Manifest artistic

Manifestul artistic este un text teoretic în care se prezintă o anumită concepţie despre artă. El poate enunţa principiile unui curent artistic, ale unei mişcări literare, dar şi ale unui scriitor, legate de concepţia sa asupra literaturii sau a relaţiei acesteia cu alte arte, cu alte mişcări literare, cu anumite doctrine filozofice etc. Celebre sunt, de exemplu, Prefaţa lui Victor Hugo la drama Cromwell (1827) prin care se va impune în Franţa estetica romantică, Introducţie la „Dacia literară” (1840), a lui Mihail Kogălniceanu, programul romantismului românesc, „Le symbolisme” (1886) de Jean Moreas etc.

Read More »

Metaroman

Metaromanul este literatură „pură”, având ca temă procesul scrierii literaturii – roman al scrierii unui roman. Autorul modem a fost tentat adeseori să renunţe la mimesis-ul caracteristic prozei realiste, care-şi propunea, precum afirma Honore de Balzac, să concureze starea civilă, şi a hotărât să-şi dezvăluie în mod direct, în faţa cititorului, tehnicile specifice artei sale, parodiindu-şi astfel propria creaţie, într-o asemenea situaţie, romancierul nu ezită să-şi introducă propriile idei în text, încurcă în chip deliberat cronologia faptelor, strecoară mai multe planuri temporale, trecând de la unul la altul fără să-şi avertizeze cititorul.

Read More »

Discurs publicistic

Discursul publicistic se foloseşte atât în presa scrisă, cât şi în cea audiovizuală. Cel mai des întâlnite tipuri sunt ancheta, interviul, mica publicitate, reportajul, ştirea / grupajul de ştiri. Deşi diversitatea tipologică are drept consecinţă diversitatea lexicală, caracteristicile frecvente sunt claritatea limbajului şi concizia, preferinţa pentru neologisme, jocul de cuvinte, amestecul de limbaj popular, familiar şi argotic. Deoarece, în paralel cu informarea, ţintele discursului publicistic sunt şi convingerea şi determinarea unor stări afective, el se caracterizează prin subiectivitatea perspectivei şi prin tendinţa de permanentă reîmprospătare a expresiei.

Read More »

Discurs politic

Discursul politic are drept scop câştigarea unei părţi cât mai mari a electoratului. Acest fapt depinde însă de calităţile oratorului şi de modalităţile de realizare a discursului. Fiind centrat pe destinatar, discursul politic poate genera diverse reacţii ale receptorului, dintre care mai importante sunt efectul de obişnuinţă şi efectul de frondă. Efectul de obişnuinţă Efectul de obişnuinţă se manifestă atunci când unei persoane i se supun atenţiei, în mod insistent, mai multe argumente într-un anumit domeniu. Adeseori receptorul tinde să le acorde din ce în ce mai puţină atenţie şi să considere drept corectă doar acea secvenţă care, la un …

Read More »

Dezbatere

În literatură, dezbaterea, indiferent că se produce în spaţiul public (în faţa unei asistenţe, în situaţii oficiale, în faţa unor persoane străine) sau în spaţiul privat (între persoane apropiate: prieteni, colegi), presupune o discuţie, o conversaţie sau o analiză amănunţită, asupra unei probleme de interes general. Forma cea mai des utilizată într-o asemenea situaţie este argumentarea. Aceasta implică adoptarea unei strategii specifice prin care vorbitorul reuşeşte să exprime concluzii valabile, având drept scop legitimarea sau respingerea unei opinii.

Read More »

Comentariu literar

Comentariul literar este o compunere şcolară, mai succintă şi mai generală decât analiza literară, care vizează interpretarea unui text literar, având în vedere relaţia dintre fondul de idei şi sentimente şi forma în care acestea s-au concretizat (imaginar poetic, procedee artistice etc.).

Read More »

Argumentare

Argumentarea eficientă Argumentarea eficientă presupune, în general, din partea vorbitorului, trei calităţi: logică, emoţie şi caracter. Logica se referă la abilitatea vorbitorului de a dezbate pe tema dată, făcând apel la realităţi concrete, la fapte sau la idei; emoţia presupune capacitatea vorbitorului de a influenţa şi sensibiliza audienţa, implicând-o afectiv; caracterul se referă la aptitudinea vorbitorului de a fi credibil în faţa interlocutorului. Evident, eficienţa argumentării este influenţată şi de cadrul în care se desfăşoară, de timpul în care se produce, eventual, de relaţia anterioară dintre vorbitor şi conlocutori etc. Deşi lasă receptorului libertatea de a accepta sau a respinge …

Read More »

Suprarealism

Termenul suprarealism, folosit întâia oară de poetul francez Guillaume Apollinaire, este format din supra şi realitate (fr. surrealisme) şi denumeşte o mişcare literar-artistică ale cărei prime manifestări datează de la începutul anilor ’20. Tineri poeţi, precum Andre Breton, Paul Eluard, Benjamin Peret, Louis Aragon, încurajaţi de nonconformismul dadaismului, dar şi de personalitatea unor mari precursori revoltaţi ai literaturii moderne, precum Rimbaud, Lautreamont şi Alfred Jarry, se grupează iniţial în jurul revistei „Litterature” şi organizează spectacole-provocări la Paris. Odată cu ruptura de mişcarea dadaistă şi sub influenţa psihanalizei lui Freud, suprarealiştii vor deveni interesaţi de inconştient, de vis, de automatismul psihic …

Read More »

Sinteză literară

Sinteza literară este un eseu structurat sau nestructurat, care prezintă aspecte reflectate în mai multe opere literare aparţinând unuia sau mai multor autori, cu privire la: un curent literar / o orientare literară, ansamblul creaţiei unui scriitor, evoluţia / realizarea unei teme, a unei specii literare, a unui tip de personaj etc.

Read More »

Diarism

Diarismul este un gen al literaturii de frontieră care presupune consemnarea zilnică a faptelor de viaţă trăite de autor (diarist); termenul se referă, în special, la textele care aparţin jurnalului intim.

Read More »