Qawasqar

Qawasqar este o societate amerindiană din extremitatea sudică a stalului Chile, care trăia pe ţărmurile insulelor şi ale continentului, de la golful Penas până la strâmtoarea Magellan.

Din 1972 ultimii supravieţuitori s-au regrupat la Puerto Eden, pe malul răsăritean al insulei Wellington (câteva zeci de persoane).

Numărând circa 4.000 de membri la începutul secolului al XX-lea, populaţia qawasqar a fost decimată de epidemii, la fel ca şi ceilalţi fuegieni (yamana şi chono, dispăruţi). Sedentarizaţi şi metisaţi, au ajuns în pragul extincţiei.

Nomazi, necunoscând altă organizare decât cea familială, îşi petreceau cea mai mare parte a timpului în bărcile lor (canoe), pescuind, vânând mamifere şi păsări de apă sau adunând fructe de mare.

Femeile, cunoscute pentru deosebita lor rezistenţă la apă rece, se scufundau ţinând în dinţi un coş în care strângeau moluştele fixate pe pietre. Câinii, consideraţi membri ai familiei, înotau împreună cu femeile şi copiii, ajutându-i să gonească peştii spre mal, unde bărbaţii îi prindeau cu mâna sau îi ucideau cu lovituri de ciomag.

Cred într-un zeu creator unic. Limba lor, aproape dispărută, formează o entitate distinctă în cadrul ansamblului lingvistic fuegian.

Denumire: alakaluf.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …