Rondelul rozelor ce mor, de Alexandru Macedonski (comentariu literar, rezumat literar)

Rondelul este alcătuit din 13 versuri, structurate în trei catrene şi un vers liber. Primele două versuri, care sintetizează motivul liric, sunt identice sau foarte asemănătoare cu ultimele două versuri ale strofei a doua, iar versul independent este reluarea primului vers. Această poezie cu formă fixă are numai două rime.

Rondelul a fost „en vogue” în secolul al XV-lea în Franţa, prin poeţii Villon, Clement Marot şi denumea - la origine - un cântec şi un dans, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea rondelul devine o poezie de virtuozitate la parnasieni. Macedonski preia modelul rondelurilor de la poeţii francezi Maurice Rollinat şi Theodor de Banville.

Rondelurile macedonskiene au fost scrise între anii 1916-1920 şi aparţin creaţiei de maturitate a poetului, care le-a publicat în volumul intitulat Poema rondelurilor abia în 1927. Volumul cuprinde cinci cicluri, fiecare având titluri semnificative: Rondeluri pribege, Rondelurile celor patru vânturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile Senei şi Rondelurile de porţelan.

Teoretician al simbolismului românesc, Alexandru Macedonski este preocupat de muzicalitatea versurilor, de efectele sonore ale cuvintelor, armonizând unitar temele majore ale liricii macedonskiene, între care tema damnării, deziluziile, starea depresivă ori starea de extaz sunt semnificative în lirica sa.

Prozodia poeziei

Rondelul rozelor ce mor respectă trăsăturile specifice rondelului: din cele 13 versuri, primele două se constituie în refren pentru strofa a doua, fiind poziţionate în finalul acesteia, iar primul vers este şi ultimul al poeziei. Rima este încrucişată, fiind numai două rime („-or” şi „-ine”).

Alexandru Macedonski

Rondelul rozelor ce mor a fost creat în 1916 şi ilustrează, mai mult decât alte poezii, două dintre trăsăturile ce definesc simbolismul: muzicalitatea versului şi corespondenţa. Rozele sunt simbolul morţii, existând o corespondenţă între trăsăturile trandafirului şi frumuseţea efemeră a vieţii, idei care constituie tema poeziei programatice, prin care eul liric îşi exprimă viziunea despre efemeritatea vieţii şi iminenţa morţii.

Strofa I

Incipitul este reprezentat de refren, sintetizând ideea centrală a poeziei: „E vremea rozelor ce mor, / Mor în grădini şi mor şi-n mine”. Rozele simbolizează viaţa care se scurge spre un final implacabil, ceea ce impresionează puternic simţirea poetică, fapt susţinut prin repetiţia verbului definitoriu, pus la prezent, „mor”, moartea neiertătoare nu ocoleşte nici florile ce simbolizează sentimentele poetului.

Tristeţea nostalgică a eului liric se manifestă prin constatarea amară că viaţa tumultoasă şi plină de trăiri interioare se stinge atât de uşor: „Ş-au fost atât de viaţă pline, / Şi azi se sting aşa uşor”. Corespondenţa,ca principală modalitate artistică a simbolismului, este relevată aici prin simbolizarea vieţii de către roze, flori ale căror trăsături se regăsesc transpuse în valorile existenţei: frumuseţe, delicateţe, miros superb, emoţie estetică. Tocmai de aceea viziunea lirică asupra morţii este tragică, având o mare încărcătură emoţională, ceea ce argumentează calitatea de artă poetică a acestei creaţii.

Strofa II

Strofa a doua reliefează puternica reacţie afectivă a eului liric, sugerată de „un fior” şi „o jale” care cuprinde pe oricine, văzând cât de fragile sunt rozele. În această strofă, substantivele concrete „roze” şi „grădini” sunt dominate emoţional de substantivele abstracte, articulate nedefinit: „un fior”, „o jale”. Starea sufletească permanentă este aceea de spleen (dezgust de viaţă), exprimată în refren, ambele caracteristice simboliştilor.

Strofa III

Strofa a treia ilustrează deprimarea eului liric sugerată de „amurgu-ntristător” şi de suspinele ce se manifestă în „vălmăşaguri”. Moartea ca dezintegrare cosmică este sugerată de metafora „marea noapte care vine”, prevestită de rozele care îşi pleacă podoaba corolei. Personificarea florilor, care „Duioase-şi pleacă fruntea lor”, amplifică tragismul stărilor sufleteşti ale eului liric, care este copleşit de tristeţe pentru trecerea lor efemeră prin lumea materială, idee exprimată prin versul liber: „E vrea rozelor ce mor”.

Limbajul poetic

Limbajul poetic se remarcă prin formule artistice de factură ideatică. În tot rondelul există numai două substantive concrete, luate din lumea materială - „roze” şi „grădini”, majoritatea cuvintelor fiind din zona abstractului şi definind stări interioare, din structura emoţională: „fior”, „jale”, „suspine”, „întristător”, „duioase”. Substantivul „roze” este determinat totdeauna de o propoziţie atributivă, ceea ce sugerează obsesia dispariţiei oricăror forme de viaţă: „rozelor ce mor”.

Verbele se află la timpul prezent, cu valoare iterativă (repetativă), simbolizând ideea că ofilirea rozelor este un fenomen ce se manifestă periodic - „e”, „mor”, „se sting”; „se simte”, „curg” -, sugestia descompunerii progresive a lumii vii fiind relevată prin prezentul anticipativ al verbului „a veni”: „în marea noapte care vine”.

Metaforele „amurgu-ntristător” şi „noaptea care vine” suit simboluri ale morţii iminente, care va pogorî peste întreaga fire şi în faţa acestui sfârşit inevitabil oamenii şi florile nu pot decât să-şi plece fruntea.

Muzicalitatea versurilor este dată de măsura de 8-9 silabe şi de rima îmbrăţişată şi de faptul că în toată poezia există numai două rime: „-or” şi „-ine”.

„Lirica lui Macedonski e o imensă tensiune a spiritului, refuzând ceea ce i se dă şi tânjind după ceea ce i se refuză, o aventură dincolo de orice securitate a ţărmului, în largul neliniştit al oceanului.” (Nicolae Manolescu)

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …