Presa în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Drumul ascendent al tinerei burghezii naţionale trebuia susţinut şi printr-o serie de organe de publicitate, menite a reflecta biruinţele economice, politice şi culturale ale aceleiaşi clase în alte ţări, ca şi propriile ei realizări, în toate domeniile, din ţările româneşti. Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea începe lupta pentru crearea unei prese româneşti. Deşi scos la Iaşi, periodicul. Courier de Moldavie, din care n-au apărut decât câteva numere în limba franceză, în 1790, era un organ de informare al armatei ruse cu privire la evenimentele militare în curs şi cu greu ar putea fi socotit un premergător al presei în limba patriei.

Încercări neizbutite de a se da la lumină ziare în limba română s-au făcut la Sibiu, în 1789, de un grup de cărturari români şi, în 1793, de Ioan Piuariu-Molnar. Doi ani mai târziu, tot din Sibiu, porneşte încercarea de a se tipări de Saţietatea filosofească a neamului românesc în mare Prinţipatul Ardealului o gazetă bihebdomadară, Vestiri filosofeşti şi moraliceşti.

Autorităţile se împotrivesc şi de data aceasta şi gazeta nu poate apărea. După alte încercări tot aşa de zadarnice de a se publica un periodic românesc la Buda (1814-1817) şi la Lvov (1817), Teodor Racoce izbuteşte să scoată, la Cernăuţi în 1820, Chrestomaticul românesc şi - un an mai târziu - în 1821, Zaharie Carcalechi va da la lumină la Buda, „Biblioteca românească”, revistă lunară, care va continua să apară, cu mari întreruperi, până în 1834.

Abia din 1829 însă, când apar, mai întâi în Muntenia şi apoi în Moldova, „Curierul românesc” şi „Albina românească”, se poate vorbi de începutul presei periodice româneşti în principate. „Curierul românesc” apare la 8 aprilie 1829 şi durează până la 18 aprilie 1848, câteva numere având să mai apară şi în 1859. Poziţia ideologică a gazetei era cea a burgheziei înaintate; se răspândeau printr-însa cunoştinţe ştiinţifice, se ducea în spirit luminist lupta împotriva prejudecăţilor şi superstiţiilor, în literatură se milita pentru înmulţirea traducerilor, încurajându-se, în acelaşi timp, activitatea originală a primilor noştri scriitori. Pentru a înnoi domeniul teatrului şi al literaturii, Eliade face să apară mai întâi două reviste de mai scurtă durată, „Gazeta Teatrului Naţional” (1835-1837) şi „Muzeul naţional” (1836-1838), aceasta din urmă ca supliment la „Curier”.

Din 1837 şi până în 1847, va apărea „Curierul de ambe sexe”. E meritul lui Eliade de a fi ştiut să-şi răspândească periodicele în toate cele trei ţări române şi de a fi primit colaborări de la literaţi de peste Milcov sau de peste Carpaţi, contribuind la formarea unei limbi literare unitare, luptând pentru făurirea unei estetici literare, relativ evoluate, şi cultivând interesul pentru literatura română şi cea universală în pături relativ largi de cititori.

Cu excepţia ziarului lui Z. Carcalechi, „Cantor de avis şi comers”, cu o mai lungă durată de apariţie (1837-1857), celelalte periodice muntene anterioare anului 1848 au un caracter mai mult efemer. Aşa sunt „Curiosul” lui C. Bolliac (1836-1837); România lui A. Florian şi G. Hill (1837-1838) şi altele. Despre „Magazin istoric pentru Dacia” al lui A.T. Laurian şi Nicolae Bălcescu se va vorbi în legătură cu istoriografia perioadei pe care o studiem. Să mai amintim şi apariţia unei prese de provincie, la Brăila cu „Mercur” (1839-1841) sau la Craiova cu „Mozaicul” (1838-1839).

Încă şi mai numeroase şi mai variate sunt periodicele din Moldova, care apar, în prima lor fază, până în 1840, sub conducerea lui Gheorghe Asachi, mai târziu sub aceea a lui Mihail Kogălniceanu, fiecare cu cercul său de colaboratori. După foile volante intitulate „Novitale de la armie”, Asachi editează cu începere de la 1 iunie 1829 „Albina românească”, ce va apărea până la 8 ianuarie 1850. Nu lipsesc nici aci suplimentele, şi printre ele „Alăuta românească” (1837-1838), va avea preocupări precumpănitor literare. Programul Albinei româneşti nu va fi prea deosebit de cel al „Curierului” lui Eliade. Pe lângă informaţiile cu caracter politic, se află aci, „culegeri istorice, literare, morale, filozofice”, apoi preocupări privind „economia câmpului” etc. Poziţia lui Asachi este, în genere, conformistă, supusă stăpânirii, spre deosebire de a lui Eliade, mult mai independentă, chiar opozantă.

Asachi editează, sprijinit de guvern, sus-amintita „Foae sătească a Prinţipatului Moldovei” (1839-1851), cu suplimente necesare agriculturii, industriei, negoţului, apoi „Icoana lumei” în trei serii succesive (1840-1841, 1845-1846, 1865-1866), una din primele reviste de popularizare a ştiinţei din principate, în sfârşit, în franţuzeşte şi româneşte, „Spicuitorul moldo-român - Le glaneur moldo-valaque” (1841). Toate aceste periodice editate de Asachi şi de cercul lui de colaboratori vor dezvolta sub raport cultural o activitate fructuoasă, mai ales pe tărâmul difuzării cunoştinţelor privind ştiinţele naturii şi tehnica. Şi ele, ca şi publicaţiile lui Eliade, vor aduce astfel preţioase contribuţii la combaterea superstiţiilor şi misticismului, vehiculând şi unele elemente materialiste implicate de metodele ştiinţelor pozitive înseşi.

Periodicele legate de activitatea lui Kogălniceanu marchează însă un moment mai bogat şi mai profund, extinzându-şi preocupările şi în domeniul ştiinţelor sociale, contribuind la cristalizarea ideologiei burgheze. În 1840 apare „Dacia literară”, cu o viaţă scurtă, de o jumătate de an, suprimată apoi de cenzură, dar exprimând un program rodnic, care-şi propunea în fond întemeierea unei literaturi naţionale pe baze istorice şi folclorice, cuprinzând tot spaţiul vechii Dacii şi combătând „traducţiile”, care nu fac o literatură. Se vor publica aici primele nuvele ale lui Alecsandri şi Costache Negruzzi, Buchetiera din Florenţa şi Alexandru Lăpuşneanu. Kogălniceanu va edita mai departe „Arhiva românească”, asupra căreia vom reveni, apoi, în 1844, „Propăşirea” sau „Foaie ştiinţifică şi literară” cum i s-a îngăduit de cenzură să se numească, cu un program ştiinţific şi literar ce continua de fapt „Dacia literară”.

Preocupări din domeniul economiei şi al istoriei naţionale, combaterea concepţiilor înapoiate de tot felul şi a orânduirii feudale caracterizează o activitate generală a periodicelor lui Kogălniceanu şi ale cercului său. „Propăşirea” îndeosebi ne dăruise unele din cele mai îndrăzneţe pagini de gândire socială şi politică ale epocii. Mihail Kogălniceanu îşi publică aci discursul său din 1843 la deschiderea cursului de istorie naţională al Academiei Mihăilene, în care va pune accentul pe popor ca făuritor al istoriei şi va cere o tratare multilaterală a trecutului, preconizând - în acelaşi timp - şi eliberarea şi unirea tuturor românilor.

De asemenea aceeaşi revistă adăposteşte începuturile scrisului lui Ion Ghica, venit din Muntenia la Iaşi şi al lui Nicolae Bălcescu, a cărui contribuţie apare tot aci prin mijlocirea celui dintâi. I. Ghica îşi publică astfel, ca şi Kogălniceanu, lecţia de deschidere la Academia Mihăileană, unde preda un curs de economie politică. Cât priveşte pe Nicolae Bălcescu, acesta dă la lumină la rându-i în „Propăşirea”, primul său studiu amplu, referindu-se la Puterea armată şi arta militară de la întemeierea principatului Valahiei până acum.

În Transilvania apar, în aceeaşi perioadă, un număr de periodice în limbile naţionalităţilor conlocuitoare. Notăm: „Siebenburger Zeitung” (1784-1792); „Erdelyi Magyar Hirvivo” (1789-1790); „Siebenburger Bote” (1792-1862), organ al patriciatului săsesc; „Siebenburgische Quartalschrift” (1790-1801); prima revistă ştiinţifică maghiară a Transilvaniei, „Erdelyi Muzeum” (1814-1818); „Erdelyi Hirado” (1827-1848) şi un săptămânal literar-ştiinţific pentru popor, „Vasarnapi Ujsag” (1834-1848); „Siebenburger Wochenblatt”, organ al meseriaşilor şi comercianţilor saşi progresişti, care a dus o intensă acţiune antifeudală, ca şi importanta revistă ştiinţifică „Archiv des Vereins...” (1840-1946). În Banat se publicase, încă în 1771, un „Intelligenzblatt”; între 1831 şi 1849 apare, sub conducerea lui Iosif Klapka, periodicul Temesvarer Wochenblatt.

S-a vorbit mai sus de încercările neizbutite de a se întemeia o presă în limba română înainte de 1820. Pentru câteva din periodicele proiectate şi neapărute s-au publicat prospecte din care reiese că preocupările lor anticipau pe cele care s-au impus mai târziu, în principate, gazetelor lui Eliade şi Asachi. În plus, „Biblioteca românească” a lui Z. Carcalechi, care a putut apărea începând din 1821, şi-a propus să informeze pe transilvani asupra vieţii sociale a românilor din Muntenia şi Moldova, unde-şi avea numeroşi abonaţi. Stabilirea cu aceste mijloace a unei legături între românii de pretutindeni merită să fie subliniată. Începând din 1837 apar mai multe gazete româneşti: „Foaia duminecii” (1837), „Foaie de săptămână” (1837), „Foaie literară” (1838); „Gazeta de Transilvania” (1838-1945) şi suplimentul literar „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” (1838-1865).

Dintre colaboratorii presei maghiare trebuie amintite numele unui Sigismund Kemeny, M. Szentivani, Samuil Brassai, cărturari de tendinţe liberale şi democrate. La gazetele de limba germană colaborează Anton Kurz, Leopold Moltke şi Stephan Ludwig Roth. Anton Kurz e un reprezentant al ideologiei burgheze liberale, cu o concepţie organicistă asupra naţiunii, care are nevoie de libertate spre a se dezvolta în toate sectoarele, deci şi în cultură şi limbă.

Încă şi mai avansate idei a manifestat cel mai cunoscut publicist sas, Stephan L. Roth, în coloanele periodicelor la care colabora. Cu idei înaintate, influenţat şi de socialismul utopic pe lângă ideologia burgheziei engleze contemporane, Roth atribuie burgheziei un rol de mijlocitoare între clasa conducătoare şi popor. În problemele de învăţământ şi cultură, el se opune tendinţelor de maghiarizare manifestate în al cincilea deceniu al veacului de nobilimea maghiară, apărând dreptul saşilor şi românilor la folosirea limbii naţionale.

Dintre gazetele româneşti vom sublinia rolul deosebit jucat de „Gazeta de Transilvania”, redactată de George Bariţiu, mai târziu şi cu ajutorul lui Andrei şi Iacob Mureşan, cu un program reformist, impus de condiţiile politice din imperiu şi de cenzură. Creându-şi legături cu românii din Muntenia şi Moldova din rândul cărora şi-a găsit sprijinitori şi sub raport material, „Gazeta de Transilvania” va susţine energic ideea unităţii româneşti, încurajând cercurile progresiste din principate, criticând boierimea şi arătând simpatie şi înţelegere pentru soarta ţărănimii. Apărând la Braşov, „Gazeta” şi-a câştigat mai uşor o situaţie privilegiată înlăuntrul tuturor celor trei ţări româneşti. După cum remarca, în 1851, Al. Papiu-Ilarian, „într-un oraş de aşa posiţiune putea să se facă „Gazeta” şcoală politică şi literară a toată Dacia”.

„Foae pentru minte, inimă şi literatură”, supliment literar al „Gazetei de Transilvania”, asemănătoare ca program periodicelor similare ale lui Eliade şi Asachi, este un organ al burgheziei române transilvane în special, dar într-o anumită măsură şi al celei din principate, de unde-şi recruta numeroşi colaboratori şi lectori. Articolele ating cele mai felurite domenii, atacând probleme de limbă, literatură, educaţie, viaţă politică şi economică. Ridicarea social-economică a românilor stă în centrul preocupărilor, păstrându-se însă un interes deosebit şi culturii.

Se publică - cel mai adesea reproducându-se din publicaţii din principate - articole şi studii ale celor mai de seamă reprezentanţi ai culturii române din Muntenia şi Moldova, de la I. Eliade şi C. Bolliac, până la I. Ghica şi Nicolae Bălcescu, de la G. Asachi şi Costache Negruzzi, până la Mihail Kogălniceanu şi Alecu Russo. Fără îndoială că aceste studii, datorită circulaţiei revistei, au contribuit, alături de ale celorlalţi, la închegarea conştiinţei naţionale şi au pregătit Transilvania în vederea luptelor revoluţionare.

Este meritul lui George Bariţiu - sprijinit sub raport material de negustorimea braşoveană - de a-şi fi însuşit pentru Transilvania, şi cu o orientare progresistă mai evidentă, rolul de animator al culturii şi de promotor al idealurilor naţionale şi sociale pe care şi-l asumaseră mai înainte, în principate, I. Eliade şi Gheorghe Asachi. Pe urmele celui dintâi mai ales, revista lui Gheorghe Bariţiu promovează traducerile din literatura universală, în lipsa unei literaturi locale originale, de oarecare valoare, până la 1848.

Se poate spune că „Foae pentru minte, inimă şi literatură”, în epoca prerevoluţionară, a fost o adevărată şcoală de cultură, educaţie şi civism pentru publicul transilvan. „Organul luminării” al lui Timotei Cipariu, care apare în 1847, aduce cu sine o ridicare a nivelului discuţiilor, în articolele închinate limbii şi culturii româneşti, datorită pregătirii excepţionale a redactorului ei şi sârguinţei câtorva colaboratori (Aron Pumnul, I. Many). Apărută în preajma revoluţiei, revista se poate socoti ca un exemplu grăitor de maturizare a scrisului românesc.

Check Also

Cultura în ţările române în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Însemnatele prefaceri prin care au trecut ţările române în a doua jumătate a secolului al …

Decadenţa băniei craiovene şi înflorirea oraşului în epoca destrămării feudalismului

În epoca destrămării feudalismului s-au produs importante schimbări şi în domeniul instituţional. Bănia craioveană nu …

Efectele cuceririi Angliei. Feudalitatea şi viaţa economică

De pe vremea regilor saxoni existaseră ţărani şi seniori, colibe şi castele, dar spiritul saxon …

Filologia şi folclorul în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Problema limbii a fost abordată, în epoca de descompunere a feudalismului, cu o vigoare nemaiîntâlnită. …

Gândirea filozofică, economică şi socială în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Gândirea filozofică se dezvoltă în Transilvania, începând cu a opta decadă a secolului al XVIII-lea, …