Salcâmii în floare, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Salcâmii în floare, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Cravata roşie”, nr. 7 din iulie 1958.

A apărut pentru prima oară în volum în File din cartea naturii în 1959.

Ion Agârbiceanu

Fragment

De-a lungul gardului de nuiele vechi, cojite de mult, plesnite prin multe locuri, măcinate, cu câte-o spărtură prin care puteau trece găinile, se înşirau salcâmi bătrâni, cu trunchiuri groase, îmbrăcate în coajă aspră şi crăpată. Sunt mat înalţi decât toţi pomii din grădină, crengile celor vecini sunt îmbinate, amestecate, cât păreau o singură ţesătură de-a lungul gardului. Aproape în fiecare toamnă, bădicul Ionaş se hotăra sa-i taie: prea ţineau umbră pomilor din vecinătate şi de mult tot voia să pună altoi de meri şi peri în locul lor. Dar nu ajungea niciodată să-şi împlinească hotărârea. Şi nevastă-sa şi soacra săreau cu gura la el, când îl vedeau că se apropie cu securea de salcâmi. Uneori dădeau peste el, după ce a izbit de câteva ori cu securea.

- Să nu-l tai, că ajungem la scârbă mare! striga femeia de departe.

- Opreşte securea, că-mi pare că tai în piciorul meu! se repezea soacră-sa.

Omul se tulbura ca totdeauna când îl dezmântau femeile de la o treabă şi, scârbit, le făcea pe voie. Era păţit, ştia că, dacă-i sar amândouă în cap, nu mai e de trăit cu ele în casă. Într-un târziu mormăia de prin curte:

- Ce gândeşti! Să ţină cineva aşa la nişte copaci care nu aduc niciun folos!

- Nu-ţi aduc ţie, dar aduc albinelor. Mierea cea mai miresmată din florile salcâmilor o adună, îl repezea soacră-sa.

Ionaş făcu o mişcare cu braţul drept, ca şi când ar fi zis: mă şi doare pe mine capul de mierea lor!

- Da, ştiu, ţie nu-ţi place mierea, dar copiilor!

- Copiilor şi dumitale, se oţăra Ionaş.

- Şi mie, da, că-n zilele de post cu ce să-şi îndulcească inima o bătrână ca mine? Ţie nu-ţi pasă!

Omul nu mai răspundea. Ştia că, altfel, din câteva vorbe e gata cearta, cu lacrimi grele din partea femeii.

De fiecare dată când erau mântuiţi salcâmii, cele două femei se lăudau înaintea copiilor, care nu fuseseră prin curte să vadă şi să audă.

- Iar a vrut să-i taie, dar nu l-am lăsat. Om păgân şi pace bună. De ce nu încape el de salcâmi!

Copiii, Petrişor şi Anicuţa, se bucurau lucru mare; căci se temeau şi ei de mânia ce purta tatăl lor acelor copaci, îl rugaseră şi ei de multe ori să nu-i taie, că vor muri de foame albinele din stupii lor.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …