Pastel

Termenul pastel provine din fr. pastel, it. pastello, unde defineşte un procedeu de pictură bazat pe efectele de culoare ale unor creioane moi. Este o denumire utilizată în cadrul literaturii române, pentru a desemna o specie a genului liric, în versuri, eminamente descriptivă, în care, prin intermediul unui aspect al naturii (peisaje, anotimpuri, indivizi, munci campestre, stihii etc.), sunt exprimate discret sentimentele şi gândurile subiective.

Termenul apare aplicat pentru prima oară în domeniul poeziei odată cu titlul dat de Vasile Alecsandri ciclului său de versuri publicat în revista „Convorbiri literare”, 1868-1869. Elemente de pastel întâlnim şi în creaţii epice, în prezentarea unor aspecte ale naturii sau în alte creaţii lirice în care simple notaţii peisagistice exprimă comuniunea omului cu natura. Reprezentanţii în literatura universală sunt Charles d’Orleans - Rondelul primăverii, J.W. Goethe - Peste culmile toate, Heinrich Heine - În amurg târzie rază, Emile Verhaeren - Octombrie, Paul Verlaine - Marină.

În literatura română, primele elemente de pastel apar în poezia lui Vasile Cârlova, Înserare, în balada lui Ion Heliade Rădulescu, Zburătorul, însă creatorul pastelului, ca specie, este Vasile Alecsandri. Pasteluri au scris şi George Coşbuc (Iarna pe uliţă, Vestitorii primăverii, Vara), Mihai Eminescu (Somnoroase păsărele), Şt. O. Iosif (Pastel, Cântec de primăvară), Octavian Goga (Dimineaţa, Toamna), Ion, Pillat (Amurg în deltă, în vie), George Topârceanu (Rapsodii de toamnă), Otilia Cazimir (Mâţişorii), Tudor Arghezi (Bună dimineaţa, primăvară), Ana Blandiana (Cine poate şti) etc.

Pastelul preia de la poezia descriptivă a vechilor romantici ideea corespondenţei dintre sentiment şi tabloul de natură, precum aceea a privirii unui peisaj sub unghiul mişcător al anotimpurilor, care îl luminează şi-l însufleţesc mereu de altă viaţă.

Vasile Alecsandri a preluat termenul de la scriitorii francezi care înţelegeau prin „pastel” o anumită „tehnică picturală” a limbajului, aplicabilă deopotrivă în zugrăvirea naturii şi în evocarea oamenilor - Paul Cornea. Este considerat de Edgar Papu „poetul iernii”, date fiind numeroasele creaţii înfăţişând aspecte hibernale (Iarna, Gerul, Viscolul, Sania, Miezul iernei, Sfârşitul iernei, În miezul iernii, Iarna la Sinaia etc.).

Însă Alecsandri dedică pasteluri şi celorlalte anotimpuri, (primăvara: Sfârşitul iernii, Oaspeţii primăverii) vara: Noaptea, Lunca din Mirceşti, Malul Siretului, Concertul în luncă, Cositul, Secerişul; toamna: Sfârşit de toamnă, Toamna ţesătoare, Vântul), elogiază şi omul (Rodica), forţele naturii (de exemplu: Tunetul), munca ţăranilor (ex.: Sămănătorii, Plugurile), prin imagini artistice aureolare, tonul său fiind jovial, optimist, senin, fascinat de natura ocrotitoare.

Cele peste 40 de pasteluri ale sale sunt alcătuite, în general, din patru catrene, au o măsură mare a versurilor (16-17 silabe), fiind structurate pe două planuri - cosmic şi terestru / animat şi inanimat, domină imaginile vizuale, au un final cu elemente de surpriză: o notă de umor, prezenţa omului, un sunet, un animal etc. Dim. Păcurariu observă, de asemenea, în Pasteluri, o „filozofie optimistă şi echilibrată, un sentiment de mulţumire şi de fericire bucolică, care aminteşte de Horaţiu, dar mai ales de Vergiliu”.

Culmea lirismului său şi adevărata sa inteligenţă artistică, prin eleganţa imaginilor picturale, prin sonoritate, prin prezenţa sinesteziei, dar şi prin cromatica lor concentrată, pastelurile anunţă avant la lettre simbolismul în literatura română.

La apariţia volumului lui Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu consemnează: „Pastelurile sunt un şir de poezii, cele mai multe lirice, de regulă descrieri, câteva idile, toate însufleţite de o simţire aşa de curată şi de puternică a naturii, scrise într-o limbă aşa de frumoasă încât au dovedit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Vasile Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobşte”.

Garabet Ibrăileanu sublinia clasicismul poetului din pasteluri, „iar pastelurile sunt ca cele mai bune poezii ale sale. Şi în adevăr, aici în sfârşit vorbeşte natura lui intimă. În Legende, încă romantic, e totuşi mult mai obiectiv ca şi modelul pe care îl imitează, La Legende des Siecles, care are asemănări cu poezia parnasiană. În proză, ca şi poeziile din această vreme, Alecsandri nu mai are aproape deloc elemente romantice”.

George Călinescu afirma „După vârsta de 40 de ani, când începu să simtă cu tărie voluptatea trândăviei, Alecsandri începe să dea în Pasteluri o poezie nouă, în care tehnica picturală predomină. Luate în total pastelurile reprezintă o lirica a liniştii şi a fericirii rurale, un horaţianism. Pentru întâia oară se cântă la noi intimitatea recluziunea poetului, meditaţia la masa de scris, fantasmele desprinzându-se din fumul ţigării, somnolarea în fata sobei cu căţeluşul în poală (...)”.

Oricum, pastelurile creează un profund sentiment de stabilitate, a universului si o stabilitate in relaţiile dintre universul exterior şi spiritul ce îl observă... Un echilibru perfect între „subiect si obiect” - Eugen Simion. Fondul poeziei lui Alecsandri este mai curând moral decât sentimental: tema este o idee: Iarna, Gerul, Secerătorii etc. (...) Sunt, în fapt, mai multe planuri (spaţii) care se concurează în Pastelurile lui Alecsandri (cele mai reuşite, sub raportul compoziţiei). Cel dintâi este spaţiul căminului: refugiu, loc de claustraţie comodă, spaţiu securizant. Este, apoi, spaţiul închipuirii (văd insule frumoase şi mări necunoscute şi splendide oraşe şi lacuri de smarald), spaţiu deschis, spaţiu drag, dulce şi lin, acela ce satisface integral dulcele farmec al vieţii călătoare. El sugerează o promisiune de libertate (...).

Copiii descoperă în pasteluri creaţii accesibile, atractive prin imagini şi muzicalitate, dar şi conţinuturi-suport destinate memorării. Predarea pastelului la şcolarii mici mijloceşte nu numai cunoaşterea universului natural, dar şi sentimentul estetic al frumuseţii formelor de relief, culoarea tablourilor naturale în funcţie de anotimp, se evidenţiază grija oamenilor, a copiilor pentru ocrotirea naturii.