Principatul Transilvaniei sub suzeranitatea Porţii în secolul al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea

Din punct de vedere juridic, raporturile Transilvaniei cu Poarta otomană în secolul al XVII-lea se încadrau în condiţiile statornicite cu prilejul instaurării dominaţiei otomane, după formarea principatului transilvan, la mijlocul secolului al XVI-lea.

Sultanul declară în mai multe rânduri că va păstra Transilvania în legile, libertăţile şi graniţele sale, că-i va respecta dreptul de a-şi alege principele, cu alte cuvinte că o va menţine în situaţia pe care o avusese în vremea sultanului Soliman, adică la instaurarea dominaţiei turceşti.

Această poziţie a Transilvaniei e recunoscută şi pe plan internaţional cu prilejul încheierii tratatului dintre turci şi Habsburgi în 1664, când sunt invocate „capitulaţiile imperiale” (imperiales capitulationes), potrivit cărora Transilvania continua să se bucure de vechile sale „libertăţi, privilegii şi jurisdicţii”.

În realitate, aceste drepturi şi libertăţi erau afirmate şi respectate doar atunci când Poarta socotea oportun să ţină seama de ele. Când interesele Imperiului Otoman o cereau, Transilvania era declarată ţară cucerită cu sabia de sultanul Soliman şi, ca atare, supusă cu totul Porţii, iar principele era considerat drept un simplu guvernator.

Ca şi pentru Ţara Românească şi Moldova, nu lipsesc nici pentru Transilvania ameninţările cu transformarea ei în paşalâc. Deşi Transilvania nu s-a bucurat de toate privilegiile stipulate prin acte, totuşi dominaţia otomană nu a cunoscut aici nici în această perioadă formele întâlnite în Moldova şi în Ţara Românească. La această situaţie mai favorabilă a contribuit, în chip evident, poziţia Transilvaniei între Imperiul Otoman şi cel habsburgic.

Haraciul

Variaţiile haraciului în secolul al XVII-lea sunt concludente pentru evoluţia raporturilor dintre Transilvania şi Poartă. Mai uşoară la începutul veacului, dominaţia otomană devine tot mai apăsătoare începând de pe la mijlocul secolului, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi cu celelalte două ţări române. Ridicat în 1575 la 15.000 de galbeni anual, tributul Transilvaniei se menţine la această sumă şi la începutul secolului al XVII-lea.

După unele oscilaţii în primele două decenii ale veacului - când au loc reduceri sau chiar scutiri temporare - în 1625 tributul Transilvaniei se fixează la 10.000 de galbeni anual, menţinându-se la această sumă până în 1648, când Poarta pretinde un spor de 5.000 de galbeni pentru comitatele obţinute de Rakoczi în Partium şi în Ungaria superioară. De aceea, cu prilejul ocupării tronului de Gheorghe Rakoczi al II-lea, tributul a fost urcat la 15.000 de galbeni anual, cerându-se pe deasupra şi suma globală de 80.000 de galbeni pentru trecut.

În perioada de criză prin care trece principatul autonom al Transilvaniei după expediţia dezastruoasă din Polonia şi mazilirea lui Gheorghe Rakoczi al II-lea (1657), pretenţiile Porţii cresc în chip sensibil. Tributul este stabilit în 1661 la 40.000 de galbeni, sau 80.000 de taleri anual, valoare la care se menţine până la sfârşitul dominaţiei otomane asupra Transilvaniei, adică până în 1686. Dus la Poartă de trimişi speciali, totdeauna dintre nobili, tributul trebuia să sosească la Constantinopol de sf. Dumitru (26 octombrie). De obicei plata era cerută în aur, de aceea monedele de argint (talerii, asprii) trebuiau schimbate în monede de aur (galbeni). Uneori schimbarea se făcea chiar în capitala Imperiului Otoman, dând prilej zarafilor de acolo să realizeze beneficii importante.

Peşcheşurile

Dacă în veacul al XVI-lea valoarea tributului şi cea a darurilor se menţin foarte apropiate, ceea ce se explică prin faptul că Transilvania era o ţară tributară de dată recentă, în secolul al XVII-lea se observă o schimbare a acestui raport, în sensul că peşcheşurile depăşesc acum valoarea tributului. Ele sunt cerute, de altminteri, chiar şi în anii în care Transilvania beneficiază de scutirea de tribut. Astfel, în 1603, când tributul a fost suspendat pe o perioadă de 10 ani, valoarea darurilor - potrivit mărturiei cronicarului Ştefan Szamoskozi - se ridica la 60.000 de taleri, adică 40.000 de galbeni.

Chiar atunci când Poarta renunţa formal şi la daruri pe perioada suspendării tributului, cum s-a întâmplat în 1604, sultanul şi dregătorii turci primeau totuşi daruri, care se ridicau la zeci de mii de taleri. În timpul domniei lui Mihai Apafi, când tributul a fost stabilit la 40.000 de galbeni anual, valoarea darurilor sau peşcheşurilor trimise sultanului, vizirilor şi paşalelor se ridica la aproape 200.000 de florini.

În afara darurilor anuale care însoţeau de obicei trimiterea haraciului, sultanul şi dregătorii înalţi de la Poartă se împărtăşeau de daruri bogate în numeroase alte ocazii. Darurile acestea ocazionale întreceau de multe ori ca valoare pe cele periodice. Ele constau de obicei din bani, felurite obiecte de aur şi argint (cupe, lighene cu ulcioare, candelabre, ceasuri de preţ, catifele şi stofe scumpe, cai cu harnaşamente, trăsuri, şoimi, câini de vânătoare etc.). Se înţelege că valoarea darurilor era în raport cu locul pe care-l ocupa unul sau altul dintre beneficiari în ierarhia Porţii otomane.

Cu prilejul întreprinderii unor acţiuni politice mai însemnate, principele Transilvaniei era silit să cumpere prin daruri aprobarea Porţii. Astfel, în 1639, când Gheorghe Rakoczi I ducea tratative pentru intrarea sa în coaliţia anti-habsburgică cu scopul de a-şi întinde stăpânirea şi asupra unor teritorii din Ungaria superioară, el a oferit sultanului 20.000 de taleri, caimacamului 10.000 de taleri şi alţi 10.000 altor demnitari, deci în total 40.000 de taleri, adică îndoitul valorii tributului.

Apoi, pentru a obţine permisiunea de a începe campania militară, s-au făgăduit sultanului şi dregătorilor de la Poartă alţi 25.000 de taleri; principele promitea de asemenea, pentru cazul când şi-ar fi întins stăpânirea asupra a 13 comitate din Ungaria superioară, încă 40.000 de taleri, această sumă urmând să fie scăzută la jumătate dacă ar fi ocupat doar 7 comitate. Suma de 20.000 de taleri a devenit obişnuită pentru obţinerea consimţământului Porţii la diferite acţiuni proiectate de principii Transilvaniei.

Dacă adăugăm acestor peşcheşuri trimise la Poartă darurile primite de diferiţii soli turci - şi aceştia erau tot mai numeroşi pe măsură ce amestecul Porţii în treburile lăuntrice ale ţării în a doua jumătate a secolului al XVII-lea era mai frecvent - valoarea totală a darurilor se ridică la sume ce depăşesc mult valoarea haraciului. Trimiterea tributului şi a darurilor era însoţită de măsuri de siguranţă, deoarece nu o dată s-a întâmplat ca, pe drum, transportul să fie atacat şi jefuit. Predarea tributului şi a darurilor se făcea cu un anumit ceremonial, potrivit rangului beneficiarului.

Cheltuieli pentru obţinerea tronului şi confirmarea domniei

Condiţiile deosebite ale succesiunii la tron şi durata în genere lungă a domniilor au făcut ca, în cadrul obligaţiilor materiale faţă de Poartă, capitolul cheltuielilor prilejuite de obţinerea scaunului princiar sa nu prezinte aceeaşi greutate ca în Ţara Românească şi Moldova. Totuşi, nici în Transilvania nu lipsesc asemenea cheltuieli cu prilejul confirmării alegerilor făcute de dietă sau pentru menţinerea în domnie a principelui.

La numirea lui Ştefan Bethlen ca principe în 1636, împotriva lui Gheorghe Rakoczi I, care căzuse în dizgraţie, s-au făcut daruri sultanului în valoare de 40.000 de taleri, adică îndoitul tributului legal din acea vreme. Cu toate că planurile turcilor de a-l înlocui pe Rakoczi au eşuat în urma înfrângerii suferite de susţinătorii lui Bethlen, i s-a pretins totuşi principelui suma de 15.000 de taleri pentru menţinerea sa în scaun. Aceeaşi sumă i s-a pretins şi lui Gheorghe Rakoczi al II-lea în 1648, pentru întărirea alegerii sale ca principe, pe lângă alte daruri, în valoare de 8.000 de taleri, sultanului şi dregătorilor de la Poartă.

Cu prilejul tratativelor din 1681 pentru recunoaşterea succesiunii la tron a fiului minor al lui Mihai Apafi, faţă de cererile mai mari ale Porţii, delegaţia transilvăneană ajunge să ofere 50.000 de taleri. Acordarea confirmării întârziind însă, evenimentele politice care au urmat după asediul Vienei (1683) au silit pe sultan să se mulţumească cu suma de 25.000 de taleri, oferită la începutul tratativelor.

Alte obligaţii ale Transilvaniei faţă de Poartă

Între obligaţiile Transilvaniei se afla şi aceea de a participa cu oastea la campaniile militare întreprinse de Poarta. Efectivul trupelor ardelene m asemenea împrejurări varia după necesităţi, în medie fiind de circa 15.000 de oameni. Alteori se pretind Transilvaniei mari sume de bani drept contribuţii sau despăgubiri de război. În 1658 şi 1663, de pildă, contribuţia de război impusă principatului transilvănean s-a ridicat la suma însemnată pentru vremea aceea, de 250.000-300.000 de galbeni (adică 500.000-600.000 de taleri).

Când armatele turceşti se găseau pe teritoriul Transilvaniei, ţara era obligată la încartiruirea şi întreţinerea acestora cu toate cele necesare. Când teatrul de război era în vecinătatea Transilvaniei, obligaţia ţării era de a contribui cu alimente şi furaje în cantităţi însemnate. Gabriel Bethlen, la cererea turcilor, trimitea în tabăra turcească, cu prilejul expediţiei împotriva Poloniei din 1621, circa 600 de care cu alimente, 150 de boi şi 1.500 de oi, iar în 1683 au fost trimise de asemenea 600 de care.

Principatul Transilvaniei şi-a păstrat şi în acest timp autonomia internă, instituţiile proprii. Totuşi, suzeranitatea turcească, prin sarcinile materiale şi obligaţiile politice pe care le-a impus ţării, a avut o influenţă negativă asupra dezvoltării Transilvaniei. De aceea lupta pentru o autonomie mai largă sau pentru independenţa totală n-a încetat în tot cursul secolului al XVII-lea.

Check Also

Clasele şi păturile sociale din Transilvania în perioada 1849-1867

Ţărănimea Procesul de diferenţiere a ţărănimii, început încă înainte de evoluţia din 1848, s-a accentuat …

Industria în Transilvania (1822-1847)

În deceniile premergătoare revoluţiei burgheze, chiar şi unii stăpâni de moşie care urmăreau lărgirea pieţei …

Adâncirea crizei feudale în Transilvania. Încercări de reforme (1822-1847)

În deceniul al treilea din secolul al XIX-lea, Imperiul habsburgic continuă să rămână sub raportul …

Consolidarea voievodatului Transilvaniei şi lupta antiotomană a ţărilor române sub conducerea lui Iancu de Hunedoara (1441-1456)

În prima jumătate a veacului al XV-lea, primejdia cotropirii otomane a început să ameninţe direct …

Dezvoltarea capitalismului în agricultura din Transilvania în perioada 1849-1867

Revoluţia din 1848-1849, cu toate că a fost înfrântă, a adus schimbări hotărâtoare în economia …