Sfântul împărat Constantin şi maica sa Elena, apărătorii Crucii

La 21 mai, creştinătatea ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, cei întocmai cu apostolii. Împăratul Constantin cel Mare a fost acela care i-a adus pe creştini în legalitate, iar mama sa, împărăteasa Elena, cea care cu credinţă a găsit Crucea pe care a fost răstignit Iisus.

Pios şi bun la suflet

Împăratul se închina, asemenea celor alor lui, zeilor romani. Până când i s-a arătat semnul crucii înaintea unei bătălii şi a văzut scris cu litere de foc pe cer: „Prin acest semn, vei învinge!” Împăratul Constantin era convins că acel semn e unul divin, fapt demonstrat de inscripţia de pe arcul de său de triumf, care se păstrează şi azi la Roma. Acesta arată că el, împăratul, a obţinut victoria asupra lui Maxenţiu instinctu divinitatis, adică prin inspiraţie divină. După ce a câştigat bătălia aceea, cu alţi ochi i-a văzut pe creştini, al căror semn era crucea cea sfântă. Dar tot nu se putea hotărî să renunţe la credinţa sa în idoli şi zei. Şi-atunci, se povesteşte, Dumnezeu, Cel care le rânduieşte pe toate, ar fi abătut asupra împăratului o boală grea, astfel încât tot trupul îi devenise o rană.

„Apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate. Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu, trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August. Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mănăstirea Chinsterna lui Vis, unde, mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.” (Vieţile Sfinţilor)

Un leac pe care nu l-a putut lua

A adus mulţi doctori împăratul, nu numai din Imperiul Romei, dar şi vraci vestiţi din Persia. Nimic, nici un leac nu funcţiona. Până la urmă, un vraci a spus: „De nu-ţi vei face scăldătoare din sânge de copii mici şi de nu te vei spăla în acel sânge, fiind cald, nu te vei tămădui”. Împăratul n-a putut însă îndura plânsul mamelor şi suferinţa lor şi a zis: „Chiar de aş fi ştiut cu adevărat că mă voi tămădui, apoi mai bine să rabd durere decât să vărs sângele atâtor prunci şi pe maicile lor să le umplu de neîncetată tânguire”.

Răsplata bunătăţii

Dumnezeu l-a răsplătit pentru astă milostivire cu îndoită sănătate: şi tru­pească, şi sufletească, şi i-a trimis la dânsul şi pe Sfinţii şi Marii Apostoli Petru şi Pavel, care i s-au arătat împăratului în vis, spunându-i: „Noi suntem Petru şi Pavel, Apostolii lui Hristos, trimişi de Dânsul la tine să te povăţuim spre calea mântuirii, să-ţi arătăm scăldătoarea în care vei câştiga sănătatea sufletului şi a trupului şi să-ţi făgăduim viaţa cea veşnică de la Dumnezeu, pentru viaţa cea vremelnică pe care ai dăruit-o pruncilor”. L-au povăţuit apoi să-l cheme pe episcopul Silvestru, care-i va arăta scăldătoarea în care să-şi cureţe şi sufletul, şi trupul. Când s-a trezit, Constantin l-a chemat pe episcop şi, după ce s-a lămurit cine erau sfinţii din vedenie, i-a cerut episcopului să-i arate scăldătoarea. După ce şi-a mărturisit credinţa în Dumnezeu, Constantin a fost botezat în credinţa lui Iisus Hristos, devenind creştin, curat la trup şi la suflet.

„Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus, pe care păzeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, bunule iubitorule de oameni!” (Troparul Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena)

Rugăciunea întâi către Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena

Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la preacurata Lui Maică şi pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena

Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, cei ce sunteţi mai cinstiţi decât toţi împăraţii, aleşii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm: Daţi-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri; voi sunteţi mijlocitori Sfintei Treimi şi puteţi să ne ajutaţi nouă. Auziţi-ne şi pe noi acum, alungaţi de la noi necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viaţă şi vindecaţi neputinţele noastre, tămăduiţi bolile noastre, potoliţi răutatea noastră, izgoniţi pe vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi. Daţi-ne nouă ca în pace şi în linişte să trăim; ajutaţi-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceţi milă cu noi acum, când cu frică şi cu umilinţă zicem către voi aşa: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor! Amin.

Rugăciune la ziua numelui

Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea să-Ţi mulţumesc cu vrednicie pentru viaţa ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din întunericul nefiinţei şi viaţa mea este un dar al bunătăţii Tale, care m-a păzit până acum, mă sprijineşte în necazuri şi-mi întâmpină trebuinţele. Tu eşti Cel ce priveghezi asupra mea, îndreptezi paşii mei în calea binelui şi mă aperi de ispite. Când mă rătăcesc, Tu mă întorci în calea poruncilor Tale; când mă poticnesc, Tu mă sprijini; când cad, Tu mă ridici; şi când păcătuiesc, Tu mă întorci şi-mi deschizi părinteştile Tale braţe. O, cât de multe sunt datoriile mele către Tine, pentru că mi-ai dat viaţă şi mi-ai dat în toate zilele semne despre părinteasca Ta bunătate şi îngrijire. Plin, aşadar, de vie recunoştinţă, Ţie îţi închin toate zilele vieţii mele, şi mai ales această zi de sărbătoare pentru mine, şi mă rog cu umilinţă ca bunătatea Ta să nu mă părăsească în tot timpul vieţii mele, şi înţelepciunea Ta să mă povăţuiască totdeauna în calea binelui şi fericirii, pentru rugăciunile şi mijlocirile sfântului (numele sfântului al cărui hram îl porţi) şi ale Preacuratei Maicii Tale! Amin.

Împărăteasa, în căutarea Crucii

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia. În anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la îndemnul împăratului Diocleţian, a divorţat de împărăteasă, care s-a retras din viaţa publică, având grijă mai ales de educaţia fiului ei, Constantin. La sfatul lui, a plecat în căutarea lemnului sfânt al Crucii.

A reuşit să-l descopere pe dealul Golgotei, unde se ştia că a fost răstignit Hristos. Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor, s-au găsit trei cruci. Ca să identifice crucea pe care a fost răstignit Hristos, împărăteasa şi însoţitorii ei au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. Împărăteasa a ctitorit apoi Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locaşuri.

„Fericita împărăteasă Elena, vrând să caute Crucea Domnului cea făcătoare de viaţă, care era ascunsă de evrei, i-a chemat pe toţi şi le-a cerut să-i arate locul unde este ascunsă cinstita Cruce a Domnului. Iar ei lepădându-se că nu ştiu, împărăteasa Elena îi îngrozea cu munci şi cu moarte. Atunci ei i-au arătat pe un bărbat bătrân cu numele Iuda, zicând: ,Acesta poate să-ţi arate ceea ce cauţi, de vreme ce este fiul unui cinstit proroc”. Deci, făcându-se multă cercetare, iar Iuda lepădându-se a spune, împărăteasa a poruncit să-l arunce într-o groapă adâncă, în care petrecând câtăva vreme, în cele din urmă, a făgăduit să-i spună. Deci, scoţându-l din groapă, au mers la un loc, unde era un munte mare, pe care Adrian, împăratul Romei, zidise o capişte zeiţei Artemida şi pusese în ea pe idolul ei. Acolo a arătat acel Iuda că este ascunsă Crucea Domnului. Împărăteasa Elena a poruncit să dărâme capiştea idolească, iar zidul şi pietrele să le risipească. Fericitul patriarh Macarie rugându-se, a ieşit în locul acela un miros de bună mireasmă şi îndată s-a arătat spre răsărit Mormântul şi locul Căpăţânii (Golgota), iar aproape de ele au aflat îngropate trei cruci şi împreună cu ele au aflat şi cinstitele piroane. Nepricepând nimeni care ar fi fost Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a întâmplat în acea vreme că duceau un mort la îngropare. Atunci patriarhul Macarie a poruncit celor ce-l duceau să stea şi apus una câte una crucile pe cel mort, iar când apus Crucea lui Hristos, îndată a înviat mortul şi s-a sculat viu cu puterea dumnezeieştii Cruci a Domnului. Iar împărăteasa, luând cu bucurie cinstita Cruce, i s-a închinat ei şi a sărutat-o; asemenea şi toată suita împărătească ce era cu ea. Iar unii nu puteau să vadă şi să sărute Sfânta Cruce în acea vreme, de înghesuială, pentru aceea au cerut ca măcar s-o vadă de departe.” (Vieţile Sfinţilor)

Moaştele Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena

În 2002, Patriarhia Română a primit în dar o răcliţă cu o parte din moaştele Sfinţilor împăraţi (o parte din coastele lor). Aceasta odihneşte lângă moaştele Sfântului Dumitru cel Nou, Catedrala Patriarhală având şi hramul Sfinţilor Împăraţi.

Semnificaţia numelor

Constantin este nume de origine latină, însemnând constant, ferm. Elena este nume de origine greacă. Părerile sunt însă împărţite: unii spun că ar veni din grecescul helane (torţă, făclie, foc sacru), iar alţii susţin că provine din grecescul hele (lumina soarelui).

Constantin Graur, începutul verii

În calendarul popular, în ziua Sfinţilor împăraţi, se ţine sărbătoarea păsărilor. În fapt, păstorii şi agricultorii ţin o serie de obiceiuri legate de începutul verii şi muncile specifice acestei perioade. Pe de-o parte, nu se lucrează pentru ca patronul graurilor, Constantin Graur, să nu se supere şi să trimită păsările să mănânce recolta. Există convingerea că, în această zi, păsările îşi învaţă puii să zboare. Este ultima zi în care se seamănă porumbul, ovăzul, meiul. În popor, se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.

Alungarea vrăjitoarelor

Păstorii hotărăsc astăzi cine va fi baci, unde se vor face stânele şi cine vor fi paznicii turmelor pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj cantitatea de lapte pe care o dau oile. Se ţine Sâmbra Oilor, cu răbojuri şi petreceri câmpeneşti. După ce ajung la munte, ciobanii aprind Focul Viu, prin fumul căruia vor fi trecuţi ciobanii şi oile, să fie cu toţii feriţi de rele şi de animalele sălbatice. Femeile stropesc cu agheasmă şi tămâiază, ca să alunge duhurile necurate. În unele zone, se bate toaca sau se face zgomot mare, pentru alungarea vrăjilor şi vrăjitoarelor care fură sporul laptelui.

Cum se face Focul Viu

Se aprinde prin frecarea a două lemne, niciodată de la pomi fructiferi. De brad să fie. Sau unul de esenţă tare şi unul de esenţă moale, cel de esenţă moale fiind molid (brad), mesteacăn ori salcie, esenţe învestite cu puteri sfinte, apărătoare de rău, tămăduitoare. Lemnele se freacă până apar scântei, de la care se aprind frunze uscate sau iască. Cu Focul Viu, se aprinde focul în coliba ciobanilor, care va arde neîncetat pe toată perioada şederii la munte. Dacă se stinge, e semn rău. În faţa Focului Viu, nimeni nu are voie să se certe, să suduie, să hulească. Dacă trebuie să se mute stâna, se iau câţiva cărbuni aprinşi din foc, iarbă şi pământ din strunga oilor şi se duc în locul cel nou.

Focul Viu, nestins, e păstrătorul norocului stânei de-a lungul verii.