Bătălia de la Şoplea (26 iunie 1655)

Seimenii erau mercenari, în mare parte sârbi şi bulgari, ale căror efective, în special în oastea Ţării Româneşti, dar şi a Moldovei, crescuseră substanţial, atât ca urmare a ameninţărilor externe, cât şi a luptelor dintre domnii Matei Basarab şi Vasile Lupu. Aceşti mercenari (lefegii) erau aşezaţi atât în oraşe, mai ales în Bucureşti şi Târgovişte, vechea capitală a Ţării Româneşti, cât şi pe moşiile boiereşti şi mănăstireşti, fiind scutiţi de dări şi de clacă. După instaurarea păcii între domnii Moldovei şi ai Ţării Româneşti, pentru seimeni exista pericolul ca, nemaifiind necesari pentru domni, să nu-şi mai primească soldele şi, chiar …

Read More »

Bătălia de la Şerpăteşti (23 ianuarie 1595)

După un an de domnie, Minai Viteazul a declanşat revolta antiotomană, gest cu totul neobişnuit pentru acea epocă de dominaţie absolută a Porţii. O asemenea acţiune extrem de îndrăzneaţă s-a bazat, în primul rând, pe situaţia deosebit de grea a ţării datorată fiscalităţii excesive impuse de puterea suzerană, dar şi pe angajamentele externe. Ocolit de soliile Papei şi ale Habsburgilor, care făceau eforturi pentru închegarea unei coaliţii antiotomane, deoarece era considerat fidel Porţii, Mihai-vodă a aderat, din proprie iniţiativă, la Liga Sfântă. Din această alianţă pontico-militară făceau parte Imperiul Habsburgic, ducatele italiene Mantua, Ferrara şi Toscana, Transilvania şi Moldova. La …

Read More »

Bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599)

În urma eşecului intervenţiilor militare repetate pentru înlocuirea domnului Ţării Româneşti, Mihai Viteazul (1593-1601), Imperiul Otoman a adoptat faţă de domnul român o atitudine de conciliere. După alianţa domnului cuimperialii, încheiată la 9 iunie 1598 la Dealu (Târgovişte), şi victoriile împotriva otomanilor, obţinute în acelaşi an de Mihai Viteazul la Nicopol şi Vidin, Poarta a încheiat pace, la 16 octombrie 1598, recunoscându-l pe Mihai domn al Ţării Româneşti şi pe fiul său, Pătraşcu, moştenitor al tronului. Astfel, Viteazul a obţinut nu numai înlăturarea pericolului transformării Ţării Româneşti în paşalâc, ci şi independenţa ei de facto în raporturile cu Imperiul Otoman. Dar, ca …

Read More »

Bătălia de la Şcheia (6 martie 1486)

Recuperarea Chiliei şi Cetăţii Albe, pierdute în 1484, a reprezentat un obiectiv important pentru Ştefan cel Mare. În speranţa obţinerii unui sprijin militar consistent, el a dat curs unei solicitări mai vechi şi a depus personal jurământ de credinţă regelui polon, Cazimir al IV-lea, la Colomeea (15 septembrie 1485). Reîntors din Polonia, Ştefan a trebuit să facă faţă unei invazii otomane, un corp expediţionar otoman, comandat de beilerbeiul Rumeliei, „Hadâm” Ali Paşa, care aducea un pretendent la tron – Hroet (Hronoda, Hronet etc.), devastând numeroase localităţi, inclusiv oraşul Suceava. Oştirea sa, mobilizată în grabă, întărită cu 3.000 de călăreţi puşi …

Read More »

Bătălia de la Stănileşti (8-12 iulie 1711)

Conflagraţia din nordul Europei între Rusia şi Suedia, în principal, îşi făcuse simţită prezenţa şi în răsăritul Europei. În Polonia s-a declanşat un război între adepţii lui August al II-lea, sprijinit de ţar, şi cei ai lui Stanislaw Leszczynski, ales rege (1704) cu ajutorul lui Carol al XII-lea (1697-1718). Poarta a acordat sprijin politicii poloneze a regelui suedez Carol al XII-lea, recunoscând oficial (1707) pe Stanislaw Leszczynski ca rege al Poloniei. Hanul Crimeei, Devlet Ghirai (1699-1702, 1707-1713 şi 1716) a dorit să-şi unească oştile cu cele ale regelui suedez şi ale hatmanului cazac Mazepa, împotriva ţarului, însă sultanul s-a opus. …

Read More »

Bătălia de la Sibiu (13/26 – 16/29 septembrie 1916)

După viguroasa ofensivă ale celor trei armate din primele zile ale războiului, pe frontul de la sud de Sibiu s-a instalat o perioadă de acalmie, folosită de ambii beligeranţi pentru pregătirea viitoarelor acţiuni. Trecând peste şocul provocat de gestul României de la jumătatea lunii august 1916, Puterile Centrale au luat măsuri de concentrare a unor forţe suplimentare pentru a diminua efectele beligerantei Bucureştilor. La 6/19 septembrie 1916 s-a constituit Armata 9 germană, în fruntea căreia a fost numit Erich von Falkenhayn, fostul şef al Marelui Stat Major german, înlăturat de la conducere după ce România intrase în război. Analizând situaţia, …

Read More »

Bătălia de la Stalingrad (1 august 1942 – 3 februarie 1943)

Contraofensiva armatei sovietice de la sfârşitul anului 1941, prin care a fost salvată Moscova, a pus capăt „războiului fulger” („blitzkrieg”), practicat cu foarte mult succes, până atunci, de armata germană. Războiul pe frontul de Est s-a transformat într-o confruntare de uzură, cu un sfârşit incert şi cu o durată imprevizibilă. Cum nu mai avea suficiente forţe pentru a relua, în 1942, ofensiva pe întregul front, Hitler a optat pentru o acţiune de amploare la flancul sudic al frontului germano-sovietic. El spera să învingă decisiv forţele sovietice şi să ajungă la rezervele petroliere ale Mării Caspice, element extrem de important pentru …

Read More »

Bătălia de la Soci (7 martie 1471)

În deceniul al şaptelea al secolului al XV-lea, relaţiile dintre Moldova şi Ţara Românească au fost tensionate, cauza principală fiind, orientarea externă diferită a celor doi domni. Radu cel Frumos (1462-1474, cu unele întreruperi), după episodul antiotoman, din 1462, al fratelui său, Vlad Ţepeş, a optat pentru o înţelegere cu Poarta, neîndrăznind să mai supere şi vecinul nordic, regatul ungar. Preluarea Chiliei de către Ştefan a accentuat rivalitatea dintre cele două ţări, raporturile devenind explozive către finalul deceniului. Grigore Ureche pune conflictul dintre cei doi pe seama caracteristicilor firii omeneşti „de ce are, de aceia pofteşte mai mult, de nu-i …

Read More »

Bătălia de la Sântimbru – Sibiu (18-22 martie 1442)

În al patrulea deceniu al secolului al XV-lea, Regatul apostolic al Sfântului Ştefan se afla într-un grav pericol. Astfel, otomanii au pustiit şi jefuit pentru prima oară Banatul Timişoarei, în toamna anului 1436, fără să întâmpine vreo împotrivire, încurajat de faptul că ostaşii săi au prădat după voia lor, sultanul Murad al II-lea (1421-1444, 1446-1451) a comandat el însuşi o expediţie împotriva Transilvaniei (iunie-iulie 1438). După 45 de zile de jaf, fără a întâmpina vreo împotrivire, otomanii şi oştenii munteni ai lui Vlad Dracul s-au retras prin pasul Bran în Ţara Românească. Ce se întâmplase, de fapt? După cum este …

Read More »

Bătălia de la Rovine (10 octombrie 1394)

În 1393, sultanul Baiazid I (1389-1402) a cucerit taratul bulgar de Târnovo, precum şi oraşul Silistra, care pe atunci aparţinea Ţării Româneşti. Ca răspuns, oastea voievodului Mircea (1386-l418) a efectuat un raid asupra taberei armatei otomane de la Karinovasî (Karnobat), de la sud de Munţii Balcani, în iarna 1393-1394, în cooperare cu unii emiri turci care se opuneau lui Baiazid I. Războiul declanşat de sultan contra lui Mircea a urmărit pedepsirea acestui atac din 1393 şi consolidarea poziţiilor la Dunărea de Jos. Armata otomană condusă personal de către Baiazid I număra 40.000 de oameni. La agresiune au participat şi principii …

Read More »