Radu Dragnea

Radu Dragnea (pseudonimul literar al lui Radu S. Popescu) (1893, Tătărăi, judeţul Prahova - 1955) - eseist şi critic literar.

Fiu de ţăran, Dragnea şi-a declarat întotdeauna ataşamentul faţă de tradiţie. Până în 1916, avea luat bacalaureatul şi, începându-şi serviciul militar, va lupta în război. În 1921, este ales în comitetul Sindicatului Ziariştilor Români din Ardeal şi devine membru activ al Societăţii Scriitorilor Români, din al cărei comitet va face parte începând din 1929.

Aflat iniţial în graţiile lui Nicolae Iorga, se emancipează, apropiindu-se de A.C. Cuza şi, în cele din urmă, se pare, de gruparea lui Corneliu Zelea Codreanu. Secretar de presă la Legaţia Română din Varşovia, în iunie 1930 se numără printre cei patru români prezenţi acolo la congresul PEN-Clubului. Face parte, de asemenea, din „comitetul de o sută” al ardelenilor, iar în 1939 era trimis din nou în străinătate, ca ataşat de presă. În 1940-1941, îndeplineşte, la Ministerul Propagandei, funcţia de comisar al guvernului pe lângă agenţia Orient-Radio (Rador). În 1945, este exclus din ziaristică, ajungând apoi să cunoască duritatea represiunii în închisorile comuniste.

Contribuţia literară cea mai însemnată a lui Dragnea o constituie eseurile publicate în reviste de prestigiu ale vremii. Debutează la „Românul” din Arad, în 1911, semnând apoi articole în mai multe reviste şi ziare din Ardeal şi din Regat: „Tribuna poporului”, „Cosinzeana”, „Glasul satelor”, „Luceafărul”, „Flacăra”, „Neamul românesc literar”, „Unirea”, „Lumina poporului” etc. Nu avea să mai mire, aşadar, pe nimeni elegantul condei de jurnalist care se afirma la „Ramuri”, în anul 1913. Cu eseuri literare şi recenzii, Dragnea colaborează, în perioada imediat următoare, la „Doina”, „Credinţa”, „Drapelul”, „Lumina literară”, „Capitala”, „Solia” etc.

În 1921 debutează editorial, la Cluj, cu monografia Mihail Kogălniceanu, atentă cercetare a personalităţii celui ce întruchipa „aspiraţia către o cultură românească originală”; ediţia a doua, scoasă la Bucureşti în 1926, se încheie cu un eseu în care autorul concentrează o mare parte din ideile pe care se va întemeia publicistica sa dintre cele două războaie mondiale. Spiritul critic apare „în slujba şi în ipostasul tradiţionalismului”, iar cultura românească îşi are sursele în ortodoxie. Tot în 1921, apare eseul Creatorul naţionalismului. Scrisă în contextul omagierii lui N. Iorga, cartea afirma întâietatea savantului, „creator de curent”, în privinţa întemeierii naţionalismului ca doctrină culturală şi politică.

Profilul de teoretician al tradiţionalismului se va definitiva în anii următori, când Dragnea face parte din comitetele de redacţie ale revistelor „Patria” (1920), „Societatea de mâine” (1924), „Ramuri” (1928), „Gândirea” (1928-1934), „Ideea românească” (1939), este director al revistei sibiene „înălţarea” (1941) şi scrie articole politice la cotidianul „Calendarul”. Colaborează, de asemenea, la „Cultura poporului”, „Ţara noastră”, „Cuvântul”, „Scrisul românesc”, „Vitrina literară”, „Axa”, „Secolul”, „Curentul”, „Ideea naţională”, „Cuget moldovenesc” (Bălţi) etc.

Dragnea este un important ideolog al curentului ortodoxist, ca ramură a tradiţionalismului profesat de gruparea de la „Gândirea”. Încă din 1919, în articolul Dogmatismul naţional („Luceafărul”), se pronunţa în favoarea unui tradiţionalism identificat cu ortodoxia, „element pivot al etnicităţii în artă” şi unică sursă de specificitate. În concepţia înfocatului apologet al ortodoxismului, viaţa neamului românesc poate fi împărţită în „ere creatoare”: epoca primilor voievozi, urmată de „vârsta ortodoxiei dogmatizate” (secolele XVII-XVIII).

Bunăoară, Mărturisirea ortodoxă a mitropolitului Petru Movilă ar constitui un act reformator ortodox de valoare egală cu doctrinele lui Calvin sau Luther. Corespondentul în literatura populară al acestui act de dogmatizare ar fi Mioriţa, iar „spiritul mioritic” şi ortodoxia ar constitui un „fundament de cultură originară” (Spiritul românesc creator). Cu o relativă consecvenţă, celelalte articole semnate în „Gândirea” (Trecerea între generaţii, Veşnic şi universal, Întregiri etc.) se construiesc pe aceeaşi temelie ideologică. În sfârşit, eseistul întocmeşte şi un act de naştere pentru „realismul integral”, considerat mult deasupra „realismului etnic” al sămănătoriştilor şi ilustrat exemplar de opera lui Dostoievski.

După 1920, el vede conturându-se în literatura română „generaţia nouă”, a spiritualizării prin ortodoxism, a depăşirii etnicului prin spiritual. Ar fi existând, astfel, „proza nouă” (Liviu Rebreanu, Gib I. Mihăescu, Cezar Petrescu şi Mateiu I. Caragiale) şi „lirica nouă” (Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Tudor Arghezi). Tradiţionalist, opunându-se criticii pozitiviste, dar şi atitudinilor promoderniste excesive, demersul critic al lui Dragnea este unul moderat, de bună ţinută stilistică.

Opera literară

  • Mihail Kogălniceanu, Cluj, 1921; ediţia II, Bucureşti, 1926;
  • Creatorul naţionalismului, în Omagiu lui Nicolae Iorga. 1871-1921, Craiova, 1921;
  • Supunerea la tradiţie, ediţie îngrijită de Emil Pintea, prefaţă de Mircea Popa, Cluj Napoca, 1998.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …