Sfârşitul regimului turco-fanariot

Războiul din 1768-1774 a scos şi mai limpede în evidenţă viciile profunde ale Imperiului Otoman, iremediabile prin mijloacele tradiţionale ale sistemului otoman de cârmuire. Paşii din Egipt şi Siria au refuzat să ia parte la război. Comisarii însărcinaţi cu mobilizarea spahiilor n-au putut înscrie decât 200 din 2.000. Din 400.000 de ieniceri înscrişi în roluri n-au răspuns la ordinul de mobilizare decât 20.000, iar aceştia nu s-au distins decât prin indisciplina şi prădăciunile lor.

Armatele regulate n-au dovedit putere de rezistenţă decât în dosul meterezelor întărite, iar trupele neregulate (akingii) intrau în debandadă la simpla apariţie a inamicului, semănând panica în restul armatei. Organizarea rea a intendenţei a agravat indisciplina trupelor, încât numai sumele mari de bani vărsate de tezaurul imperial au putut asigura un rest de coeziune în armată.

Resmi Ahmed-Efendi, una dintre personalităţile de seamă ale imperiului, recunoaşte că armata otomană nu mai era pentru tezaurul imperial decât o adunătură de „tâlhari” şi că „din pricina mizeriei şi a lipsurilor în aprovizionare fugea înainte de apariţia inamicului”. Fapt şi mai grav, înseşi resursele care ar fi trebuit să servească la restaurarea Imperiului Otoman au fost atinse de clauzele tratatului de pace, prin pierderile teritoriale, prin despăgubirile de război, prin scutirea de tribut pe doi ani acordată Principatelor române şi prin dreptul de emigraţie a populaţiilor creştine, la care se adaugă refuzul Egiptului de a plăti tributul şi nesupunerea Mesopotamiei.

După primele zile de uşurare pe care le-a produs încheierea păcii, divanul a înţeles că aplicarea strictă a clauzelor tratatului de la Kuciuk-Kainargi ar pune în primejdie însăşi existenţa imperiului. Redobândirea cetăţilor Kerci şi Yeni-Kale, limitarea navigaţiei ruse în Marea Neagră, restrângerea independenţei tătarilor şi a dreptului de reprezentare în favoarea supuşilor ortodocşi ai Porţii şi anularea despăgubirii de război fură considerate ca indispensabile pentru securitatea imperiului. Poarta avu naivitatea să creadă că va putea obţine modificarea acestor clauze prin intervenţia Angliei şi Prusiei.

De îndată ce luă cunoştinţă de aceste reclamaţii, Ecaterina a II-a informă Poarta că nu va admite mediaţia nici unei puteri străine şi că acele clauze a căror modificare o doreşte Poarta sunt esenţiale pentru dezvoltarea economică şi politică a Rusiei. Mai mult, Poarta a fost silită să semneze convenţia de la Ainali-Kavak, care confirma tratatul de la Kuciuk-Kainargi şi rezolva în favoarea Rusiei diferendele pe care aplicarea acestui tratat le produsese. Astfel, tratatul de pace n-a făcut decât să înăsprească antagonismul dintre Rusia şi Turcia şi să scoată în evidenţă motivele noului război pe care Ecaterina a II-a se pregătea deja să-l pornească.

Check Also

Regimul economic al dominaţiei otomane în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea

Puternica afirmare militară a românilor sub conducerea lui Mihai Viteazul şi situaţia politică generală a …

Instaurarea regimului austriac în Transilvania

Noua perioadă din istoria Transilvaniei se caracterizează printr-o stare de criză, care afectează atât economia …

Regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Proclamarea Republicii Populare Române nu a fost expresia unei voinţe populare, ci rezultatul unui dictat …

Regimul Antonescu

Septembrie 1940 Pierderile teritoriale din vara anului 1940 au accentuat criza regimului instaurat de Carol …

Regimul habsburgic în Transilvania şi regimul fanariot în Moldova şi Ţara Românească până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea

Instaurarea dominaţiei habsburgice în Transilvania Ocuparea Transilvaniei de austrieci În mijlocul rivalităţilor dintre marile puteri …