Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Apartenenţa operei la genul epic, specia literară poem eroic

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu, a fost începută încă din anii 1872-1873 şi a avut mai multe variante de creaţie până la forma definitivă, care a fost publicată abia în mai 1881. Poemul este, aşadar, rodul unei îndelungi perioade de elaborare şi se înscrie în seria celor cinci Scrisori, care au ca temă condiţia omului de geniu în raport cu timpul şi societatea meschină, incapabilă să aprecieze valorile spirituale. Dacă în Scrisoarea I şi Scrisoarea II geniul este întruchipat de savant, respectiv de artist, în Scrisoarea III geniul este omul politic, reliefat prin antiteză: patriotul şi viteazul Mircea cel Bătrân în opoziţie cu politicianul patriotard şi nedemn.

Pasionat de istoria naţională, Mihai Eminescu nota într-un manuscris: „Trecutul e în mine şi eu sunt în trecut, / Precum trăieşte cerul în marea ce-l respiră”. Dragostea constantă pentru neamul românesc, pentru trecutul zbuciumat al acestui popor vitregit este mărturisită de poetul naţional într-o scrisoare adresată lui George Panu şi publicată de acesta în volumul Amintiri de la Junimea: [...] în lumea aceasta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui, tot-tot este un şir neîntrerupt de martiri”.

Tema

Tema poemului este istorică, poetul punând într-o antiteză severă simbolul conducătorului iubitor de neam şi ţară, întruchipat de Mircea cel Bătrân şi politicianul contemporan cu Eminescu, perfid şi preocupat numai de interese mărunte. Opoziţia dintre trecutul glorios şi prezentul decăzut este sugestiv exprimată în versurile cu care începe ultimul tablou al poemului: „De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii; / Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii...”.

Mihai Eminescu

Poemul Scrisoarea III este foarte amplu, fiind construit din două părţi: prima (194 de versuri) evocă în ritm de odă şi pe parcursul a patru tablouri momente sugestive pentru eroismul şi patriotismul românesc din glorioasa istorie naţională şi partea a doua (88 de versuri), care este un pamflet virulent la adresa politicienilor contemporani, asupra cărora se revarsă sarcasmul şi invectiva eminesciană.

Tabloul al treilea din cadrul părţii întâi descrie lupta de la Rovine dintre moldoveni, în fruntea cărora se află Mircea cel Bătrân şi turci, conduşi de sultanul Baiazid. Construcţia panoramică a tabloului de luptă are valenţe cinematografice, dinamismul, repeziciunea mişcării alternează cu efectele auditive amplificate la nivel cosmic, tehnică definitorie pentru arta eminesciană.

Descrierea bătăliei

Descrierea bătăliei începe cu o imagine auditivă impresionantă, construită crescendo din substantive acustice: „freamăt”, „zbucium”, „zgomot”, „arme”, „bucium”. Imaginea vizuală înfăţişează miile de oşteni moldoveni, caracterizaţi succint prin epitete metaforice: „mii de capete pletoase”, „mii de coifuri lucitoare”. Mişcarea (imagine motorie) are valenţă cinematografică şi ocupă locul central al bătăliei. Dinamismul este realizat printr-o aglomerare de verbe cu mare putere de sugestie pentru viteza cu care se desfăşoară lupta: „împlu”, „roiesc”, „iau în fugă”, „bat în scări”, „ridică”, „soseau”, „scânteie”, „vin”, „se întinde”, „se clatină”, „cădeau”, „se răstoarnă”.

Alternarea permanentă a imaginilor auditive şi vizuale cu cele motorii amplifică dramatismul şi încrâncenarea ostaşilor pe câmpul de bătaie: „codrul clocoti de zgomot”, „călăreţii împlu câmpul”, „arcuri se întind îh vânt”. Aliteraţiile „vâjâind ca vijelia”, „plesnetul de ploaie”, verbele auditive „urlă”, „striga”, „şuieră” şi substantivele sonore „tropot”, „strigăt” completează tumultul şi tensiunea luptei. Armata otomană este „cuprinsă de pieire şi în faţă şi în coaste”, „cad asabii”, „cădeau pedeştrii”, „caii se răstoarnă” turcii fug înspăimântaţi şi „li se pare că se năruie tot cerul...”.

Vitejia lui Mircea cel Bătrân are putere de exemplu pentru ostaşii săi: „Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare, / Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare”. Voievodul deţine arta organizării şi conducerii acţiunilor de luptă, idee susţinută prin repetiţia verbului „vine” şi hiperbola „vijelia-ngrozitoare”. Călăreţii moldoveni „trec rupându-şi large uliţi” printre „cetele păgâne”, pe care le risipesc, iar victoria moldovenilor este marcată de steagurile ţării, care vin „biruitoare”.

Prin comparaţia hiperbolizată „ca potop ce prăpădeşte, ca o mare tulburată” se accentuează victoria armatei lui Mircea asupra puhoiului turcesc, a cărui înfrângere este exprimată prin comparaţia „e ca pleava vânturată”. Eroismul românilor este comparabil doar cu forţele dezlănţuite ale naturii, iar alungarea turcilor dincolo de Dunăre instalează în Moldova mândria patriotică a victoriei: „Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână, / Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română”.

Expresivitatea limbajului poetic

Expresivitatea limbajului poetic se distinge prin folosirea arhaismelor fonetice - „împlu”, „nouri”, „grindeni” - şi lexicale - „coifuri”, „lănci”, „asabi”, „arcuri”, „pedeştri”, numind termeni militari specifici acelei perioade istorice, întregul fragment se particularizează în cadrul poemului prin dinamismul verbelor de mişcare, prin puterea de vizualizare a frontului şi prin vuietul bătăliei, toate aceste imagini fiind alcătuite din figuri de stil cu mare forţă de sugestie: metafore, comparaţii, epitete, aliteraţii, repetiţii.

Prozodia

Prozodia se defineşte prin ritmul de odă al acestui fragment, măsura versurilor fiind de 16-17 silabe. Rima este împerecheată şi adesea surprinzătoare prin licenţele poetice: „grindeni / pretutindeni”, „suliţi / large uliţi”.

Constantin Noica aprecia că Mihai Eminescu este „un om complet” al spiritualităţii naţionale şi afirma că opera lui trebuie străbătută în întregime pentru a ajunge la adevărul „că te afli în faţa omului deplin al culturii româneşti”.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …