Formarea limbii şi a poporului român

După ce, din cele expuse până acum, am cunoscut istoria societăţii omeneşti pe teritoriul României, din timpurile cele mai vechi până în preajma naşterii feudalismului (secolul X d.Hr.), ne rămâne să tratăm şi să lămurim acum una din problemele fundamentale ale istoriei noastre, anume aceea a. locului şi timpului în care s-a plămădit limba şi poporul român. Problema, după cum se ştie, a frământat de aproape două secole atât istoriografia română cât şi cea străină. Istoriografia română şi o mare parte din cea străină a susţinut în general şi întotdeauna autohtonia poporului român pe teritoriul patriei sale, văzând în poporul …

Read More »

Literatura română de după 1848

Epoca de după Revoluţia de la 1848 şi în special de după realizarea Unirii, în 1859, este o epocă de mari şi semnificative acumulări. Pe plan cultural şi ştiinţific înregistrăm înfiinţarea primelor instituţii moderne de învăţământ superior: Şcoala Naţională de Medicină şi Chirurgie (1857), Universitatea din Iaşi (1860), din Bucureşti (1864) etc. În 1864 începe să funcţioneze Şcoala Naţională de Ponţi, Şosele, Mine şi Arhitectură, strămoşul Politehnicii de azi, iar în 1867 ia naştere Societatea Academică Română, devenită în 1879 Academia Română. Numărul ziarelor şi ai revistelor care apar în această perioadă este foarte mare şi multe dintre ele acordă …

Read More »

Stilurile funcţionale ale limbii

Stilurile sunt varietăţi ale limbii literare comune, diferenţiate între ele prin funcţia pe care o îndeplinesc ca mijloace de comunicare în sfere bine precizate de activitate. Numărul de stiluri funcţionale într-o limbă este variabil, dar în limba română s-au acceptat, în general, trei variante: stilul ştiinţific (şi tehnic), cel juridic-administrativ (oficial) şi cel beletristic (artistic). Unii lingvişti au identificat şi alte stiluri, care, însă, prin caracterul lor eterogen şi neprecizat, formează, mai degrabă, nişte limbaje aparte, încadrabile în stilurile deja identificate: publicistic, colocvial sau familiar, oratoric, epistolar şi telegrafic. Există opinii avizate conform cărora limbajul publicistic formează al patrulea stil …

Read More »

Contribuţia literaturii române la dezvoltarea patrimoniului literaturii universale

În literatura universală se încadrează numai acele opere literare „care prin însemnătatea lor în dezvoltarea socială a omenirii, prin perfecţiunea lor artistică, prin larga lor difuziune şi – când este vorba de opere scrise în epoci anterioare – prin lunga durată a influenţei şi reputaţiei lor au ajuns să fie considerate ca un bun comun al tuturor popoarelor şi deţin un loc în formula de cultură generală a tuturor oamenilor cultivaţi de astăzi”. (Tudor Vianu) Aşadar, noţiunea de literatură universală nu cuprinde în sfera ei totalitatea producţiilor literare ale tuturor popoarelor din toate timpurile, ci numai acele creaţii artistice care, …

Read More »

Epoca marilor clasici ai literaturii române

Cadrul istoric În deceniile care urmează Unirii Principatelor Române (1859), istoria ţării noastre este marcată de numeroase evenimente, care trasează liniile ei de evoluţie spre un curs de modernizare. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) realizează o parte din transformările importante: se înfăptuieşte o completă unificare a instituţiilor în Ţara Românească şi Moldova (din 24 ianuarie 1862 Principatele se vor numi România), se votează o nouă lege rurală, sunt secularizate averile mănăstireşti, se dezvoltă învăţământul. În 1866 este adus pe tronul României Carol I de Hohenzollern şi în acelaşi an este promulgată prima constituţie cu specific românesc, care pune bazele …

Read More »

Specificul artelor poetice din literatura română

Puncte de vedere privind poezia şi poezia artă poetică Poezia – artă poetică Termenul artă – care îşi are originea în latinescul ars şi care înseamnă pricepere, măiestrie, îndemânare – are mai multe accepţii. Se vorbeşte despre arta unei meserii, a unei profesii (arta de a fi profesor, inginer etc.), arta de a te comporta, arta de a vorbi etc. În sensul care ne interesează pe noi, arta se defineşte ca o activitate umană ce are ca scop nemijlocit producerea valorilor artistice şi care utilizează mijloace de exprimare cu caracter senzorial. Opera de artă se realizează prin activitatea creatoare. Artele …

Read More »

Limba şi literatura română între cele două războaie mondiale

Este a doua mare şi fertilă epocă din literatura română, după epoca marilor clasici. Mai mult chiar, într-un timp de o generaţie, ea atinge un nivel european, constituindu-se, ca una din cele mai fecunde şi polivalente creaţii spirituale universale. Dacă în perioada clasică avem, de obicei, câte un mare poet, un mare prozator sau un mare dramaturg, acum numărul creatorilor, din cele mai diferite domenii ale literaturii, creşte considerabil. Mai precis, în această perioadă sporeşte atât numărul marilor scriitori cât şi al marilor reviste cu orientări moderniste de prim plan. De altfel, acum se trece, de la tradiţionalism,, la modernism, …

Read More »

Universalitatea literaturii române – o vârstă fundamentală

În ceea ce priveşte literatura, secolul al XIX-lea începe ca importanţă prin Ion Heliade Rădulescu. De altfel, proiectele literare ale acestuia sunt extrem de diverse şi de vaste, el respirând cu toţi plămânii lui spirituali aerul marilor opere ale timpului. Stă mărturie şi epopeea proiectată în 20 de cânturi şi intitulată Anatolida sau Omul şi forţele, precum şi epopeea Mihaiada, părăsită după două cânturi, şi care îşi lua ca model Gerusaleme liberata. Fără îndoială era mai mult intenţional, dar oricum, printr-o serie de note particulare îi prevesteşte pe scriitorii de mai târziu, în special, pe Eminescu, Macedonski şi Arghezi, pe …

Read More »

Romantismul în literatura română

În nici o altă literatură ca în cea românească adevărul afirmat de George Călinescu în legătură cu impuritatea curentelor literare nu se aplică mai bine, în înţelesul lui cel mai general. În literatura română nu există un clasicism pur, aşa cum nu există un romantism pur. Clasicismul şi romantismul coexistă, în variate forme, în operele tuturor scriitorilor români de la 1830 încoace. Condiţii istorice specifice au dat originalitate şi „personalitate” romantismului românesc, acesta nefiind o imitaţie a celui francez, cu care tânăra intelectualitate română a venit mai direct în contact după Revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821. Romantismul românesc, asimilând …

Read More »

Evoluţia literaturii române după al doilea război mondial

Momentul 1944 Considerată exclusiv din perspectiva realizărilor şi a configuraţiei sale interne, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial literatura română prezenta toate trăsăturile individualizatoare şi, în acelaşi timp, integratoare în spaţiul literaturilor europene moderne. Aplicarea principiului generaţiilor literare după vârstă, direcţii tematice şi autoritate critică – propus de criticul şi istoricul literar Alexandru Piru – indică prezenţa simultană, la începutul acestei epoci, a trei generaţii distincte de scriitori: – scriitori aflaţi între 60 şi 80 de ani, reprezentând, mulţi dintre ei, generaţia formată şi afirmată pe la începutul secolului: Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Ioan Al. Brătescu-Voineşti, I.A. Bassarabescu, Ion …

Read More »