Puinave

Puinave este o populaţie amerindiană din estul Columbiei (Guainia, Vichada), stabilită pe malurile fluviului Inirida şi ale afluenţilor săi, ca şi în lungul graniţei cu Venezuela (Amazonas) şi Brazilia (Amazonas), într-o regiune de câmpii cu vegetaţie ierboasă; în Columbia dispun de şapte resguardos (rezervaţii) (circa 5.300 de persoane). Activitatea principală este cultivarea maniocului, însă practică şi vânătoarea (cu sarbacana, cu arcul sau cu carabina), pescuitul (cu undiţa sau cu harponul) şi culesul. La semănat iau parte atât bărbaţii cât şi femeile, în vreme ce strângerea recoltei este efectuată numai de către acestea din urmă. Fac schimb de produse cu populaţiile …

Read More »

Pueblo

Pueblo este un ansamblu de triburi amerindiene din sud-vestul Statelor Unite ale Americii (New Mexico, Arizona) (circa 55.000 de persoane). Se împart în trei grupuri: pueblo din est (tewa, tiwa, towa, keres), care ocupă malurile fluviului Rio Grande şi ale afluenţilor săi, zuni, trăind la graniţele statelor Arizona şi New Mexico, şi pueblo din vest (hopi), stabiliţi în regiunea Micului Colorado, în Arizona. Popoarele lumii Au ca trăsături comune faptul că trăiesc în sate permanente („pueblos”), cu case înalte, lipite una de alta, şi formează, dincolo de marea diversitate a modurilor de organizare, comunităţi foarte puternic sudate. Prin tradiţie, sunt …

Read More »

Pshav

Pshav sunt munteni din estul Georgiei, cei mai mulţi fiind stabiliţi în prezent în Kartlia şi K’akhetia. Leagănul lor istoric se afla în valea Aragvi din Pshavi, în nord-estul ţării. Acest teritoriu (550 km2) este mărginit de P’irikiti Khevsureti la nord, Kartlia la sud, Gudamaq’ari-Mtiuleti şi P’iraket Khevsureti la vest şi Tusheti la est. Popoarele lumii Altitudinile variază între 1.000 şi 3.000 m. Împărţirea administrativă din perioada sovietică a ataşat acest ţinut, ca şi Khevsuretia, câmpiei (circa 6.000 de persoane). Economia din ţinutul Pshavi se bazează pe produse lactate obţinute din creşterea bovinelor, completată de agricultură şi creşterea ovinelor. Organizarea …

Read More »

Ponca

Ponca este un trib de indieni din preeriile nord-americane, stabilit în Okiahoma şi Nebraska (circa 2.500 de persoane). Tradiţiile lor susţin că sunt originari de pe coasta Atlanticului, de unde au migrat spre vest în tovărăşia altor grupuri dhegiha (osage, kansa şi quapaw) până în Missouri, iar apoi s-au îndreptat spre Minnesota, unde s-au izbit de triburile sioux. Popoarele lumii Organizaţi în clanuri patrilineare, erau agricultori (porumb) şi vânători de bizoni. Aparţin grupului dhegiha din familia lingvistică sioux.

Read More »

Pomo

Pomo este un ansamblu de grupuri amerindiene din Statele Unite (nord-vestul Californiei) (circa 5.000 de persoane). Cei din nord (vânători, pescari şi culegători) şi cei din sud (trăind din resursele mării) erau împărţiţi în clanuri şi jumătăţi, în vreme ce grupul din centru (vânători, pescari, culegători de ghindă) aveau o organizare socială destul de laxă. Popoarele lumii Venind în contact cu spaniolii la sfârşitul secolului al XVIII-lea, pomo au avut de suferit efectele goanei după aur din 1849. În 1856 au fost deportaţi în rezervaţii, iar suprimarea ulterioară a acestora i-a lăsat fără pământ (până la reînfiinţarea lor parţială). În …

Read More »

Polinezieni

Polinezienii sunt o populaţie răspândită în insulele din sudul Oceanului Pacific, în interiorul „triunghiului polinezian” (ale cărui vârfuri sunt reprezentate de Hawaii, Insula Pastelul şi Noua Zeelandă). Polinezia este alcătuită dintr-un număr mare de arhipelaguri grupate în mai multe ansambluri: „Polinezia Occidentală” (Tonga, Samoa, Wallis-şi-Futuna); „Polinezia Orientală” (insulele Societăţii, insulele Marchize, Tuamotu, Gambier, insulele Australe, Hawaii, Insula Pastelul şi Noua Zeelandă); între ele „Polinezia intermediară” (Niue, Cook, Tokeiau, Tuvaiu, Phoenix) şi, în sfârşit, un ansamblu extrem de dispersat numit „Polinezia marginală” (Anuta, Tikopia, Ontong Java etc.). Popoarele lumii Aceste arhipelaguri formează entităţi politice de natură diferită în funcţie de istoria …

Read More »

Pipil

Pipil sunt comunităţi amerindiene din vestul statului El Salvador, trăind în văile din apropierea coastei şi pe povârnişurile lanţului vulcanic. Provenind din migraţiile populaţiei nahua, care în unele sectoare a luat locul populaţiilor maya în secolul al XI-lea, la sosirea spaniolilor pipil formau patru grupuri, printre care izalco şi nonualco, organizate în şeferii. Popoarele lumii Dacă în momentul dobândirii independenţei mai reprezentau încă o treime din populaţia ţării. În perioada următoare au fost supuşi unui etnocid sistematic. Pe lângă constanta persecuţie a identităţii indigene, au fost masacraţi ca ripostă la revoltele nonualco (1830) şi izalco (1932). Încercările de revitalizare a …

Read More »

Pima

Pima este un trib amerindian din Statele Unite ale Americii, trăind fn rezervaţii din Arizona (Gila River, Salt River, Ak-Chin) şi Mexic (în statele Sonora, Chilhuahua şi Durango) (circa 15.000 de persoane). Ca şi papago, sunt descendenţii unei culturi care era prezentă încă dinaintea erei noastre în lungul râurilor Gila şi Salt. Popoarele lumii În 1694, spaniolii i-au găsit organizaţi în sate de mari dimensiuni, ale căror căpetenii, alese pe baza meritelor personale, erau asistate de sfatul bătrânilor şi însărcinate să supravegheze bunul mers al culturilor şi să organizeze apărarea împotriva incursiunilor apaşilor. Căpeteniile de sat alegeau o căpetenie de …

Read More »

Pilaga

Pilaga este un grup amerindian din Argentina (provincia Formosa), trăind în apropierea fluviului Pilcomayo (aproximativ 5.000 de persoane). În prezent sedentarizaţi şi angajaţi, ca sezonieri sau permanent, în activităţi agricole, pilaga erau la origine vânători-culegători şi pescari nomazi. Popoarele lumii Cetele lor, alcătuite dintr-un ansamblu de familii extinse, erau conduse de căpetenii cu statut ereditar (controlate însă de un sfat al bătrânilor), care puteau practica poligamia. Adoptarea calului în secolul al XVII-lea Ie-a sporit puterea. Şamanismul tradiţional tinde să se asocieze prin sincretism cu protestantismul (în special penticostal). Limba pilaga aparţine familiei guaycuru, la fel ca cea a populaţiei toba, …

Read More »

Pigmei

Pigmei este un termen desemnând mai multe etnii răspândite în Africa Ecuatorială, care poartă nume diferite, vorbesc limbi aparţinând mai multor familii lingvistice, însă prezintă o serie de caracteristici comune (aproximativ 200.000 de persoane). Mobili, cea mai mare parte a pigmeilor trăiesc – sau trăiau odinioară – din vânătoare şi cules, fără să cunoască nici agricultura nici creşterea animalelor, în masivul păduros din bazinul fluviului Congo. Popoarele lumii Muzica, în esenţă vocală, este caracterizată prin ample polifonii complexe, unele voci cântând în ioddlere. Toţi pigmeii întreţin relaţii socio-economice intense cu populaţiile învecinate de agricultori pe terenuri defrişate prin incendiere. Câteva …

Read More »