Voci ale diplomaţiei româneşti de la Dimitrie Cantemir la Grigore Gafencu

Dimitrie Cantemir (1673-1723) a fost domn al Moldovei (1710-1711) şi cărturar de talie europeană. A fost ales membru al Academiei din Berlin. A îmbinat arma diplomatică cu războiul pentru a obţine ameliorarea situaţiei Moldovei, înainte de domnie s-a aflat mai multă vreme la Constantinopol reprezentând interesele Moldovei. După pierderea domniei a trăit la Moscova până în 1723. Take Ionescu, a fost om politic şi diplomat. Era un foarte bun orator. Marile sale calităţi de diplomat le-a evidenţiat la sfârşitul primului război mondial când a militat în Occident pentru susţinerea drepturilor naţionale. A negociat cu state care aveau interese asemănătoare încheierea …

Read More »

Mişcările revoluţionare antiotomane de la Brăila (1841-1843)

La slăbirea poziţiei şi la demiterea lui Alexandru Ghica au contribuit şi mişcările antiotomane ale bulgarilor, grecilor şi sârbilor din Principatele române şi din sudul Rusiei. Crunta exploatare otomană a silit un mare număr de bulgari să emigreze şi să se aşeze în principate şi în Rusia. Majoritatea imigranţilor era compusă din ţărani care, după o scurtă perioadă de regim de favoare, au fost supuşi aceloraşi obligaţii care apăsau asupra clăcaşilor. Printre ei era însă şi o pătură de meşteşugari şi de negustori, în rândul căreia a prins ideea de eliberare a ţării lor de sub stăpânirea turcească, mai ales …

Read More »

Acţiunile revoluţionare de la 28-29 martie / 9-10 aprilie 1848 în Moldova şi reprimarea lor

În conformitate cu cele hotărâte înainte de redactarea petiţiei, orice manifestări şi întruniri trebuiau să înceteze. Aceasta fusese condiţia boierilor liberali moderaţi participanţi la mişcare şi a opoziţiei conservatoare. Dar din acest moment s-a ajuns la o ruptură între cele două grupări. Nefiind de acord cu poziţia moderaţilor, care se temeau de mase, unele elemente înaintate din rândurile grupării liberal-democrate au făcut copii după „petiţia-proclamaţiune” şi le-au răspândit în Iaşi şi în ţinuturi, cu scopul de a atrage masele de partea mişcării. Ele au părăsit casa lui C. Sturdza şi s-au întrunit în casa lui Alexandru Mavrocordat, la Copou. În …

Read More »

România de la criza orientală din 1856 la Congresul de la Berlin din 1878

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, afirmarea naţiunii române, lupta sa pentru emancipare şi constituirea statului naţional a fost strâns legată de contextul sud-est european şi de implicaţiile „problemei orientale” asupra Europei. Evoluţia „problemei româneşti” verifică aprecierea lui Talleyrand – „centrul de gravitaţie al lumii este Dunărea, la frontierele Europei” – făcută la începutul secolului. Aceasta se individualiza treptat în cadrul mai larg al „problemei orientale”, fiind propulsată de evenimentele din 1821. După această dată, puterile europene ale căror interese politice şi strategice se interferau la gurile Dunării, erau nevoite să ţină seama de existenţa unei „probleme româneşti”, atunci …

Read More »

Continuarea operei lui Iancu de Hunedoara de către Vlad Ţepeş

Programul de domnie al lui Vlad Ţepeş În timpul pregătirilor pentru marea bătălie de la Belgrad, Iancu de Hunedoara ajutase să urce tronul Ţării Româneşti un om în care avea deplină încredere, ca unul ce-şi făcuse ucenicia mai mulţi ani la curtea sa şi care se identificase în totul cu politica marelui voievod. Vlad Ţepeş (1456-1462) urcând tronul îşi formulase programul de domnie: întărirea ţării înlăuntru pentru a-i putea asigura independenţa. Acest program putea fi realizat pe de o parte prin frânarea tendinţelor anarhice ale marii boierimi – uneori prin mijloace sângeroase -, pe de altă parte prin protejarea negustorilor …

Read More »

Ţările române în secolul al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea

Situaţia din Europa Răsăriteană şi Sud-Estică Întreaga societate europeană este martora, în acest veac, a unor prefaceri structurale însemnate. Acestea sunt însă neuniforme şi neparalele. Pe când în ţările din Europa apuseană şi centrală relaţiile capitaliste îşi croiesc drum, anevoios, este drept, dar fără oprire, în Europa răsăriteană predomină domeniul feudal bazat pe munca silită a ţăranului aservit. În timp ce în partea apuseană a continentului dezvoltarea relaţiilor capitaliste a avut loc prin exproprierea ţăranilor de lotul lor de pământ, în partea răsăriteană ţăranul, pentru a fi silit la robotă sau clacă sporită, este legat de glie. Pe când în …

Read More »

Programul politic paşoptist şi crearea României moderne

Revoluţia română din 1848-1849 este unul dintre cele mai importante momente din istoria modernă a românilor. Acum s-a făcut pasul decisiv pentru înscrierea ţărilor române în orbita modernităţii. În lipsa unei burghezii naţionale puternice, susţinerea revoluţiei a venit, în principate, de la boierimea locală şi tineretul intelectual, iar în Transilvania de la tinerii intelectuali români. Revoluţia a însemnat şi un pas în lupta de eliberare naţională, pregătind Unirea Principatelor şi Independenţa. Românii din Transilvania au fost recunoscuţi ca naţiune politică atât de către austrieci prin Constituţia din 20 februarie 1849, cât şi de către maghiari prin legea naţionalităţilor votată de …

Read More »

Dezvoltarea economică şi socială a Moldovei şi Ţării Româneşti în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Trăsăturile caracteristice ale dezvoltării forţelor şi relaţiilor de producţie din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a veacului al XVI-lea, în condiţiile dominaţiei otomane, au fost: împiedicarea valorificării bogăţiilor naturale, încetinirea ritmului de dezvoltare a principalelor ramuri ale economiei, frânarea dezvoltării oraşelor şi a pieţii interne, intensificarea exploatării ţărănimii printr-o fiscalitate excesivă şi prin încercarea de trecere la forma muncă a rentei ca formă predominantă, care au dus la ruinarea gospodăriei ţărăneşti, legarea de glie a ţărănimii dependente şi o ascuţită luptă de clasă. Dezvoltarea principalelor ramuri ale economiei În a doua jumătate a veacului al XVI-lea, agricultura …

Read More »

Lupta grupărilor feudale pentru stăpânirea Transilvaniei după prăbuşirea regatului ungar (1526-1541)

La un deceniu după înăbuşirea în sânge a războiului ţărănesc de sub conducerea lui Gheorghe Doja, regatul Ungariei se prăbuşea sub loviturile ienicerilor şi spahiilor sultanului Soliman. După ce, în 1521, turcii au cucerit puternicele cetăţi Şabaţ şi Belgrad, în 1526 ei şi-au continuat ofensiva, luând, după lupte grele, cetatea Petrovaradin şi, o lună mai târziu, în 29 august, în câmpia mlăştinoasă de la Mohacs, au provocat o grea înfrângere armatei maghiare. Cauzele înfrângerii armatei maghiare la Mohacs sunt atât de ordin intern, cât şi extern. Între cele interne, principala cauză a fost înfrângerea răscoalei lui Doja, a cărei amintire …

Read More »

Politica de cruciadă a voievozilor în timpul Evului Mediu

Cucerind Peninsula Balcanică şi atingând la sfârşitul secolului al XIV-lea linia Dunării, Imperiul Otoman a ajuns o ameninţare directă pentru ţările române. Relaţiile dintre Imperiul otoman şi ţările din centrul şi sud-estul Europei intră acum într-o lungă perioadă de conflict, în timpul căreia, alături de Ungaria şi Polonia, ţările române au jucat rolul unor bastioane de rezistenţă ale civilizaţiei creştine împotriva turcilor islamici, rezistenţă desemnată cu numele de cruciadă târzie. Mircea cel Bătrân şi Iancu de Hunedoara. Spiritul acestei cruciade târzii a fost exprimat cu toată vigoarea în secolele XIV-XVI de o serie de voievozi şi domnitori români activi în …

Read More »