Moi

Denumirea moi este o contragere a ex­presiei vietnameze tradiţionale ke moi (barbar, sălbatic), termen peiorativ utilizat de francezi în epoca colonială pentru a de­semna, destul de vag, numeroasele populaţii din Vietnam care trăiesc în ţinuturi muntoase (de unde şi denumirea de mun­teni) şi care nu sunt vietnamezi. Termenul era aplicat în primul rând populaţiilor zise „indoneziene” din platou­rile din centrul şi sudul ţării (fostul Anam şi fosta Cochinchina) şi în mai mică mă­sură celor din munţii din nord (fostul Tonkin). Popoarele lumii Însă şi calificativul de „indone­zian” este inexact, căci a fost aplicat unor populaţii de limbi austroneziene neindoneziene (cham, …

Read More »

Mohev

Mohev este o populaţie de munteni din Georgia Orientală, din ţinutul Khevi, aparţinând ansamblului cultural al muntenilor georgieni din nord-est. Teritoriul lor (520 km2) se învecinează la est cu Khevsureti, la vest cu Oseţia, la sud cu Mtiuleti iar la nord cu Oseţia şi Inguşetia. În mod tradiţional economia lor se bazează pe creşterea oilor. Spre deosebire de vecinii lor pshav, khevsur şi tush, au cunoscut relaţiile feudale, chiar dacă şi-au păstrat structura clanică. Sunt creştini ortodocşi şi vorbesc un dialect al limbii georgiene, mohev. Q’azbegi Scriitorul Aleksandre Q’azbegi (1847-1893) originar din ţinutul Khevi, a fost cel care a înfăţişat …

Read More »

Mohawk

Mohawk este o populaţie amerindiană din Canada (Quebec, Ontario) şi Statele Unite (statul New York) (circa 30.000 de persoane). Constituie unul dintre triburile din Confederaţia irocheză, în rândul căreia au reputaţia de „Fraţi mai mari”. Modul lor de trai era asemănător cu cel al celorlalţi irochezi. Popoarele lumii Au reuşit să găsească modalităţi satisfăcătoare de convieţuire cu albii, îndeosebi datorită capacităţii lor de integrare economică (buni fermieri, s-au specializat cu timpul şi în transport fluvial, asamblarea structurilor metalice ale zgârie-norilor etc.). Limba lor aparţine familiei lingvistice algonkine. Istoric Au luptat de partea englezilor împotriva francezilor şi au fost loialişti neabătuţi …

Read More »

Moghol

Moghol este o populaţie de origine mongolă, trăind în munţii din provincia Ghor şi în jurul oazei Herat din partea central-vestică a Afghanistanului (aproximativ 3.000 de persoane). Modul lor de viaţă tradiţional este semipastoral şi semiagrar. Islamizaţi (sunniţi), şi-au păstrat până la începutul secolului al XX-lea limba mongolă (mogoli), într-o variantă influenţată atât în fonetică, cât şi în morfologie, vocabular şi sintaxă, de elemente persane şi tadjice. În prezent vorbesc în special limba oficială locală, dari (persană) sau, în regiunea Ghur, pashtun. Popoarele lumii Limba mogolă scrisă (cu alfabet arab) nu mai este utilizată. Istoric Sunt descendenţi ai garnizoanelor mongole …

Read More »

Mofu-diamare

Mofu-diamare este o populaţie din nordul Camerunului (departamentul Diamare) trăind în munţii Mandara (aproximativ 100.000 de persoane). Agricultori (mei) şi crescători de animale, se împart în circa 30 de clanuri patrilineare. Popoarele lumii Un aspect specific îl constituie faptul că aşezările lor, foarte dense, se concentrează pe înălţimi stâncoase, fiind conduse fiecare de câte un „prinţ”. Utilizează însă şi câmpia de la poalele muntelui respectiv. Mult timp au suferit de pe urma expediţiilor de jaf şi răpirilor întreprinse de populaţia fulbe. Sunt parţial islamizaţi şi vorbesc cinci dialecte ciadiene diferite.

Read More »

Modang

Modang este o populaţie din Borneo, trăind în cea mai mare parte în Kalimantanul de Est (Indonezia), unde ocupă cursul mijlociu al fluviilor şi râurilor (Makaham, Belayan, Kelinjau, Telen Wahau, Kelay, Segah, Pangean, Kayan) (circa 6.000 de persoane). Cele cinci subgrupuri care alcătuiesc acest ansamblu lingvistic şi cultural foarte original (long gelaat, sau long glit, long be-lah, long way, wehea, menggae) consideră că au o origine comună. Sunt cultivatori pe terenuri defrişate şi se disting prin faptul că îşi construiesc locuinţe cu două niveluri şi au o organizare a satului în două jumătăţi (grupul wehea) şi numeroase ritualuri şi tabuuri …

Read More »

Mocovi

Mocovii sunt un grup amerindian din nord-estul Argentinei (provincia Santa Fe şi Chaco) stabilit pe malurile fluviului Bermejo (circa 3.000 de persoane). Mocovii sunt agricultori (porumb, manioc), muncitori agricoli pe plantaţiile de bumbac sau proletari în oraşe. Popoarele lumii În trecut practicau vânătoarea folosind arcul, lancea, boleadora (lasou cu bolovani), pescuitul, recoltarea de miere şi fructe de la arborii din pădure. Cetele lor, ansambluri de familii extinse, cutreierau, sub conducerea unei căpetenii, pe un teritoriu bine definit. Au început încă din secolul al XVII-lea să utilizeze calul, devenind foarte pricepuţi în organizarea de atacuri prin surprindere şi reuşind să reziste …

Read More »

Mnong

Mnong este un grup etnic divizat în numeroase subgrupuri, trăind îndeosebi pe platourile înalte din centrul Vietnamului (provinciile Dac Lac, Lam Dong şi Song Be) şi în număr mic pe contraforturile cambodgiene ale acestor platouri (circa 68.000 de persoane în Vietnam). În mod tradiţional cultivă orez pe terenuri defrişate prin incendiere, pe terenuri mocirloase de la marginea râurilor sau pe terenuri cu umiditate abundentă datorită ploilor; în secolul al XX-lea au început să se extindă şi orezăriile irigate. În trecut îşi completau regimul alimentar prin vânătoare şi cules, dar aceste activităţi au început să-şi piardă importanţa deoarece vânatul s-a împuţinat …

Read More »

Mixteci

Mixtecii sunt un grup amerindian din Mexic (statele Guerrero, Oaxaca şi Puebla). Aria ocupată de ei se împarte în trei regiuni: Mixteca Alta în munţii cu climat temperat semiarid, cu cactuşi; Mixteca Baja, mai caldă, şi litoralul; Mixteca de la Costa (circa 328.000 de persoane). Mixtecii cultivă porumb şi plantele asociate cu acesta. În zonele tropicale produc trestie de zahăr, mici cantităţi de bumbac şi cacao. Cresc capre în munţi şi vite mari pe litoral. Popoarele lumii Mult timp au practicat ţesutul şi brodatul, cu multă îndemânare, ca şi olăritul şi împletiturile dar acum aceste meşteşuguri sunt în regres. Exodul …

Read More »

Mitsogho

Mitsogho este o populaţie din partea centrală, muntoasă, a Gabonului (aproximativ 25.000 de persoane). Sunt agricultori dar îşi completează resursele alimentare prin vânătoare şi pescuit. Popoarele lumii Patrilineari, împărţiţi în clanuri, trăiesc în sate care au o singură arteră, centrală, casele situându-se de ambele părţi ale ei. Autoritatea este exercitată de un şef, cu ajutorul adjuncţilor săi, capii spiţelor genealogice. Viaţa lor socio-religioasă se axează pe cultul strămoşilor, iniţiatorii omenirii. Iniţierea bărbaţilor se realizează în cadrul asociaţiei sincretice bwiti. Principalul ritual al acesteia constă în mestecarea unei scoarţe de copac halucinogene, care îi face pe tinerii iniţiaţi să aibă viziunea …

Read More »