Radu Boureanu

Radu Boureanu (9 martie 1906, Bucureşti - 5 septembrie 1997, Bucureşti) - poet, prozator, dramaturg, eseist şi traducător.

Este descendentul unei vechi familii moldoveneşti; bunicul, Gheorghe Boureanul, erou al războiului din 1916-1918, era autor de tratate de tactică şi pedagogie, poet amator eminescizant, tatăl - Eugen Boureanul, avocat şi scriitor, mama - Jeanne Boureanul (născută Michel, de origine franceză), profesoară. Face liceul în Bucureşti („Mihai Viteazul” şi „Matei Basarab”) şi Bazargic, apoi urmează cursurile Academiei de Muzică şi Artă Dramatică, la clasa Luciei Sturdza Bulandra, absolvite în 1931. Între 1929 şi 1947 este, cu întreruperi, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, apoi se dedică scrisului.

A debutat cu poezie în „Ritmul vremii” şi „Adevărul literar artistic”, dar se face cunoscut şi apreciat de Mihail Dragomirescu cu o poemă publicată în „Lumea” de la Iaşi, dedicată lui Mihail Sadoveanu şi intitulată Cherhanaua de altădată, cherhanaua de acum. Mai colaborează la „Bilete de papagal”, „Gândirea”, „Vremea” şi scrie la revista „Azi”, în colecţia căreia îşi publică şi primul volum de poezii, Zbor alb (1932).

Între anii 1936 şi 1940, a condus revista de turism şi artă „România”, a îngrijit suplimentul „Caiet de poezie” al „Vieţii româneşti”, al cărei redactor-şef va deveni între 1967 şi 1974. Ca poet a obţinut mai multe premii naţionale şi internaţionale (începând din 1933), concomitent realizând şi o remarcată creaţie de pictură (a participat şi a fost premiat la Saloanele Oficiale cu începere din 1942). A mai scris şi critică de artă, memorialistică, proză, teatru, ca şi literatură poematico-dramatică, şi a făcut numeroase traduceri.

Personalitate proteică, fecundă şi contemplativă, cu o vibraţie lirică bine temperată de o cultură vastă şi perfect asimilată, Boureanu întruchipează cum nu se poate mai exemplar dictonul antic ut pictura poesis. Poet, pictor, actor, muzician, remarcabil printr-un talent aproape egal în toate aceste domenii, el tinde mereu parcă să refacă pierduta sinteză a artelor, să fie un artist total, căci fiecare creaţie se resimte de infiltraţiile celorlalte: poezia sa, de un lirism meditativ, cu gesturi solemn-teatrale, compusă în ritmuri muzicale, sugerează parnasian tablouri de un colorit intens: „în care lume fi-vor: cuvinte, ritm, culori / Să nu fi prins rugină, scăzând sub timp lumina?” (Cuvintele, culorile).

Temele, subiectele, motivele poeziei sale sunt dintre cele mai diverse: mitologice, istorice, livreşti-culturale, individual-erotice, impresii din real etc., poetul ilustrând (chiar la modul programatic) concepţia goetheană asupra inspiraţiei „poeziei ocazionale”: „Fiecare poem are punctul de pornire legat de ceva în viaţă, de ceva din tine.” De altfel, în volumele antologice de scrieri, este indicată în câteva „note” sursa iniţială a unor poeme.

Autorul crede că „Poezia este un limbaj absolut, cronica uriaşă a sensibilităţii umane, este cadenţa timpului, a destinului, a destinelor, a ireversibilului”. De aceea el ia pulsul „sângelui popoarelor” imediat după război, se întristează de „satul fără dragoste”, închină cântare cetăţii lui Bucur la 500 de ani de atestare documentară, nu mai crede în iluziile grandioase şi deplânge moartea morilor de vânt, se plasează meditativ-lucid în umbra stelelor în solara noapte.

S-ar putea spune că Boureanu tinde spre totalitate, mai toate temele universale sau motivele naţionale fiind mereu reluate, regândite, găsind noi semnificaţii sau forme: „Odată, poate, o să-ţi pară rău / Simţind la tâmple / Răceala unui val de frig / Venind din stratul / Zăpezilor albind în părul tău” (Odată), sau: „Vreau să te opreşti, timp! / Aruncă-ţi, sfânta noapte mucenică, / Lunarul tău nimb. / Noi ne adunăm în miting pentru soare” (Chemare). Sugestiile îi vin şi din marea poezie modernă interbelică română, ca şi din artele plastice, muzică, critică etc., cele mai multe mărturisite în volumul de evocări şi amintiri, publicat în 1987, Văzuţi în oglinda timpului (despre Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Emil Botta, Theodor Pallady, Ion Ţuculescu etc.), un ciclu fiind intitulat chiar Poemele culorii.

Remarcabile sunt, în volumul Inima desenată (1964) îndeosebi, dar şi în altele, lauda macedonskiană a nopţii, lauda blagiană a somnului, evocarea zeului Pan, actualizarea motivelor folclorice: „Totul era pe-o mistrie, / Şi cărămidă şi var, / Pe-un fundal de poezie / Intr-un prezent legendar” (Prezent legendar). O nouă simbolistică biblică implică un nou destin al artistului: „Corabia de chiparos / gemea de vieţuitoare; / sub cea din urmă rază de soare, / un glas tăios ca o sabie / îi striga să se urce în corabie. // Dar între slăbiciuni şi destine domestice / Inorogul nu voia să s-amestice” (Inorog).

Chiar poeziile conjuncturale, înscrise în canonul politico-ideologic din anii ’50-’60 şi devenite reprezentative pentru eşafodajul „noii literaturi”, au un substrat meditativ ce reuşeşte să le ridice la un sens istoric mai general, metaforizarea aduce chiar a stil preţios, tot aşa cum litografiile colorate ale istoriei seculare bucureştene dovedesc o anume calofilie prin sintaxă şi arhaisme. Un domeniu de marcată originalitate al poeziei lui Boureanu este erotica, scăldată în atmosfera diafană şi pastelată a unei mari delicateţi, unind indefinibil senzualitatea percepţiei cu spiritualitatea sentimentului: „Din peana cum te zugrăvesc, / Scriindu-te rotund, te cresc; [...] Am să te scriu ca pe-o icoană / De sticlă-n vis, făgărăşană, / Tu, doina sângelui meu sfântă, / Care-n culoarea lui te cântă” (Portret).

Mai cu seamă în ultimele volume, îndeosebi în ciclul Antielegii, meditaţia senină asupra timpului, evocarea trecutului, calmul „nedurerii” în perspectiva morţii au produs poeme de un timbru special, susţinut de o gravitate existenţială tulburătoare. Poetul vieţuieşte acum într-o aparentă inactualitate - „Ai dispărut aşa cum ar dormi / Rusalca în fântâna amintirii; / Port umbra ta în mine, cum zidi / Manole umbra-n zidul mănăstirii” (Poem anacronic) -, fără însă a uita timpul istoric, obsedant, devenit acum parcă de neînţeles în perspectiva eternităţii: „unindu-şi somnul cu pământul / în veacul ce n-a mai ştiut / că la-nceput a fost cuvântul” (Veacul controversat).

Acelaşi tradiţionalist-istorist în concepţie, descriptiv-colorist şi modernist-fantezist, dar totdeauna meditativ este Boureanu şi în proză, fie că reconstituie eposul Vieţii Spătarului Milescu (1936) sau evocă destinul singular al Frumosului principe Cercel (1978), fie că imaginează istorii dramatice citadine (gen Cezar Petrescu) în Enigmaticul Baikal (1938) ori în Ustune sau Colina goală (1965). În schimb, piesele sale (Lupii, Cazul Benet, Fata de pe Mureş, Satul fără dragoste) sunt mai puţin teatrale şi mult prea apăsat propagandistice, ilustrând în anii '50 „conflicte” care mai de care mai false. Fractura ideologică a prejudiciat o operă altfel de o unitate tonală uşor de recunoscut. Căci dincolo de idei, motive sau simboluri istorico-filosofice, preocuparea constantă de „artifex” se manifestă nu numai în forma poetică, ci şi într-o concepţie generală estetizantă.

Opera literară

  • Zbor alb, Bucureşti, 1932;
  • Fata din umbră, Bucureşti, 1936;
  • Golful sângelui, Bucureşti, 1936;
  • Viaţa Spătarului Milescu, Bucureşti, 1936;
  • Enigmaticul Baikal, Bucureşti, 1938;
  • Cai de Apocalips, Bucureşti, 1939;
  • Sângele popoarelor, Bucureşti, 1948;
  • Lupii, Bucureşti, 1952;
  • Cazul Benet (în colaborare cu Horia Deleanu), Bucureşti, 1954;
  • Fata de pe Mureş, Bucureşti, 1955;
  • Satul fără dragoste, Bucureşti, 1955;
  • Versuri alese, Bucureşti, 1955;
  • Ceaşca, Bucureşti, 1956;
  • Umbra stelelor, Bucureşti, 1957;
  • Cântare cetăţii lui Bucur, Bucureşti, 1959;
  • Moartea morilor de vânt, Bucureşti, 1961;
  • Versuri, prefaţă de Ion Vitner, Bucureşti, 1961;
  • Inima desenată, Bucureşti, 1964;
  • Între Marea Albă şi Marea Neagră, Bucureşti, 1964;
  • Ustune sau Colina goală, Bucureşti, 1965;
  • Cheile somnului, Bucureşti, 1967;
  • Cocoşi de vânt, Bucureşti, 1968;
  • Solara noapte, Bucureşti, 1969;
  • Vioara cosmică, prefaţă de Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, 1969;
  • Piramidele frigului, Bucureşti, 1970;
  • Mâinile orelor, Bucureşti, 1971;
  • Funia de nisip, Bucureşti, 1972;
  • Scrieri, I-IV, Bucureşti, 1972-1979;
  • Ce oră e în lume, Bucureşti, 1973;
  • Harap Alb, Bucureşti, 1974;
  • Planeta curată, Bucureşti, 1976;
  • Frumosul principe Cercel, Bucureşti, 1978;
  • Planeta nebunilor, Bucureşti, 1979;
  • La nord de Aldebaran - Au Nord de Aldebaran, ediţie bilingvă, traducere de Gina Argintescu-Amza, prefaţă de Alexandru Balaci, Bucureşti, 1981;
  • Frumuseţile oarbe, Bucureşti, 1982;
  • Snop de fulgere, 1985;
  • Oceanul întrebărilor, Bucureşti, 1985;
  • Albastra umbră a tristeţii, Bucureşti, 1986;
  • Văzuţi în oglinda timpului, Bucureşti, 1987;
  • Dulce uragan, Bucureşti, 1989;
  • Prizonierul norilor, Bucureşti, 1996.

Traduceri

  • Maurice Constantin-Weyer, Trecutul domnului Monge, Bucureşti, 1937;
  • Henry de Monfreid, Aventuri pe mare, Bucureşti, 1944;
  • Lev Tolstoi, Prizonierul din Caucaz, Bucureşti, 1948;
  • Aleksandr Blok, Poeme, Bucureşti, 1949;
  • Karinthy Frigyes, Zidarii, Bucureşti, 1952;
  • A.N. Ostrovski, Fata de zăpadă, Bucureşti, 1954; Kozma Zaharici Minin Suhoruk, Bucureşti, 1956; Voievodul (Visul de pe Volga), Bucureşti, 1958;
  • Emile Verhaeren, Poeme alese, prefaţă de Ion Vitner, Bucureşti, 1960;
  • Meliusz Jozsef, Cât cuprind cu ochii. Poeme (1931-1960), prefaţă de Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1962 (în colaborare cu Emil Giurgiuca);
  • Poeţi flamanzi, Bucureşti, 1965 (în colaborare);
  • Pablo Neruda, Poeme, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1965;
  • Nguyen Du, Kim Van Kieu, Bucureşti, 1967;
  • Nuvele din Flandra, Bucureşti, 1968 (în colaborare cu Valeria Sadoveanu şi Petre Solomon);
  • Antologie de poezie belgiană de limbă franceză, Bucureşti, 1968;
  • Arthur Haulot, Roşcatul în lună, Bucureşti, 1968, Mierloiul chior, Bucureşti, 1973;
  • Robert Goffin, Versuri, Bucureşti, 1970;
  • H. Claus, Aproape de Dede, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1974;
  • Mihai Eminescu în critica italiană, prefaţă de Ştefan Cuciureanu, Iaşi, 1977 (în colaborare cu Titus Pârvulescu).

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …