Sidonia Drăguşanu

Sidonia Drăguşanu (4 august 1908, Bucureşti - 3 mai 1971, Bucureşti) - prozatoare, traducătoare şi autoare dramatică. Este fiica Matildei şi a lui Leon Drăguşeanu. A urmat şcoala primară şi apoi Institutul Francez „Choisy-Mangâru” la Bucureşti (1919-1932). Debutează în revista „Reporter” (1933) şi va colabora, până spre sfârşitul vieţii, la un număr relativ mare de periodice, cu proză, teatru, reportaje, foiletoane, tablete sau comentarii pe teme diferite, prioritate având dialogul cu cititorii tineri.

Semnează cu numele întreg, dar şi cu pseudonimele Dona Si, Donna Sy, Junona, Sid. D., Luiza, Sid, Catrinel, în „Dimineaţa copiilor”, „Adevărul”, „Almanahul şcolarilor”, „Femeia şi căminul”, „Femeia”, „România liberă. Magazin”, „Magazinul copiilor”, „Curentul pentru copii şi tineret”, „Pogonici”, „Teatrul” etc. Între 1951 şi 1955 este redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă.

În 1934 îi pare romanul într-o gară mică, recompensat de Editura Cugetarea cu menţiunea pentru „cel mai frumos roman de adolescenţă”. Este povestea unei prietenii între două adolescente, legată întâmplător, într-o călătorie cu trenul, şi supusă, în timp, avatarurilor provocate de dragostea lor pentru acelaşi bărbat. Calm, normal, fără răsturnări imprevizibile în raporturile dintre personaje şi fără a excela prin calităţi stilistice sau analitice, romanul rămâne agreabil la lectură datorită ritmului susţinut al povestirii şi al acţiunii, ca şi acurateţii dialogului, frecvent utilizat. Motivul central, dragostea, prilejuieşte incursiuni interesante în universul uman intim, înfăţişate cu măsură, echilibru şi discreţie.

După încă o încercare romanescă, Una din noi e de prisos (1946), iscălită Catrinel, în 1957 Drăguşanu semnează un alt roman, Jurnalul Aurorei Serafim, povestea unei femei care, după o dezamăgire în dragoste, se dedică îngrijirii şi educării copiilor dintr-un cămin de orfani. Scrierea se doreşte a fi una psihologică, atenţia autoarei focalizându-se asupra prospectării şi conturării caracterului eroinei. Între fosta dragoste, dovedită calpă, şi comunicarea continuă şi pură cu dragostea copiilor, Aurora Serafim trăieşte un proces de autoregăsire, ale cărui volute se liniştesc în timp şi tind spre o stare de înţeleaptă contemplare a vieţii.

Câteva poveşti şi povestiri adresate copiilor, scrieri originale sau prelucrări, îi sunt tipărite între 1945 şi 1955. Tonul acestor scrieri este simplu, stilul cizelat; subiectele, atractive şi dinamice, sunt împrumutate din universul de preocupări al primului contact cu lumea înconjurătoare. Sunt elogiate nedeclarativ calităţi morale şi comportamentale - dreptatea, bunătatea, corectitudinea, generozitatea, răsplata binelui făcut. Personajele nu aparţin unui univers al închipuirilor, ele se aliniază, în perimetrul îngăduit de basm, legilor de convieţuire din realitatea zilnică.

Din această categorie de lucrări fac parte Moaţa, Creaţă şi Grasu la bal (1945), Cu Ţăndărică spre mările Sudului, după Erick Kastner (1946), Mia, Lia şi Cuţache (1947) şi Paznicul florilor (1955). Un alt capitol al literaturii scrise de Drăguşanu îl reprezintă dramaturgia.

Debutează cu o lucrare bine primită de critică, Seara răspunsurilor, în 1958, construcţie dramatică reuşită sub raportul compartimentării faptelor, cu un dialog viu, cursiv, spiritual. Personajele, antrenate într-un turnir al confruntării dintre adevăr şi mistificare, se mişcă în mediul actoricesc al unui teatru de provincie, ilustrând prin radiografiere, confortul sufletesc minor căruia îi cad victime în primul rând cei care n-au tăria să reziste agresiunii psihice.

Fiicele (1963) dezbate tezist chestiuni de etică familială, în aceeaşi manieră fiind prezentată şi replica decisă a colectivităţii chemate să judece „devierile” de comportament în Zizi şi formula ei de viaţă (1964). Piesa Întâlnire cu îngerul (1965) comentează, în registre vag ironice, variante posibile ale unor crize conjugale, adăugând moralizarea aferentă.

Ultima sa scriere dramatică, reprezentată postum, în 1980, Sentimente şi naftalină (cu titlul iniţial Valsul), este o satiră alimentată de contemplarea uzurii şi deteriorării în relaţia femeie-bărbat, unde se pot recunoaşte înrâuriri venind dinspre Micul infern de Mircea Ştefănescu. Câteva dintre aceste piese au fost cuprinse, în 1971, în volumul Teatru.

Opera literară

  • Într-o gară mică, Bucureşti, 1934;
  • Moaţa, Creaţă şi Grasu la bal, Bucureşti, 1945;
  • Cu Ţăndărică spre mările Sudului, Bucureşti, 1946;
  • Una din noi e de prisos, Bucureşti, 1946;
  • O javră, un câine şi un copil, Bucureşti, 1947;
  • Mia, Lia şi Cuţache, Bucureşti, 1947;
  • Una din noi e de prisos, Bucureşti, 1947;
  • Mache, răţoiul încălţat, Bucureşti, 1952;
  • Anişoara şi Chiuş-Chiuş, Bucureşti, 1955;
  • Paznicul florilor, Bucureşti, 1955;
  • Hoţul din grădină, Bucureşti, 1955;
  • Jurnalul Aurorei Serafim, Bucureşti, 1957;
  • Părinţi şi copii (în colaborare cu Adriana Kiselef şi Tania Lovinescu), Bucureşti, 1957;
  • Seara răspunsurilor, Bucureşti, 1958;
  • Dragoste rea, Bucureşti, 1960;
  • Fiicele, Bucureşti, 1963;
  • Zizi şi formula ei de viaţă, Bucureşti, 1964;
  • Întâlnire cu îngerul, Bucureşti, 1965;
  • Teatru, Bucureşti, 1971;
  • Doamna cu ochelari negri, Bucureşti, 1974;
  • Sentimente şi naftalină, Bucureşti.

Traduceri

  • Mehti Husein, Comisarul, Bucureşti, 1951 (în colaborare cu Ana Ruckenstein);
  • S. Baruzdin, Svetlana, Bucureşti, 1954 (în colaborare cu E. Bandrabur);
  • Brodi Sandor, Învăţătoarea, Bucureşti, 1958 (în colaborare cu Karin Rex);
  • Pierre Courtade, Pianul, Bucureşti, 1959;
  • Jan Larri, Uimitoarele peripeţii ale lui Karik şi ale Valiei, Bucureşti, 1960 (în colaborare cu Eva Szillagyi);
  • Wanda Wasilewska, În lupta cea grea, Bucureşti 1960 (în colaborare cu Maria Sârbu);
  • Vladimir Braghin, În ţara codrilor de iarbă, Bucureşti, 1962 (în colaborare cu Eva Szillagyi);
  • Emile Zola, Atacul de la moară, Bucureşti, 1963;
  • Honore de Balzac, Teatru, Bucureşti, 1964 (în colaborare cu Polixenia Karambi, N.N. Condeescu şi Alexandru Mirodan);
  • Henrik Ibsen, Un duşman al poporului, în Henrik Ibsen, Teatru, II, Bucureşti, 1966 (în colaborare cu N. Filipovici); Femeia mării (traducere de în colaborare cu Florin Murgescu), Hedda Gabler. Constructorul Solness, în Henrik Ibsen, Teatru, III, Bucureşti, 1966 (în colaborare cu Maria-Alice Botez);
  • Anne Philipe, Doar un suspin, Bucureşti, 1967.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …