Sat cu doi popi, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Sat cu doi popi, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Din copilărie în 1956.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Sosisem în satul natal după-amiaza târziu şi după cină, vărul meu, Ilarie, începu să-mi povestească întâmplările mai însemnate, de când n-am mai fost acasă.

Stăteam la masă lângă un pahar de vin, cu lumina stinsă, pentru că lampa fumega tare. Dar luna era plină, bătea în geamuri şi lumina în cameră, dând umbră lucrurilor.

Ilarie îmi aduse la cunoştinţă tot ce crezuse el că-i mai vrednic de povestit. Apoi tăcu şi mai golirăm păhărelele.

- Nu mi-ai spus nimic de părintele Isaia, nici de celălalt preot, parcă-l cheamă Andrei! începui eu să întreb.

- Preoţii din sat? Aşa-i chema odată, dar acum numele lor nu le mai afli decât pe crucile din cimitir. Oare nu erau morţi şi când ai venit mai pe urmă acasă?

M-am gândit un răstimp. Nu! Nu erau morţi. Îmi adusei limpede aminte că am vorbit cu amândoi.

- Sunt morţi amândoi, bădiţă Vasilie! Întâi şi-a lăsat cârja părintele Isaia, înainte cu vreo nouă-zece ani. Bătuse în cap optzeci. Şi la trei ani a pornit după el şi părintele Andrei, în vârstă numai de şaptezeci de ani. Se părea că s-a grăbit să-l ajungă, să aibă cu cine se certa şi pe lumea cealaltă. Preotul unit, care veni în locul părintelui Isaia, e un om tânăr şi nu-i place cearta şi gâlceava. Când sărea părintele Andrei cu gura la el şi-şi bătea joc de „uniţi”, el se făcea că nu aude, şi din cât putea i se ferea din cale. Ce şi-a zis părintele pravoslavnic? Mă duc să-l aflu pe Isaia. El ştiu că nu se va feri din drumul meu. După ce, la o înmormântare, n-a putut nicicum să-l supere pe popa cel unit, s-a dus acasă, s-a pus la pat de inimă rea şi nu s-a mai sculat. A patra zi era pe urmele lui Isaia.

- Da, da, era un om rare pornit împotriva uniţilor, a greco-catolicilor. Mi-aduc şi eu aminte.

- Cum să nu-ţi aduci, bădiţă Vasilie, că era nărăvaş rău şi înfrunta pe uliţă pe toţi uniţii pe care îi întâlnea şi pe copii: „- Mă, voi sunteţi păgâni că vă faceţi cruce aşa: în numele Tatălui şi al Fiului şi al sfântului spirt. Cu «spirt» sunteţi botezaţi!”

- Hei, zic eu să fi fost de faţă părintele Andrei, numaidecât i-ar fi răspuns: iar voi sunteţi botezaţi cu lapte acru!

Am zâmbit amândoi, aducându-ne aminte de felul cum se mâncau din vorbe cei doi popi din satul nostru.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …