Papagalul lui Flaubert, de Julian Barnes (comentariu literar, rezumat literar)

Julian Patrick Barnes (pseudonimul literar al lui Dan Kavanagh) (19 ianuarie 1946, Leicester, Marea Britanie) - scriitor.

  • Titlul original: Flaubert’s Parrot
  • Prima ediţie: 1984

Amuzant şi erudit, acesta e un roman despre pasiunea tăcută şi mania unui celebru universitar. Este o poveste de dragoste, neapreciată cum se cuvine, între un savant amator solitar şi obiectul afecţiunii sale, Gustave Flaubert. Şi este şi un roman poliţist - deşi mai puţin în stilul lui Chandler, decât al lui Borges.

Geoffrey Braithewaite se împiedică de ceva ce i se pare a fi un mare mister literar nerezolvat: care din cei doi papagali împăiaţi este cel de pe biroul lui Flaubert - papagalul descris în O inimă simplă? Fără sens în ultimă instanţă, romanul este o parodie la adresa ineficientei lumii academice şi a impenetrabilităţii vicioase a super-specializării. El explorează natura creativităţii, a criticii şi aceea de creare a eroilor.

Frumuseţea poate fi fragilă: riscăm noi să o distrugem prin disecţie profundă sau face parte din magia misterului? Romanul se ocupă mai puţin de Flaubert (şi încă şi mai puţin de papagal), decât de Braithewaite şi de pericolul ca, apropiindu-te prea mult de eroul cuiva, să rişti să te afli incomod de aproape de tine însuţi.

„Toată arta este autobiografică”, afirmă Lucien Freud, şi aceasta include arta biografiei. Braithwaite este o figură tragică: surd faţă de viaţă, de propriile amintiri şi sentimente care nu sunt luate în seamă, este atât de gol în interior, încât trebuie să se dedice nu altei fiinţe, ci unui lucru care i se pare mult mai sigur.

Povestea unui doctor prăfuit, retras la pensie, obsedat de un romancier francez decedat, pare puţin probabil să fie un teren fertil pentru umor - dar romanul este plin de spirit şi profunzime. Abundă în detalii, inclusiv prezentarea a trei biografii ale lui Flaubert (una dulceagă, alta critică şi alta una obiectivă), apariţia unui expert în Flaubert, Enid Starkie, şi chiar şi o parodie de examen la nivel academic pe această temă.

El mai conţine material mai excentric, cum ar fi Dicţionarul ideilor acceptate al lui Braithewaite. Aceasta este o carte fascinantă, asemănătoare unui mozaic.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …