Sfredelul dracului, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Sfredelul dracului, adaptare după L’oiseau de passage, de Bayard, „pune în scenă isprăvile unui intrigant Mustocsidis, care încurcă pe toată lumea şi o pune pe scandal” (George Călinescu, Istoria literaturii române).

Ideea adaptării acestei comedii franţuzeşti îl ispiteşte pe Alecsandri, aflat la Mirceşti, în timp ce lucra la definitivarea feeriei Sânziana şi Pepelea, în iarna 1880-1881, iar cel care i-o trezeşte este actorul Iulian, al cărui talent, comic putea fi utilizat cu succes într-o farsă de carnaval, gen de care scriitorul nu-şi mai legase de multă vreme numerele. Pentru a valorifica pe scena Teatrului Naţional, condus de prietenul său Ion Ghica, această latură a talentului lui Iulian, Alecsandri îşi aminti de farsa lui Bayard, care stârnise hohote de râs în 1849, pe scena Vodevilului francez (conferă Charles Drouhet).

Dacă la 20 decembrie 1880, scriitorul nu se apucase încă să aştearnă pe hârtie piesa, la 7 ianuarie 1881 aceasta era reprezentată pe scenă. Drumul parcurs de Sfredelul dracului se poate urmări cu uşurinţă în corespondenţa poetului. La 17 decembrie 1880 îi scria lui Ion Ghica: „Când vei fi terminat refacerea lui Pepelea, mă voi apuca de sceneta de carnaval destinată lui Iulian şi d-nei Sarandi. Va fi caraghioasă” (Vasile Alecsandri, Corespondenţă).

La 20 decembrie nu terminase refacerea lui Pepelea şi îl informa iarăşi pe Ghica: „De îndată ce voi termina munca asta, voi începe sceneta în chestiune”. La 7 ianuarie 1881 însă piesa era reprezentată pe scena Naţionalului, cu mare succes de public, stârnind totodată şi unele critici violente în presa vremii („Independenţa”, „Românul”), ceea ce era de natură să-l mâhnească şi să-l descurajeze pe scriitor, care fusese bine intenţionat când se hotărâse să dăruiască scenei româneşti o scriere dramatică de acest gen.

„Păstrează manuscrisul lui Pepelea, dacă aceasta îţi poate face plăcere - se adresa el, cu amărăciune nedisimulată, lui Ion Ghica, la 11 ianuarie 1881 - cât despre acela al Sfredelului dracului, să mi-l păstrezi, ca să fac din el un autodafeu, căci nu mai vreau să-mi leg numele de farse de carnaval. Localizând vodevilul lui Bayard, am vrut doar să procur d-nei Sarandi şi lui Iulian ocazia de a crea roluri caraghioase, care distrează marele public”. Cu toate criticile din presă, scopul său - acela de a distra marele public - a fost însă atins: „Am fost încântat - mărturisea el la 1 martie lui Ghica - aflând că pungaşul de Mustocsidis, sfredelul dracului, continuă să înveselească pe bucureşteni” (Vasile Alecsandri, Scrisori. Însemnări).

Vasile Alecsandri

Succesul piesei pe scena bucureşteană îl determină pe scriitor să o trimită şi lui Iacob Negruzzi, spre publicare în „Convorbiri”, cerându-i însă să apară „fără nume de autor”: „Îţi mai trimit o piesă care s-a jucat cu mult succes în iarna trecută la Bucureşti, însă tot aşa de prost copiată ca şi Pepelea. Dacă îţi convine, public-o în „Convorbiri”, fără nume de autor. Un simplu X e suficient. La caz contrar, ai bunătatea a da piesa lui Luchian pentru beneficiul lui, cu condiţie ca să nu puie numele meu pe afiş, dacă ar afla că e făcută de mine” (Vasile Alecsandri, Scrisori, 1904).

La 26 septembrie 1881 se vede că Iacob Negruzzi nu se hotărâse încă să publice piesa, dar Alecsandri nu renunţase la ideea ca ea să fie măcar reprezentată şi la Iaşi: „Fă cu Pepelea şi cu Sfredelul dracului - îi dădea el mână liberă lui Negruzzi - ce-i găsi de cuviinţă. Ţi le-am trimis numai şi numai pentru că mi le-ai cerut. Dacă însă s-ar înjgheba o trupă în Iaşi, aş dori să dai Sfredelul dracului (fără nume de autor) ca să se joace” (Vasile Alecsandri, Cele mai frumoase scrisori, 1972).

În cele din urmă, comedia a apărut în „Convorbiri literare”, nr. 8 din 1 noiembrie 1881, fără nume de autor: „Sfredelul dracului - farsă de carnaval imitată din franţuzeşte de X”. Manuscrisul autograf, dăruit lui Ion Ghica, se află în fondul Bibliotecii Academiei Române în caietul manuscris nr. 809, filele 144r-157r.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …