Pentru că am iubit pământul…, de Panait Istrati (comentariu literar, rezumat literar)

Pentru că am iubit pământul..., de Panait Istrati, este o povestire scrisă la Paris şi a cărei primă ediţie a apărut în „Les Nouvelles Litteraires” din 22 februarie 1930.

Are ca subtitlu: Reflexii pe marginea refulării mele din Egipt.

Panait Istrati

Reprodusă în volumul Pour avoir aime la terre, Paris, 1930.

În traducerea lui Alexandru Talex a fost inclusă în volumul Pentru a fi iubit pământul..., Bucureşti, 1969.

Fragment

Îmi place să cred că, în clipa când am venit pe lume, primul meu gest al fost de-a îmbrăţişa pământul. Acolo, în cătunul Baldovineştilor, la îmbucătura Şiretului, pământul s-a vârât desigur în mine, cu violenţa dragostei. Pământul întreg! Cu toate frumuseţile sale!

Mai întâi soarele, această minune a trebuit să-mi înflăcăreze privirea. Afară, pe prispă, moş Dumitru cânta poate din fluier, în timp ce Leu, dulăul, vâna şoareci, întărâtat de cântec. Câţiva nagâţi de prin bălţile vecine - fermecători, curioşi, îndrăzneţi, cum le este felul - şi-or fi curmat zborul, lovindu-se de geam, întipărindu-mi în ochi privirea lor albastră, cu chemarea irezistibilă. Şi poate că, de asemeni, Lina, drăgăstoasa, o fi năvălit în odaie amestecând râsul cu plânsul, spunând mamei că părinţii ei o bătuseră iarăşi, fiindcă se dăduse mai demult lui Tudor. Şi cine ştie dacă, în dimineaţa următoare, întreg cătunul n-o fi fost în picioare, cu vaci, purcei şi păsări, gata s-o ia la sănătoasa, în faţa navalei Şiretului „care cobora în galop spre noi”? Inundaţia!

Atunci, în faţa îngrijorării mamei, i-oi fi strigat din ochi: „dar, hai să mergem şi noi!”

Şi ne-am mutat calabalâcul pe platoul Brăilei, unde nagâţii zburau, zbenguindu-se, dându-ne cu tifla.

Mai târziu, când am putut să merg, sprijinindu-mă de spinarea lui Leu şi am reuşit să cunosc nemărginitul Bărăgan, ceva grozav de nou mi-a săgetat inima: la asfinţitul soarelui, un ţăran încovoiat asupra gliei; lângă el, un om călare, vociferând; şi, din timp în timp, un gârbaci şfichiuind şalele muncitorului. (Iertaţi-mă, nu fac agitaţie la răscoală. Aşa s-au petrecut lucrurile.)

Din vina pământului! Din cauza lui, el cel atât de frumos! Atunci, l-am urât de îndată. Dar poţi oare urî pământul? Mai ales la vârsta când începi să-l cunoşti, mergând sprijinit de spinarea unui câine?

Astfel, dragoste şi ură, înlănţuite în chip neomenesc în inima-mi prea tânără, mă îmbolnăviră, din pricină că nu puteam înţelege. Mai apoi am înţeles. Dar dacă aş încerca să vă explic cum, o să spuneţi că sunt un om dezagreabil. Devii, se pare, de îndată ce îţi înmoi tocul în sângele revoltei.

Pentru a fi sublimă, arta nu are nevoie de laşitate şi egoism; ea cere ca cel puţin artistul să nu considere suferinţa omenească numai ca o sursă de inspiraţie obiectivă.

Check Also

Legenda lui Jolde, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Ideea acestei drame istorice, nedusă până la capăt, încolţeşte în mintea lui Alecsandri la Mirceşti, …

Becri-Mustafa, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Schiţa unei drame istorice în trei acte cu acest titlu se află pe fila 14r …

La Bucureşti, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

În scrierile sale dramatice de după 1862, Vasile Alecsandri critica multele păcate ale administraţiei şi …

Sânziana şi Pepelea, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

După apariţia în volum a lui Despot-Vodă, Vasile Alecsandri părăseşte Bucureştii, pe la jumătatea lui …

Les bonnets de la comtesse, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

În iarna 1863-1864, când Vasile Alecsandri atinsese vârsta de 43 de ani, faima lui de …