Războiul văzduhului, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Războiul văzduhului, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Cuget clar” (Noul „Sămănător”), nr. 23 din 16 decembrie 1937.

A apărut pentru prima oară în volum în De vorbă cu Ilarie în 1941.

Ion Agârbiceanu

Fragment

În temei de primăvară, când se descarcă ploi răpezi, călduţe, când s-a ales înfrângerea iernii, plugarii pândesc eu îngrijorare dincotro vor auzi cel dintâi durduit al anului. După direcţia în care se descarcă mai întâi tunetul din tunurile lui Suntilie, desluşesc el de va fi an mănos, cu ploi la timp, sau an sărac, vântos şi secetos. Nu ştiu dacă pretutindenea se crede la fel sau credinţa e numai după sate şi regiuni.

Pentru plugarii de la noi era semn de an roditor dacă durduia mai întâi la miazăzi sau la apus. Din aceste două părţi ale lumii veneau, de obicei, ploile la noi. Mai ales era semn bun când tuna întâia oară la miazăzi. De acolo veneau numai ploi curate. De la apus venea uneori, vâjâind şi grindina. Când întâiul tunet era auzit la miazănoapte sau la răsărit, era semn de an sărac, vântos, rece, secetos. Dintr-acolo nu venea, de obicei, ploaia. Şi, când izvorau nori negri mânioşi, îl călătorea vântul în alte părţi, îi purta pe şes şi treceau peste hotarul nostru.

După ţinuturi şi aşezări, cred că observaţia milenară a fiilor pământului a statornicit de mult drumurile blagoslovite pe care vin anii mănoşi. Şi rari sunt anii când se tulbură rânduiala firii şi se schimbă crugul, dezminţindu-se regula generală.

Nu e om în sat care, la auzul întâiului bubuit din cer, să nu-şi descopere capul şi să-şi facă o cruce. Ba mulţi, dacă au la îndemână o secure, un topor, un lucru de fier, şi-l duc la frunte şi o ciocănesc. Desigur, un ritual neasemănat mai vechi decât închinarea crucii. Şi răzbat, înfrăţite prin veacuri, amândouă. Şi cine ştie cât va dura încă primirea cu solemnitate a începutului războiului din văzduh! Tot un ritual străvechi îl făcea pe moşul Damian să împlânte, la începutul furtunii, securea în mijlocul curţii. Îmi aduc aminte cu câtă seriozitate, cu capul descoperit, săvârşea acest ritual, care avea menirea să păzească de trăsnet şi de grindină.

O experienţă ori o intuiţie din negurile vremilor, care a dat întâiul parafulger?

Dar slujba de preot păgân a moşului Damian a luat-o acum rudenia mea, Ilarie, şi de la el va trece la fiul său, Ioniţă, când va fi şi el cu părul cărunt, cu obrajii zbârciţi şi barba ţepoasă ca ariciul...

Iată-l şi azi pe Ilarie privind cu îngândurare pe sus, ca şi când ar vorbi în taină cu duhurile ce poartă norii răsculaţi şi învrăjmăşiţi: abia au izbit în praful curţii, răscolindu-l în nouraşi, cei dintâi picuri cât alunele, şi Ilarie îşi pune pe îndelete pălăria lată cât o rotilă de plug pe gârliciul pivniţei şi se duce, tăcut şi absent, la tăietoarea de lângă grămada de lemne, după secure.

O ridică, îi şterge fierul cu mâneca largă a cămeşii şi se întoarce solemn, cu ea pe umăr. Se opreşte în mijlocul curţii şi, dintr-o izbitură, îi îngroapă fierul în pământ. Parc-ar fi un preot păgân, care stă cu fierul ucigaş asupra jertfei.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …