Europa şi identitatea evreiască

Istorie Până la sfârşitul Antichităţii, principalele centre de civilizaţie evreiască au fost Palestina şi apoi Mesopotamia. Cucerirea arabă din secolul al VII-lea a determinat emigraţia unui număr important de evrei în Africa de Nord şi în Europa. Stabiliţi în parte în Spania musulmană, evreii s-au bucurat de o mare libertate şi de o situaţie înfloritoare. Mulţi dintre ei au jucat un rol însemnat în viaţa politică şi culturală. Importante comunităţi evreieşti s-au aflat şi în Narbonne, Champagne sau Renania. Soarta evreilor din Europa s-a schimbat însă din secolul al XI-lea. Prima cruciadă creştină (1095) a declanşat seria persecuţiilor împotriva lor. …

Read More »

Starea românilor la începutul stăpânirii maghiare

Cercetarea stării în care cucerirea maghiară a lăsat pe români, în cele dintâi veacuri ale supunerii ţărilor lor de peste munţi, are o îndoită însemnătate: întâi; fiindcă ne arată că această stare era mult mai bună în vremile mai vechi decât mai târziu, şi ne va lămuri asupra pricinilor decăderii românilor de la starea de popor la acea de robi înjosiţi; al doilea, pentru că ne dă la mână unul din cele mai puternice argumente în sprijinul stăruinţei românilor în vechea lor patrie. Deşi documentele lipsesc asupra timpurilor imediat următoare cuceririi şi nu putem aduce dovezile noastre decât din documente …

Read More »

Circulaţia monetară, creditul şi finanţele publice în ţările române în anii 1848-1864

Circulaţia monetară a cunoscut o însemnată creştere în anii 1848-1864, datorită intensificării circulaţiei mărfurilor. De altfel, este de remarcat că una dintre problemele cele mai dificile ale vieţii economice din Ţara Românească şi Moldova era tocmai aceea a circulaţiei şi schimbului monetar. Leul-monedă fictivă, de socoteală, de la mijlocul secolului al XVIII-lea – se cerea realizat într-o monedă concretă. În Principate circulau peste 70 de monede variate, iar în fiecare ţară existau câte trei cursuri monetare, ceea ce frâna enorm întreaga activitate economică. Dependenţa de Turcia împiedica încă realizarea monedei naţionale, pentru care pledau aproape în unanimitate economiştii români al …

Read More »

Noile frontiere şi noile state după primul război mondial

Tratatele de la Paris Între 1919 şi 1920, reprezentanţii statelor învingătoare în războiul mondial s-au reunit la Paris şi au stabilit condiţiile păcii. Adevăratele decizii au fost luate însă de „Consiliul celor patru” format de preşedintele Statelor Unite, Thomas Woodrow Wilson, preşedintele guvernului francez, Georges Clemenceau, premierul britanic, David Lloyd George, şi Vittorio Emanuele Orlando, preşedintele guvernului italian. Baza discuţiilor au constituit-o prevederile documentului „Cele 14 puncte” lansat de preşedintele Wilson la începutul anului 1918. În afara Tratatului de la Versailles semnat cu Germania, sistemul tratatelor de la Paris a inclus pe cele de la Saint-Germain cu Austria, de la …

Read More »

1989 la români

Contextul extern Anul 1989 a reprezentat prăbuşirea regimurilor comuniste din „imperiul sovietic exterior” – aşa cum au fost denumite statele europene satelite ale URSS. În pofida încercărilor de desprindere din blocul sovietic ale Ungariei, Cehoslovaciei şi Poloniei, ieşirea din sfera de influenţă a Moscovei părea imposibil de realizat şi chiar de sperat. Schimbarea a venit doar o dată cu reformele aplicate tocmai în URSS de către Mihail Gorbaciov, sintetizate în formulele „glasnost” şi „perestroika”. Liderii sovietici au înţeles că vechiul tip de socialism bazat pe constrângere şi centralizare excesivă nu mai funcţiona. Ca urmare, în 1986, Gorbaciov, secretarul general al …

Read More »

Istoria lui Ştefan cel Mare

Ştefan cel Mare este un om între oameni cum rar s-a plămădit pe pământ. L-au lăudat cronicarii contemporani, fără să precupeţească superlativele, deşi erau nişte străini, unii fiind nevoiţi să consfinţească înfrângerea propriului lor suveran. Au făcut-o uimiţi de îndrăzneala, de tăria firii acestui bărbat, de geniul lui politic şi militar. Ar putea fi întruchiparea cavalerului nepereche din istoria noastră; l-au lăudat cronicarii noştri; poporul de rând i-a dat ceea ce putea să-i dea – epitetele de cel Mare, de cel Sfânt, nu pentru că n-ar fi păcătuit cu trupul şi cu gândul, ci pentru că a apărat hotarul ţării, …

Read More »

Agravarea sarcinilor feudale şi a contradicţiilor dintre clasele şi păturile sociale din Transilvania la mijlocul secolului al XV-lea

Urmarea dezvoltării producţiei de mărfuri, a relaţiilor băneşti şi a creşterii puterii feudalilor în Transilvania s-a resimţit, pe de o parte, în înrăutăţirea situaţiei ţărănimii şi în ascuţirea contradicţiilor antagonice dintre aceasta şi clasa dominantă, mai ales în primele decenii ale veacului al XV-lea, iar pe de altă parte, în accentuarea contradicţiilor dintre diferitele pături nobiliare, dintre nobilime şi biserică şi dintre nobilime şi orăşenime. În veacul al XV-lea, creşterea rentei feudale se manifestă îndeosebi prin sporirea obligaţiilor în bani faţă de stăpânul feudal, faţă de biserică şi de stat. Acum când ţăranul poate avea bani, datorită unor legături mai …

Read More »

Starea socială din Moldova şi Ţara Românească în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea

În secolele XIV-XV, societatea din Ţara Românească şi Moldova era împărţită în două clase principale, antagonice: pe de o parte, feudalii – boierimea şi clerul înalt – pe de altă parte, ţăranii aserviţi. În afară de aceştia, mai exista o numeroasă ţărănime liberă, orăşenimea şi categoria socială a robilor. Ţărănimea În secolele XIV-XV, ţărănimea este numită în documente cu termeni care au o accepţiune generala. În Ţara Românească sunt folosiţi mai des termenii: sate, liudi, siromahi şi horane. În Moldova, denumirea obişnuită pentru ţărani este de liudi, uneori ubogîe liudi. Către sfârşitul secolului al XV-lea, ţăranii dependenţi încep să fie …

Read More »

Ofensiva împotriva turcilor şi amestecul lui Mircea cel Bătrân în frământările interne ale Imperiului Otoman

După victoria din 1396-1397, Baiazid ajunsese să stăpânească un imperiu a cărui întindere o depăşea de câteva ori pe cea avută sub înaintaşii săi. Pentru guvernarea unui asemenea imperiu erau necesare mijloace înaintate, pe care sultanii, datorită înapoierii în care se găsea societatea turcească, nu le aveau. Pentru acest motiv, la sfârşitul secolului al XIV-lea, clasa conducătoare otomană a făcut eforturi deosebite pentru aflarea căilor celor mai potrivite de organizare a noului imperiu. În ce îi privea pe feudalii turci, ei ar fi dorit să joace rolul pe care îl aveau în Europa marii baroni, să-şi întărească drepturile de stăpânire …

Read More »

Numărul satelor şi locuitorilor din Transilvania în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea

Ca urmare a dezvoltării economice, populaţia creşte în aceasta vreme. Numeroase sate noi apar în regiunile cu relief muntos: Munţii Apuseni, Zarand, Maramureş, în părţile muntoase ale unor comitate, în Hunedoara, Caraş, Bihor, Sălaj, Secuime. Cea mai frecventă modalitate de a întemeia noi aşezări, prin mutarea unor locuitori în regiuni cu populaţie mai rară, sau prin defrişarea pădurilor, a fost aceea de a acorda cnezilor români, greavilor saşi şi obştilor secuieşti încuviinţarea de a întemeia sate după dreptul cnezial (jus keneziatus), grevial (jus grebionatus) şi secuiesc. În întreg veacul al XIV-lea, numeroase documente atestă fenomenul întemeierii de sate de către …

Read More »