Pentru că am iubit pământul…, de Panait Istrati (comentariu literar, rezumat literar)

Pentru că am iubit pământul..., de Panait Istrati, este o povestire scrisă la Paris şi a cărei primă ediţie a apărut în „Les Nouvelles Litteraires” din 22 februarie 1930.

Are ca subtitlu: Reflexii pe marginea refulării mele din Egipt.

Panait Istrati

Reprodusă în volumul Pour avoir aime la terre, Paris, 1930.

În traducerea lui Alexandru Talex a fost inclusă în volumul Pentru a fi iubit pământul..., Bucureşti, 1969.

Fragment

Îmi place să cred că, în clipa când am venit pe lume, primul meu gest al fost de-a îmbrăţişa pământul. Acolo, în cătunul Baldovineştilor, la îmbucătura Şiretului, pământul s-a vârât desigur în mine, cu violenţa dragostei. Pământul întreg! Cu toate frumuseţile sale!

Mai întâi soarele, această minune a trebuit să-mi înflăcăreze privirea. Afară, pe prispă, moş Dumitru cânta poate din fluier, în timp ce Leu, dulăul, vâna şoareci, întărâtat de cântec. Câţiva nagâţi de prin bălţile vecine - fermecători, curioşi, îndrăzneţi, cum le este felul - şi-or fi curmat zborul, lovindu-se de geam, întipărindu-mi în ochi privirea lor albastră, cu chemarea irezistibilă. Şi poate că, de asemeni, Lina, drăgăstoasa, o fi năvălit în odaie amestecând râsul cu plânsul, spunând mamei că părinţii ei o bătuseră iarăşi, fiindcă se dăduse mai demult lui Tudor. Şi cine ştie dacă, în dimineaţa următoare, întreg cătunul n-o fi fost în picioare, cu vaci, purcei şi păsări, gata s-o ia la sănătoasa, în faţa navalei Şiretului „care cobora în galop spre noi”? Inundaţia!

Atunci, în faţa îngrijorării mamei, i-oi fi strigat din ochi: „dar, hai să mergem şi noi!”

Şi ne-am mutat calabalâcul pe platoul Brăilei, unde nagâţii zburau, zbenguindu-se, dându-ne cu tifla.

Mai târziu, când am putut să merg, sprijinindu-mă de spinarea lui Leu şi am reuşit să cunosc nemărginitul Bărăgan, ceva grozav de nou mi-a săgetat inima: la asfinţitul soarelui, un ţăran încovoiat asupra gliei; lângă el, un om călare, vociferând; şi, din timp în timp, un gârbaci şfichiuind şalele muncitorului. (Iertaţi-mă, nu fac agitaţie la răscoală. Aşa s-au petrecut lucrurile.)

Din vina pământului! Din cauza lui, el cel atât de frumos! Atunci, l-am urât de îndată. Dar poţi oare urî pământul? Mai ales la vârsta când începi să-l cunoşti, mergând sprijinit de spinarea unui câine?

Astfel, dragoste şi ură, înlănţuite în chip neomenesc în inima-mi prea tânără, mă îmbolnăviră, din pricină că nu puteam înţelege. Mai apoi am înţeles. Dar dacă aş încerca să vă explic cum, o să spuneţi că sunt un om dezagreabil. Devii, se pare, de îndată ce îţi înmoi tocul în sângele revoltei.

Pentru a fi sublimă, arta nu are nevoie de laşitate şi egoism; ea cere ca cel puţin artistul să nu considere suferinţa omenească numai ca o sursă de inspiraţie obiectivă.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …