Literatura română după al doilea război mondial

Evoluţia literaturii Momentul 1944 Considerată exclusiv din perspectiva realizărilor şi a configuraţiei sale interne, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial literatura română prezenta toate trăsăturile individualizatoare şi, în acelaşi timp, integratoare în spaţiul literaturilor europene moderne. Aplicarea principiului generaţiilor literare după vârstă, direcţii tematice şi autoritate critică – propus de criticul şi istoricul literar Alexandru Piru – indică prezenţa simultană, la începutul acestei epoci, a trei generaţii distincte de scriitori: scriitori aflaţi între 60 şi 80 de ani, reprezentând, mulţi dintre ei, generaţia formată şi afirmată pe la începutul secolului: Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Ioan Al. Brătescu-Voineşti, I.A. Bassarabescu, …

Read More »

Iluminismul în cultura şi literatura română între 1780 şi 1830

Şcoala Ardeleană Ţările române nu rămân nici ele izolate de efervescenţa acestei epoci, deşi pătrunderea la noi a marilor idei iluministe a fost întârziată atât de dominaţia străină, cât şi de feudalismul autohton. Cel dintâi nucleu iluminist din cultura română l-a constituit Şcoala Ardeleană, mişcare a intelectualităţii din Transilvania de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Burghezia românească din Transilvania, mai dezvoltată decât în Ţara Românească şi Moldova, era nemulţumită de lipsa de drepturi sociale şi politice ale poporului român din Transilvania, inechitate care dura de secole, încă din 1437, când se semnase actul cunoscut sub …

Read More »

Stilurile funcţionale ale limbii şi structurile stilistice

Abordarea problemei stilurilor funcţionale ale unei limbi, a structurii sale stilistice, cu alte cuvinte presupune câteva principii teoretice generale pe care le reamintim aici pe scurt pentru a clarifica baza conceptuală a întregii expuneri care va urma. Orice vorbitor al unei limbi stăpâneşte în mod intuitiv un mecanism abstract (o gramatică); aceasta cu regulile sale de funcţionare, cunoscute implicit sau explicit, îi dă posibilitatea să construiască mesaje (comunicări) lingvistice corecte în limba dată. Aceste mesaje (comunicări) se realizează sub ferma unor texte (înţelegem aici, prin text, orice mesaj complet, realizat între dimensiunile unei propoziţii şi ale unui ansamblu oricât de …

Read More »

Limba română

Limba română este o limba romanică (unica) din aria de sud-est, vorbită de români. S-a format pe teritoriul de azi al României şi de-a lungul malului drept al Dunării de Jos, pe baza limbii latine populare vorbite de colonii romani şi de populaţia romanizată în primele secole d.Hr. şi a unor elemente (lexicale) din substratul autohton dac. Este caracterizată prin sistem fonetic, structură gramaticală şi vocabular predominant latine, supuse, datorită condiţiilor istorice de dezvoltare, influenţelor ulterioare care nu i-au atins esenţa latină, ele limitându-se mai ales la vocabular şi la formarea cuvintelor. Particularităţi: fonetice – folosirea vocalelor mediale închise î …

Read More »

Prelungiri ale romantismului şi clasicismului în literatura română

Contextul epocii Modelul eminescian va influenţa multe decenii după stingerea poetului lirica românească, impunând, implicit, un nivel de exigenţă ridicat, care vizează substanţa ideatică, dar şi rafinamentul expresiei. În acest context, până către perioada interbelică, în spaţiul românesc vor coexista trei direcţii poetice: epigonismul eminescian, reprezentat, în principal, de poetul Alexandru Vlahuţă; simbolismul, afirmat creator după 1900, îndeosebi prin opera lui George Bacovia, după ce a fost teoretizat şi experimentat de Alexandru Macedonski; sămănătorismul şi poporanismul, ca prime manifestări ale tradiţionalismului, ce se va afirma pregnant mai târziu, prin activitatea lui Nichifor Crainic. Operele publicate sunt diverse şi inegale ca …

Read More »

Miturile în literatura română

Mituri româneşti Când vorbeşte despre mituri, privindu-le mai ales din unghiul de vedere al relaţiei lor cu literatura scrisă, George Călinescu constată că „patru mituri sunt nutrite din ce în ce mai mult de mediile literare, tinzând a deveni pilonii unei tradiţii autohtone”. Cele patru mituri consemnate de George Călinescu sunt: Traian şi Dochia, mitul etnogenezei româneşti; Mioriţa, simbolizând „existenţa pastorală a poporului român”; Meşterul Manole, „mitul estetic, indicând concepţia noastră despre creaţie, care e rod al suferinţei”; Zburătorul, care e „mitul erotic, personificarea invaziei instinctului puberal”. După această enumerare, istoricul literar lasă deschisă calea unei posibile descoperiri în mediile …

Read More »

Simbolismul în literatura română şi europeană

Prin simbolism se înţelege curentul literar de circulaţie universală care a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie împotriva parnasianismului. Cel care a dat numele curentului a fost poetul francez Jean Moreas (de la gr. symbolon = semn), care a publicat şi un manifest literar, intitulat Simbolismul (1886). Simbolismul impunea o nouă expresie lirică, aspirând să ocolească sentimentalismul, retorismul şi patetismul romantic. Arta poetică simbolistă promovează conceptul modern de poezie, caracterizându-se prin următoarele trăsături mai importante: respingerea prozaismului (adică a ceea ce este comun, plat şi banal) şi a expresiei discursive (dezlânate), poezia fiind definită ca …

Read More »

Formarea conştiinţei istorice a limbii române

„Literatura veche are avantajul că, prin majoritatea scrierilor ei, chiar prin ceea ce cuprinde ea în afara literaturii propriu-zise, surprinde nepregătit cititorul…” (Eugen Negrici). „Nu e nimic mai fascinant decât să priveşti în puţul timpului şi să cauţi originile”, spunea criticul Nicolae Manolescu în capitolul consacrat începuturilor prozei româneşti din Istoria critică a literaturii române. Devenirea spiritualităţii şi a civilizaţiei româneşti este indisolubil legată de epoca veche, moment al dobândirii conştiinţei de sine a poporului, prin oamenii de cultură care au ştiut să depăşească barierele de multe ori vitrege ale prezentului istoric, pentru a proiecta în eternitate neamul, cu toate …

Read More »

Alfabetele literaturii române

În cultura română s-a scris în trei alfabete: chirilic, de tranziţie (chirilico-latin) şi latin. Alfabetul chirilic (creat la sfârşitul secolului al IX-lea, după modelul literelor majuscule din alfabetul grecesc, de către ucenici ai lui Constantin-Chiril şi Metodie, primii cărturari ai slavilor) a fost folosit pentru redactarea textelor slavo-române, adică texte în slavonă (limbă de cultură, folosită mai întâi în biserica ortodoxă românească, începând cu secolul al X-lea, apoi şi în mediul laic, în cancelariile voievodale, din secolul al XIV-lea), copii sau originale, mai întâi manuscrise, apoi tipărite (din 1508). Din rândul textelor literare originale scrise în slavonă şi, implicit, în …

Read More »

Literatura română

Primele manifestări ale literaturii române aparţin folclorului şi sunt atestate încă în secolul XI, fiind culese şi înregistrate abia în secolul XVIII şi mai ales în secolul XIX (de Vasile Alecsandri), când sunt acceptate ca modele pentru literatura cultă. Forme folclorice specifice sunt proza populară (basmul, legenda, snoava), cântecul epic (balada), cântecul liric, proverbul, zicătoarea şi ghicitoarea, poezia obiceiurilor calendaristice (PIuguşorul, colindele, sorcova etc.), poezia riturilor de trecere (cântecul de botez şi cumetrie, cântecul nupţial, bocetul) şi descântecul. Monumente ale literaturii române orale: baladele Mioriţa, Meşterul Manole, Zburătorul, Toma Alimoş ciclul Novăceştilor. Literatura scrisă apare în secolul XV, constând în …

Read More »