Doină cultă

Scriitorii epocii paşoptiste sunt puternic influenţaţi de folclor, astfel, după modelul doinelor populare, ei abordează specia doinei, datorită complexităţii tematice şi a realismului sentimentului evidenţiat în forma sa naturală. Vasile Alecsandri deschide seria scriitorilor moderni care pun bazele doinei culte. Aceasta s-a constituit prin prelucrarea creaţiei populare, respectiv doina populară, imitată în ciclul Doine (publicate mai întâi în periodice între 1843-1849, apoi în volum, în 1853) cu ecouri şi în creaţiile din Lăcrămioare şi Suvenire. Prin aceste creaţii, se evidenţiază o nouă estetică, bazată pe teme majore: dragostea de viaţă, integrarea firească a omului în natură, elan vital şi optimism. …

Read More »

Drăgaica sau Sânzienele

În calendarul creştin (ortodox şi greco-catolic) este menţionată o datină – a „Sânzienelor” sau „Drăgaicelor”, peste care s-a suprapus sărbătoarea creştină a naşterii Sf. Ioan Botezătorul – pe data de 24 iunie. Este obicei păgân, amintit prima dată de cărturarul Dimitrie Cantemir, în secolul al XVII-lea, ca simbolizând în Moldova o sărbătoare a coacerii şi maturizării holdelor. „Drăgaica”, cea mai frumoasă fată din sat (sau mai multe sate), identificată cu zeiţa Diana, este împodobită cu cunună de spice şi este însoţită de fete curate la cea mai bogată holdă. Acolo, fetele întind un joc după care se întorc în sat …

Read More »

Caloianul

Caloianul, ca şi Paparuda, este tot o datină de invocare a ploii, răspândită în sudul României, pe linia Dunării, din Oltenia până în Dobrogea. Se referă la zeul oriental al naturii care moare şi învie. În timp de secetă, femeile şi fetele făceau din lut un omuleţ din humă, îl împodobeau cu busuioc, izmă creaţă şi flori de câmp, iar pe cap îi puneau o coajă de ou înroşită, şi îl conduceau într-un coşciug spre malul unde urma să fie îngropat. Îl boceau ca pe un mort, pregătindu-i înhumarea. A treia zi, era dezgropat şi bocit: „Caloiene, lene, / du-te-n …

Read More »

Paparuda

Paparuda şi Caloianul sunt încadrate de folclorişti în poezia de incantaţie cu scopul de a invoca anumite zeităţi pentru a interveni în favoarea oamenilor în situaţii critice. Aceste obiceiuri reflectă un alt ciclu agricol, cel legat de reînvierea naturii, odată cu sosirea primăverii şi a verii. Cel care a semnalat pentru prima dată existenţa la români a paparudei şi a caloianului a fost Dimitrie Cantemir. „Jocul” paparudelor şi al caloianului se ţin la date fixe sau în anii secetoşi. Datele fixe sunt: pentru paparudă – în marţea celei de a treia săptămâni după Paşti; pentru caloian – în joia celei …

Read More »

Poezia obiceiurilor

Obiceiurile calendaristice la români apar puternic reprezentate în folclorul literar. Obiceiurile tradiţionale ocupă un loc aparte prin durată şi amploare. Sărbătorile de iarnă acoperă două săptămâni pline (24 decembrie – 7 ianuarie) şi au puncte centrale Crăciunul şi Anul Nou. Repertoriul lor bogat cuprinde: colindele – colinde propriu-zise, colinde de copii – urările de belşug şi recoltă bogată cu pluguşorul şi cu buhaiul, urarea cu sorcova, urarea cu zorile sau zioritul, urare făcută în zorii zilei de Crăciun şi Anul Nou, vasilca; jocurile cu măşti: turca sau cerbul, brezaia, cămila, capra, cerbuţul, malanca, jocurile cu păpuşi; dansurile: căiuţii sau bumbierii …

Read More »

Cântec de leagăn

Cântecul de leagăn a luat naştere din necesitatea practică de a crea o atmosferă de calm, de monotonie, necesară adormirii copilului mic. Aceste creaţii destinate prin excelenţă celor mici se caracterizează prin simplitate, muzicalitate şi bogate valori afective. Pe lângă intenţia practică, mama exprimă propriile stări sufleteşti, gândurile sale în legătură cu viitorul copilului, relevate artistic într-un context de „stabilitate stilistică” generat de tradiţie. Prin sfera tematicii, cât şi prin trăsăturile muzicale se apropie de folclorul copiilor. Deoarece cântecul de leagăn este rostit de mamă cu emoţie şi ardoare, într-o atmosferă caldă de seninătate şi duioşie, el are aspect de …

Read More »

Gen liric

Lirica populară s-a format încă de la începuturile limbii române şi s-a dezvoltat de-a lungul timpului în numeroase capodopere sintetizând bogăţia, sensibilitatea şi forţa creatoare specifice spiritualităţii româneşti – adevărate creaţii orale care se fac ecoul mai multor stări intime, erotice întâi de toate, dar şi familiale, sociale, patriotice etc. Numele genului liric provine de la „lyră” – instrument muzical cu care în vechime se acompaniau producţiile poetice. Genul liric conţine două mai grupe: genul liric popular şi genul liric cult. Este genul prin excelenţă subiectiv, cu ajutorul căruia care eul îşi exprimă în mod direct gândurile şi sentimentele, reacţia …

Read More »

Creaţia populară. Folclorul copiilor

Folclorul copiilor constituie un gen de sine stătător care însoţeşte pe copil în toate manifestările, dezvoltându-se de-a lungul secolelor în strânsă legătură cu jocurile lor şi cu educaţia pe care o primeau în familie. Trăsătura distinctivă a genului rezultă din particularităţile de vârstă ale copilului, care au determinat anumite trăsături de conţinut şi modul de realizare al acestuia. Folclorul copiilor este un sector aparte de manifestare folclorică, un fenomen artistic independent, o lume în care copilul trăieşte şi se formează, foarte bogat şi variat. Este în acelaşi timp un gen aparte, paralel folclorului adulţilor, pe care de multe ori îl …

Read More »

Particularităţi ale textelor aparţinând literaturii pentru copii

Particularităţile textelor aparţinând literaturii pentru copii sunt următoarele: Existenţa unor conflicte puternice la care participă personajele grupate în pozitive şi negative provenite din lumea basmului. Personajele sunt simboluri ale binelui şi răului chiar în povestiri şi schiţe, unde universul gâzelor sau al vieţuitoarelor mai mari sunt prezentate antropomorfizat (mai ales în fabule) va facilita o înţelegere a raporturilor umane şi a normelor de convieţuire socială. Prin intermediul literaturii pentru copii se va realiza o binevenită dedublare, când cititorul copil se va recunoaşte în altul sau va refuza identificarea cu un model negativ. Înainte de a putea înţelege propriul său eu, …

Read More »

Literatura pentru copii şi specificul său

Conceptul de „literatură pentru copii” este unul dintre cele mai discutate şi adeseori contestate. Teritoriul ei este fie dilatat până la dispariţia graniţelor faţă de alte domenii ale cunoaşterii, fie îi este contestată însăşi existenţa ei în raport cu alte genuri literare. În Dicţionarul de Pedagogie referitor la „literatura pentru copii” se consemnează: totalitate a operelor din literatura română şi universală, accesibile copiilor şi servind la educarea lor multilaterală, are mare valoare educativă îndeosebi în ceea ce priveşte dezvoltarea gustului pentru citit. În Hermeneutica ideii de literatură, Adrian Marino vede literatura pentru copii ca un sector / gen al literaturii …

Read More »