobrogea romană

Aşa cum s-a amintit mai sus, în satele din Dobrogea romană au apărut un mare …

Noi oraşe romane în Dobrogea

Urmele arheologice şi epigrafice descoperite în cele mai multe dintre aceste localităţi dovedesc ca, pe …

Imperiile coloniale de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

Premisele colonialismului În prima jumătate a secolului al XIX-lea, colonialismul s-a bucurat de un interes …