Pagini de carnet intim, de Panait Istrati (comentariu literar, rezumat literar)

Pagini de carnet intim, de Panait Istrati, scrise în 1934 au apărut în ziarul „Credinţa” din 24 decembrie 1934.

Reluate în volumul Viaţa lui Adrian Zografi, ediţie îngrijită, prezentare şi note de Alexandru Talex, Bucureşti, 1983.

Panait Istrati

Fragment

Luna asta, pe la 10 sau 11, împlinesc cincizeci de ani. Mărturisesc că am ţinut mult, în timpul din urmă, să ating această jumătate de secol de existenţă. Am ţinut, tocmai fiindcă de trei ani sunt greu bolnav.

Exact acum trei ani, în august 1931, pe când mă plimbam într-o zi pe malul mării, la Menton, am simţit, brusc, un gol în inimă, apoi imediat mi s-au înmuiat picioarele şi a trebuit să mă aşez pe o bancă, spunând soţiei mele care mă întovărăşea: „Iată ceva nou!”

Era „ceva nou” în sensul că, deşi mă simţeam din ce în ce mai slăbit, de la întoarcerea mea din Rusia, în februarie 1929, încă nu mă consideram, până atunci, un om cu adevărat bolnav, ci numai aşa cum fusesem totdeauna: un debil, un slăbănog pe picioare, consecinţa unei grave pneumonii, urmată de un început de tuberculoză, de care suferisem pe la vârsta de optsprezece ani. Această debilitate însă nu mă împiedicase, timp de treizeci de ani, să fiu un om rezistent, să cutreier o bună parte a pământului şi să execut adesea muncile cele mai grele, trăind, mai în toată vremea, rău hrănit şi rău adăpostit.

Şi, deodată, iată-mă căzând din picioare, în ziua aceea la Menton, tocmai când opt ani de viaţă scriitoricească, adică de „autor de succes”, cum se spune, mi-ar fi dat dreptul să mă aştept la cu totul altceva, poate chiar la mai multă sănătate.

Din acea zi de august 1931, am început să suflu greu şi n-am mai putut să urc o scară, decât făcând popas la fiecare treaptă. Câteva luni mai târziu am căzut la pat, de unde şi azi nu mă ridic decât atunci când nevoile mă obligă, ceea ce e o mare tristeţe pentru un om a cărui primă pasiune din copilărie a fost să hoinărească din zori şi până în noapte, pe drumuri fără sfârşit. Dacă n-ar fi fost decât această suferinţă, - trei ani de zăcere la pat, cu ochii în tavan şi cu răni la şolduri! - şi încă ar fi fost de-ajuns să-mi doresc moartea şi chiar să mi-o dau.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …