Sarkiss, de Panait Istrati (comentariu literar, rezumat literar)

Sarkiss, de Panait Istrati, este o povestire scrisă la Bilthoven în februarie 1932 şi a cărei primă ediţie a apărut postum în revista „Cruciada românismului” din 29 februarie 1936.

Are ca subtitlu Întâmplare adevărată.

Panait Istrati

Fragment

Giurgiu este un biet port românesc, la Dunăre. Când l-am cunoscut - sunt peste treizeci de ani de atunci - îşi hrănea cam prost locuitorii. Adică vreau să spun că pe bună dreptate n-avea nevoie de braţele mele, când în greaua iarnă de la 1901 m-am dus să-i cer o bucată de pâine.

Dar să fie oare nevoia pâinii, ceea ce mă cărase la Giurgiu? Nu! Niciodată nu mi-am chibzuit, pentru asta, vagabondajele mele, - o spun aici ca să se ştie. Pentru că pâinea în nici o parte a lumii nu mi-ar fi fost mai uşor de câştigat decât la mine acasă. Şi maică-mea ştia ce spune, când - după fiecare jalnică reîntoarcere acasă - mă dăscălea:

- Iarăşi te-ai întors cu hainele ferfeniţă, mort de foame şi ca vai de tine! Când o să-ţi intre în cap, că degeaba baţi drumurile după o pâine? Dar, nenorocitule, nu vezi că toate naţiile vin la Brăila să-şi agonisească un codru de pâine, ba adesea chiar se şi înstăresc?! Doamne, Doamne! ce te-o fi făcând să vânturi pământul, ca un zănatec? Ai ardei în...?

Maică-mea, săraca, ştia că ţiganii când vor să se scape de vreo gloabă, îi pun ardei sub coadă. Sărmanul animal, încălecat de cumpărător, aleargă atunci de-i scapără copitele, din cauza ardeiului care-l cătrăneşte.

Dar nu din cauza asta hoinăream eu, cu toate că maică-mea, în bunătatea ei, mă lua drept o gloabă, neputincioasă să zburde altfel decât zgândărită de ardei. Mă pişcau, desigur, oarecari lucruri, de vreme ce m-am azvârlit în braţele unei mizerii, ca aceea în care colcăia Giurgiul în iarna acelui an.

Era un ger de crăpau pietrele, iar hamalii din port - printre care mă înnumăram şi eu - şedeau fără lucru de vreo câteva săptămâni. Cea mai mică ocazie de lucru era luată cu asalt. Se îngrămădeau acolo cu toţii, ca nişte lupi turbaţi de foame, îşi scoteau cuţitele şi se măcelăreau. Poliţia nu se amesteca niciodată. Avea teamă. Abia cei vânjoşi reuşeau să câştige vreo cinci-zece lei pe săptămână. Ceilalţi îşi rumegau timpul la cafenea unde consumau pe datorie şi jucau cărţi sau în zaruri.

Erau două jocuri de nesuferit.

Nu cunoşteam pe nici unul şi nici nu-mi făceam prea multă inimă rea din cauza asta. Eram fericit că pot fi lăsat să stau pe lângă vreo masă şi să crap de foame, cel puţin la căldură. Dar un armean, Sarkiss, înduioşat de singurătatea mea nenorocită, îmi întinse mâna... În fiecare zi mă cinstea cu un pahar de ceai şi o felie de pâine cu toate că era atâta de sărac ca şi mine. Această bunătate îmi încălzi inima, devenirăm de nedespărţit şi Sarkiss fu cel care mă iniţie în tabieturile cafenelii, unde ne treceam zilele.

Check Also

Legenda lui Jolde, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Ideea acestei drame istorice, nedusă până la capăt, încolţeşte în mintea lui Alecsandri la Mirceşti, …

Becri-Mustafa, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Schiţa unei drame istorice în trei acte cu acest titlu se află pe fila 14r …

La Bucureşti, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

În scrierile sale dramatice de după 1862, Vasile Alecsandri critica multele păcate ale administraţiei şi …

Sânziana şi Pepelea, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

După apariţia în volum a lui Despot-Vodă, Vasile Alecsandri părăseşte Bucureştii, pe la jumătatea lui …

Les bonnets de la comtesse, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

În iarna 1863-1864, când Vasile Alecsandri atinsese vârsta de 43 de ani, faima lui de …